logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Ildiko Șerban
poetă, prozatoare, Curtici

 

A opta zi
 

Liniște înainte de toate
Uimire și un imens ceva doar cât un pas,
Nimic din revanșa tăcerii,
Indecentă e numai ideea
Martora care mințea din oglindă, mai știi cum
Arcuia sprâncenele a chemare?
Roteai gândul ca pe un tirbușon în dopul vinului
Țigara sculpta și ea aerul din tranșee
Iepuri nedefiniți promiteau din ceață un contur de sân
Mai mult chiar, un șold pictat în memoria
Ierbii, cântărea gânguritul copilului nenăscut.
Era și un fulger accidentat zgâriat pe vinil,
Rugul de cuvinte se prăbușea într-un crater de
Ceară și din adâncul de galben, un
Urlet ridica spre ceruri lințolii când apocalipsa era
Reper. Anunțai victorii. Pe declarația de independență
Indicele omisiunii intrase în delir,
Jalbe nevertebrate scriau pe retina
Orbilor, despre înalt.
Intensitate de efemeridă, chemarea,
Valve de carton pompând timpul
Inert, fad, nedeterminat și în sfârșit eu
Nălucă dezbrăcată de piele,
Eviscerată, cu genunchii zdrobiți
Rupând cu dinții, delicat, evidența.
Indice de nebunie asumată aveam în brațe,
Solară, ca o explozie de sânge, alergam
Îmbrăcată cu aer recuperat din
Muguri
Beteală și gând.
Îmblânzită de lipsa formei chiar eu cântăresc
Trecerea cea mare în
Alb.
Detașată de săptămână, de acum
Umblu, cum simt.
Magică spirală, căci urc, mă alint în
Irișii curați. M-am lepădat de oglinzile zilei și știu că
Nimic nu e mai adânc ca nimicul când împrejur e un gol de
Inel.
Coastele nu mai oftează pe
Alunecoasele vertebre și mi-e cald ca-n fânul din
Arșița toamnei cosite. Strig, sunt
Om, om, om, născut
Prematur la preț aurit în
Talanți. Lumina e casa unui
Azuriu, de
Za și simplă sunt ca neantul din
I.