Interviu realizat de Carmen Neamțu cu RECIS, arhitect, designer, pictor stradal(în „Arca”, nr. 1 / 2024)

ARTE VIZUALE și ALBUM

logo

Carmen Neamțu,
eseistă

logo

Arad, București, Sibiu, Cluj, Deva, Iași, Brașov, Pitești, Medgidia, Timișoara, Satu Mare sunt doar câteva din orașele în care artistul stradal RECIS are lucrări de mari dimensiuni care înfrumusețează spațiul urban. RECIS este absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Preocupările sale includ și grafica digitală, designul de ambalaj, ilustrația, pictura. Experiențe care l-au crescut ca artist neliniștit și neplictisit. RECIS este printre puținii artiști români care se susține financiar, trăind din arta stradală. Face ce îi place și ce și-a dorit să facă dintotdeauna, în ciuda tuturor părerilor care îi spuneau că va muri de foame. Arta stradală schimbă fața gri, uniformă a orașelor noastre, influențându-ne, enervându ne, inspirându-ne.

RECIS: „Nu urăsc și nu invidiez pe nimeni. Și nici nu mi-ar fi plăcut să semnez alte lucrări, pentru că nu mă reprezintă. Cât despre inspirație, ea vine de unde nici nu te aștepți”.

„Prostul gust în arta stradală = lipsă de imaginație și creativitate”

Carmen Neamțu cu Carmen Neamțu cu RECIS, arhitect, designer, pictor stradal

Carmen Neamțu: Cum să vă spun? RECIS?

RECIS: RECIS este mai simplu de reținut.

De unde vine numele dumneavoastră, pot să vă întreb ce vă scrie în buletin?

Puteți să mă întrebați, bineînțeles. Dar consider că nu este atât de relevant cine sunt eu, cât ce pot eu oferi.

De ce scrieți pe pereți?

De ce nu? Îmi place să explorez, să încerc diferite maniere de reprezentare, diferite suporturi, baze de aplicare, cred că acesta ar fi fost unul dintre motivele determinante pentru care astăzi fac ceea ce fac.

În street art orice este permis

Cum ați explica pentru un necunoscător ce presupune street art, dar graffiti? Se includ, se exclud, sunt complementare ... cum le vedeți dumneavoastră?

Mi se pare amuzantă decizia unor persoane de a blama fenomenul graffiti și de a stima street art-ul, fără a lua în considerare faptul că fără proces nu există rezultat. Graffiti a generat street art-ul, cel puțin în cazul meu. M-am apucat de street-art pentru a-mi permite să fac graffiti în timpul liber. Ulterior am înțeles că pot oferi mult mai mult așa, dar fără un punct de plecare nu aș fi avut o destinație.

Orice artist urban începe ca un pasionat de graffiti? Este o bornă obligatorie?

Petru mine a fost, dar nu cred că este obligatoriu, nu cred că există cerințe sau criterii de evaluare, este o manieră de exprimare și până la urmă fiecare este liber să se exprime cum dorește ...

Dumneavoastră ce artiști vă plac și de ce?

Aici intrăm într-un paradox. Îmi plac mai mulți artiști din variate medii, cu maniere diferite, nici nu aș ști de unde să încep. Îmi place, în principal, exprimarea sinceră, indiferent de proveniență, arta, pentru mine, este expresie pură. Cred că prima impresie marcantă a fost vis-à-vis de Leonardo da Vinci. Am fost motivat de diversitatea lui impecabilă de exprimare, în diferite medii și maniere. Apoi, umbrele și luminile lui Caravaggio, libertatea în abordările lui Salvador Dali, simplitatea formei și a compoziției în Mondrian și Kandinsky. Ulterior, în urma studiilor, m-am intersectat cu arhitectura și designul, unde i-am descoperit cu plăcere pe Mies van der Rohe, Antoni Gaudi, Walter Gropius, Victor Papanek.

