LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad

O rezervaţie de sentimente[1]

Eugenia Ponta Pete şi‑a dovedit maturitatea poetică şi talentul literar prin publicarea de‑a lungul anilor a mai multor volume de poezie. Ea a rămas fidelă formulei poetice care a consacrat‑o, pe care o îmbogăţeşte şi confirmă, cu fiecare volum nou apărut.

Nu este o experimentalistă şi nici nu încearcă să impresioneze cititorul cu un limbaj poetic la modă sau formule lirice inedite. Iar prospeţimea poemelor vine din intensitatea şi sinceritatea sentimentelor. Există şi o puternică componentă muzicală interioară, o întâlnire fericită şi firească a celor două pasiuni ale autoarei: poezia şi muzica. Eugenia Ponta Pete fiind o apreciată cantautoare de muzică folk, multe din versurile sale fiind transpuse pe muzica proprie sau a altor folkişti.

Poezia sa este şi o defulare a sentimentelor reprimate în confruntarea cu viaţa de zi cu zi, cu o lume din ce în ce mai mercantilă, pentru care sentimentele şi sensibilitatea sunt considerate slăbiciuni şi vulnerabilităţi. Iubirea străbate ca un fir roşu poezia Eugeniei Ponta Pete. Totuşi, intensitatea trăirilor este bine ţinută sub control, în limitele unei abordări platonice.

Este foarte greu să mai mergi pe calea mult prea bătătorită a versului clasic, să fii şi original. Aici este una din reuşitele Eugeniei Ponta Pete, în a‑şi îmbrăca trăirile, sentimentele, în forme vechi dar proaspete totodată. Ea nu trişează, sinceritatea sentimentelor sale este autentică, o mistuie şi reuşeşte să transmită emoţia pură a trăirilor printr‑o exprimare blândă, intensă, dar cuminte. Aş spune că o face cu acea înţelepciune şi linişte nativă a ţăranului. Nu are acel zbucium abrupt, cu mult tragism interior, la modă în poezia tânără. Din contră, sentimentele şi stările sufleteşti sunt bine dozate şi strunite. Iar toposul biografic al poetei îşi pune apăsat amprenta, în ritmul interior al versurilor regăsindu‑se sentimentele de nemărginire şi linişte, specifice pustei arădene.

O altă calitate a poetei este aceea de a evita banalul deşi temele sunt comune. Ea nu se fereşte de cuvinte simple, uzuale, nu încearcă să epateze cu formulări alambicate care complică poezia. Nu face rebus cu cititorul, ci foloseşte exprimarea frustă, directă, poezia sa ţintind miza trăirilor intense din spatele cuvintelor, aşa cum o sugerează şi titlul acestui volum. Metaforele sunt şi ele prezente, dar fără excese sau forme agresive.

Cartea Lumina din cuvinte, este structurată pe trei secţiuni despărţite de câte un motto. Prima conţine poeme în vers clasic, cu rimă, în cea de‑a doua găsim versuri albe pentru ca în cea de final, poeta să se reîntoarcă la forma de exprimare din prima secţiune. Cu un prim poem sub formă de acrostih, dovedind încă o dată diversitatea expresivă a poetei. În toate poemele din carte, găsim aceeaşi poezie sentimentală, nostalgică, melancolică, romantică dar şi încărcată cu poveste, muzicalitate şi peisaj.

Aşezată cuminte în matricea versului clasic pe care îl stăpâ­neşte foarte bine sau a versului alb, la fel de cuminte, Eugenia Ponta Pete îşi deapănă poemele din fuiorul propriu, insecabil, născocind noi şi magice ţesături lirice.

[1] Eugenia Ponta Pete, Lumina din cuvinte, ed. Mirador, 2021, 114 p