POEZIE
Doina Adriana Nicolăiță
poetă
Decupam zilele
A trecut ziua pe lângă mine
am neglijat-o,
nu ne-am inspirat reciproc
nici nu ne-am deranjat,
nu ne locuiau aceleași preocupări,
altceva ne despărțea
păstram distanța
fiecare în intimitatea ei
fără dependențe, fără atașamente,
în voia bunului plac.
Pe perete un calendar
avea zilele decupate
vedeai prin ele
puteai trece nestingherit
în care sens doreai
puteai să nu te mai întorci
sau puteai să tot revii
nu-ți interzicea nimeni.
Tot privind,
vedeai cum viața
nu stă-n zile și nopți nedormite.
În sine se întorc toate
Nu ne cunoșteam,
e plin de tine peste tot,
nu sunt vorbe
sunt unde
subconștientul le adună
în vase adânci,
supraconștientul le propagă
din departe în aproape
prin rețele neuronale,
circulația orașului devine verde
ne întâlnim la semafor
galbenul neutralizează tot,
roșu n-a reușit să refacă interacțiunea,
căutăm noi surse
în sine se întorc toate.
Mețianu
Traversez strada Mețianu,
fără vreo semnificație,
care ține de la un parc în devenire
multcostisitor
(nu se știe cât îl ține)
la alt parc cu o statuie obosită,
demolatoare ca amintire
(nu se știe cât mai ține).
Strada miradorului
cu lume multicoloră,
puțin dezorientată
fără piața cu de toate,
doar cu dale până-n dinți,
trecătorii au priviri pierdute
nu se mai pot agăța de reclame,
s-au cam dus,
băncile contorsionate îi opresc pe neaveniți,
uneori sunt șezători politice,
alteori doar schimb valutar sau de ciorapi,
parfumurile nu mai păstrează izul de altădată,
cât mai puțină verdeață
umbra nu e bună,
doar umbrele.
Disputa
Nu știam de unde vine confruntarea
la care luam parte detașat,
scenariul nu-mi aparținea
deși mi-era vag cunoscut.
Părțile se dezmembrau
se opinau divergent
își loveau scuturile,
mai mult sau mai puțin ornate,
etalau stindarde, blazoane,
se sumețeau în întâietate.
Disputa se desfășura haotic
fără noimă
nu se ținea cont de nimic
demnitatea nu avea importanță,
scopul scuza interesele.
Nu voiam să cad între părți,
vizam întregul
pe care îl tot feliau
și îl dădeau ca hârjoană la câini.