Cel mai cunoscut printre necunoscători, în zona de artă stradală, e artistul Banksy. Se știe despre el că ar fi originar din Bristol și că acum stă la Londra. Nu știu să i se cunoască identitatea din buletin.

Este un lucru bun că există artiști ca Banksy, Keith Haring sau Shepard Fairey, care au popularizat curentul acesta în rândul publicului și au atras atenția asupra unor teme sociale care erau înainte ocolite. Faptul că Banksy reușește să exprime atât mister cât și controversă arată cât de flexibilă și ofertantă este scena artistică în momentul acesta. Lucru care, bineînțeles, atinge toată comunitatea. Personal, deși prin activitatea mea am un altfel de produs artistic, mă bucur că suntem contemporani. Nu pot decât să sper că popularizarea și acceptarea curentului, așa cum a fost el promovat în ultimii treizeci de ani, în Occident, să se întâmple, pe deplin, și la noi.

Tratez fiecare lucrare ca un experiment

Credeți că e important pentru un artist ce performează în acest domeniu, al artei stradale, să fie înconjurat de mai mult mister sau să fie mai excentric în viața de zi cu zi sau în raport cu creațiile sale?

Consider că lucrările fiecărui artist ar trebui să vorbească de la sine. Treaba cu identitatea este o alegere personală, bănuiesc. Cât despre excentricitate, cred că vine de cele mai multe ori ca o completare a manierei expresive a artistului.

Dumneavoastră în ce tipologie intrați?

Nu îmi place să fiu excentric și nu văd nici o relevanță în cunoașterea identității mele. Nu m-am apucat de artă să fiu cunoscut eu ca persoană publică, în schimb îmi doresc ca arta mea să fie cunoscută.

În arta stradală, respectiv în picturile dumneavoastră murale, există greșeli? Mai exact se poate greși în acest domeniu sau tratați totul ca un experiment neconvențional?

În arta nu consider că există greșeli, doar incapacități de exprimare conform viziunii. În cazul meu, refuz să susțin acest concept și aleg să-mi tratez fiecare lucrare ca un experiment din care încerc să-mi ofer cât mai mult.

Ce înțelegeți totuși prin „incapacități de exprimare” conform viziunii artistului?

Este fix ca atunci când nu-ți găsești cuvintele în exprimare, tu știi ce vrei să transmiți doar că nu cunoști exact cum să o faci.

Frumusețea, un criteriu greșit de apreciere

Pot spune că în arta modernă de acum, mai mult ca în alte epoci, frumusețea, armonia este în ochii privitorului?

Frumusețea este subiectivă și, la fel ca lucrările moderne, efemeră. Frumusețea mi se pare un criteriu greșit de apreciere. Frumusețea este doar concluzia unui proces cognitiv generat de o anumită lucrare sau reprezentare artistică. Și, da, stă în ochii privitorului pentru că în el se generează reacția, fiind receptorul expresiei artistice.

Adică e frumos ce-mi place mie? Sau sunt reguli și în acest domeniu? Când zic reguli mă refer la câteva idei care se repetă, de care trebuie să ții cont ca profesionist, asocieri de culori, o anumită proporție, dimensiune a desenului etc. ?

Nu le-aș numi neapărat reguli, cât ghidaje spre un anumit rezultat. Aici cred că depinde de fiecare artist în parte ce vrea să transmită, cui se adresează lucrarea respectivă. Arta ar trebui să fie, cel puțin în teorie, o exprimare sinceră. Și atâta timp cât cineva rezonează cu maniera artistică, de orice fel ar fi ea, o și validează în același timp.

Și care sunt aceste ghidaje de care vorbiți. Explicați-mi un pic să înțeleg. În cazul dvs. ce vă doriți să transmiteți prin arta dvs.?

Prin ghidaje, mă refeream la ce ați menționat și dumnevoastră, respectiv asociere cromatică, armonie compozițională... Arta ar trebui să fie sinceră și interpretată de fiecare privitor într-o maniera individuală, în funcție de competențele proprii, pentru că atunci consider eu că se creează efectul de rezonanță.

Arta stradală nu e vandalism, ci aduce ceva pozitiv spațiului

Revin la curiozitatea de mai devreme, ce ați cataloga ca greșit în street art?

Alegerea de a-ți inhiba, de a-ți împiedica dorința și maniera de exprimare în funcție de percepția și standardele colective. Din greșeli înveți. Dacă îți permiți să încerci, și îți asumi procesul, rezultatul te poate uimi.

Spuneți că ați învățat din greșelile pe care le-ați făcut. Ce greșeli v-au propulsat înainte astfel încât, așa cum mărturisiți acum, rezultatul a fost uimitor?

Au fost multe, iar unele dintre ele le-aș ține pentru mine, fiind puțin personale. Ce aș putea să vă spun ar fi faptul că apucându-mă de graffiti am avut posibilitatea să-mi dezvolt latura creativă și să-mi doresc ca intervențiile mele în spațiul public să nu mai fie considerate vandalism. Ci să aducă un aport pozitiv spațiului. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu consider o eroare faptul că am ales această direcție, graffiti, doream doar să subliniez că parcursul mi-a oferit nenumărate posibilități de învățare, pentru care nu pot să fiu decât recunoscător.

Pot să vă întreb ce să NU fac dacă mă apuc acum de pictură pe ziduri? Sau pot să fac aproape orice îmi trece prin cap?

Dacă te apuci, ar fi indicat să nu desenezi peste alte lucrări deja existente, respectul tinde să primeze în acest domeniu. În rest cam orice este permis.

Prostul gust, kitsch-ul în arta stradală cum l-ați defini?

Ca lipsă de imaginație și creativitate. Se instaurează în momentul în care se reciclează creațiile unor artiști până în punctul în care lucrările inițiale își pierd valoarea și se diluează într-o masă de interpretări mediocre.

Deci în arta stradală, kitsch ar fi să copiezi alți artiști?

Cred că este valabil în orice domeniu, nu numai în street art și apare din lipsa de inspirație și cultură sau e frica de a încerca o abordare/ direcție nouă.

Dumneavoastră cum vă raportați la kitsch?

Mi se pare că, într-o oarecare măsură, este necesar pentru validare, dar în același timp este toxic și nociv pentru subiectul validat.

Cum adică e necesar pentru validare? Copiind alți artiști stradali, cineva se poate face cunoscut chiar dacă nu e original?

Fiind copiat și reciclat de către alți artiști ești confirmat indirect. E inevitabil în anumite cazuri și acest lucru poate ajuta într-o oarecare măsură, dar în același timp distruge autenticitatea inițială a lucrării respective, copiate.

Un oraș fără graffiti este un oraș mort

Pereții muți ai blocurilor sau ai clădirilor din orașele noastre suportă orice?

Un oraș fără graffiti este un oraș mort. Un oraș fără intervenții în spațiul public este un oraș mut, unde nu există nicio dorință de exprimare din partea generațiilor tinere. Pereții suportă orice pentru că ar fi absurd să credem că există concluzii frumoase fără încercări nereușite în prealabil. Aici ar trebui să existe puțin mai multă înțelegere din partea publicului, vis-à-vis de fenomen. Și nu ar mai trebui blamat cu atâta răutate, pentru că, până la urmă, e doar vopsea pe un perete, care se poate acoperi. Toate orașele mari acceptă sau chiar invită genul acesta de intervenții, prin evenimente, festivaluri etc.

La scriitori, cititorul este curios cum se naște ideea romanului, metafora din poezie etc. La creațiile dumneavoastră murale cum procedați? Porniți de la metaforă, de la idee - la tabloul mare sau cum?

Aici cred că depinde foarte mult direcția muralului respectiv. Dacă este comisionat într-un scop publicitar sau nu. Se poate pleca de la o idee, un gând personal, o direcție manieristică sau de la o temă setată de contractor, de aici artistul dezvoltă. Sau se pot stabili de la bun început parametrii clari de exprimare, cromatică, elemente vizuale etc.

La Arad tocmai ați terminat un mural, pe strada Vicențiu Babeș nr. 3. Știu că aveți lucrări numeroase și în afara țării, la Bruxelles, Madrid, Budapesta, Viena, Lublin. Publicul occidental este mai deschis la această formă de artă, cum îl percepeți?

Da, sunt mult mai deschiși către această direcție. Și au mult mai multă încredere în artiștii care fac asta. Din păcate, percepția colectivă a generațiilor care ne-au crescut - că din artă mori de foame - este una puerilă. Este de înțeles că este greu, și pentru unii chiar imposibil, să aprecieze arta murală, graffiti, street art, dar, fie că vor sau nu să recunoască, acesta este curentul artistic al generațiilor noastre. Și va fi apreciat într-un final.

La noi, relația beneficiar-artist e înțeleasă greșit. Artiștii sunt tratați precum zugravii

În Occident vi se cer anumite subiecte teme? Dar la noi?

Este normal să existe cerințe sau direcții. Greșit mi se pare atunci când direcțiile respective devin reguli, iar calitățile tale artistice sunt supuse la reproduceri sau interpretări mediocre ale viziunii limitate a diverșilor contractori. Nu o să mergi niciodată la doctor să-i spui ce diagnostic ai și să pleci. O să-i spui simptomele, iar diagnosticul vine din partea pregătită să-l ofere.

Îmi place metafora cu doctorul-artistul care trebuie perceput de ceilalți ca un profesionist și lăsat să pună el diagnosticul. În România vi s-a întâmplat des să vi se spună ce/cum să faceți pe pereți?

De cele mai multe ori proiectele comisionate vin cu cerințe și pretenții și este normal, doar că, uneori, fiind prea multe și prea fixe, deraiază procesul de creație și îi fură artistului plăcerea de a realiza lucrarea respectivă. Relația între beneficiar și artist este înțeleasă greșit și de cele mai multe ori artiști sunt tratați precum zugravi/executanți și involuntar jigniți. Ar trebui apreciat mai mult aportul creativ, pentru că atunci când alegi un artist se presupune că îl alegi pentru că îți place ce face, nu doar că face ceva.

Ce se poartă în materie de artă stradală? Putem vorbi de o modă și în acest domeniu? Și care ar fi tendințele ei?

Cred că tot fenomenul în sine este o tendință, o modă, o reinterpretare a artei murale clasice. Este destul de divers în expunere fiind deschis artiștilor din variate medii, care au posibilitatea, în lipsa unor reguli sau criterii stricte de expunere, să contribuie cu ceva personal. Fie că este vorba de o manieră de redare, o tehnica aparte, o direcție compozițională, o gamă cromatică, orice poate deveni o tendință, un curent, dacă acea idee este preluată de mai multe persoane. Fiind un mediu atât de variat, mi se pare că evoluează destul de rapid, iar acest lucru face dificilă evidențierea unei direcții anume.

Pe vremea studenției mele, la Facultatea de Litere, circulau câteva glume. Studenții de la Arte erau numiți zugravi, iar cei de la sport erau profi de tumbe. Noi, filologii și jurnaliștii, eram la școala de balet. Ce le-ați spune, azi, celor care nu înțeleg fenomenul street art și vă includ la categoria ciudaților care mâzgălesc pereții?

Nu le-aș spune nimic, arta e destinată să rămână subiectul interpretărilor. Însă cred că este datoria noastră ca artiști să educăm publicul și să-i arătăm și alte direcții. Fiind expuse în spațiul urban, lucrările mele au o deschidere foarte mare către publicul larg. Și datorită dimensiunilor mari sunt greu de trecut cu vederea. De cele mai multe ori, street art -ul are un rol pozitiv asupra mediilor și zonelor în care răsare, schimbând fețele gri, uniforme, ale orașelor noastre. Culorile îți pot influența starea, îți pot genera senzații, subiectele alese de artiști pot rezona cu privitorul, îl pot inspira...

Sunteți opt artiști în proiectul Sweet Damage Crew, inițiat în 2010. Ați început cu graffiti. Și ați evoluat spre pictură murală. Am citit că primul perete pentru care ați fost plătit a fost cel din casa unchiului dumneavoastră, pe când erați elev în clasa a IX-a. Aveți lucrări pe care dacă le revedeți acum nu vă mai plac? Și vă surprindeți, zicând, “ăsta nu mai sunt eu” sau “cine mai e și RECIS ăsta”?

Suntem într-adevăr opt în mod oficial. Neoficial suntem mai mulți. Eu, împreuna cu Biex, Cage și Lost, suntem membrii fondatori. Iar Pandele, Shatran, Boeme și Macanache ni s-au alăturat ulterior. Am plecat, în prima fază, din mediul graffiti și am ales direcția de street art pentru a ne întreține pasiunea. Însă, cu timpul, am considerat că putem oferi ceva și aici și am continuat să activăm. Mie personal nu îmi plac 80% din lucrarile mele, nu pentru ca sunt „urâte” sau „greșite” compozițional, ci pentru faptul că nu am putut, din variate motive, să ofer 100% din potențialul meu. Pentru că procesul mi-a fost întrerupt, alterat, influențat. Nu rezultatul final mă face să detest sau să apreciez o lucrare, ci procesul în sine.

Nu vă alintați, de ce spuneți că nu vă mai plac 80% din ce ați pictat? Aveți atâtea murale care au schimbat spațiul anost din jur....

Mă bucură faptul că lucrările mele au un aport pozitiv la final, dar cum am menționat anterior, de cele mai multe ori proiectele vin cu multe cerințe și pretenții fixe, fără maleabilitate, iar acest lucru elimină partea creativă, contribuția artistului.

Observ schimbarea percepției privind arta stradală

V-aș întreba dacă sunteți optimist pe termen lung? Și permiteți-mi să explic puțin contextul întrebării mele. În cazul scriitorilor români este aproape imposibil să te întreții exclusiv din ce scrii. Scriitorul are un serviciu cu normă întreagă și apoi scrie, pentru că nu poate altfel. La dumneavoastră cum e?

Nu este nici în cazul nostru foarte roz situația, însă încerc să fiu cât de optimist se poate, pentru că nu mi-aș permite să fiu altfel decât recunoscător. Fac ce-mi place și ce mi-am dorit să fac de când eram mic, în ciuda tuturor părerilor. Ar fi absurd să fiu nemulțumit obținând ce am obținut până acum.

Insist: se cere artă murală în România, aveți comenzi care să vă permită să supraviețuiți financiar decent? Și de unde vin ele? Din sectorul public, privat?

Într-adevăr, există o creștere a cererii spre deosebire de perioada de început. Și acest lucru nu poate decât să mă bucure pentru că se observă o schimbare considerabilă în percepția colectivă vis-à-vis de arta stradală. Primesc cereri din diverse medii, atât publice cât și private.

Inteligența artificială v-ar putea lua locul? Cum vedeți această amenințare? Sau poate nu e nicio frică sau intimidare...

Asta nu ține neapărat de noi ca artiști. Cât de percepția colectivă. Nu cred că ne-ar putea lua locul, pentru că inteligența artificială încearcă să reproducă autenticitatea. Și nu ar avea cum să o facă fără parametrii reali, care provin dintr-un mediu creativ. Altfel ar recicla lucrări existente la infinit și ne-am scălda într‑un ocean de kitsch. Cred că este o modă de moment care o să se dilueze în timp.

logo