logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Violeta Pintea
poetă

 





Poemele


nu mai citiți!
ieșiți din casă doar cât să duceți gunoiul,
gunoiul în pungi fără antet și blazon,
pungi care seamănă, așa pline, cu o radiografie 3 d,
o radiografie a vieții consumate la rece
în focarul unui cap de chibrit stins.

tutun mentolat.

o iubire care nu lasă firimituri în dosarul erotic
o formă forțată de fericire
în cămașă de forță,
în pijamaua de forță, în șosetele de forță,
în gândurile cu zece manete de frână,
toate funcționale în funcție de avariile sufletești,
psihice sau morale.

ding-dong.

testul de suportabilitate a singurătății deasupra unui garou
de sub care îți mulgi sângele
atât cât să-ți ajungă pentru masa de seară.

v-aș sugera o variantă pornografică a vieții
din unghiul unui legământ de castitate.

ding-dong.


***

totul este la locul lui
ca în dosarele unui avocat
suspectat de trafic de influență.

degetele mele au sentimente și păreri diferite
despre atingerile care pot induce-n eroare
stenogramele dintre 
tâmpla dreaptă și tâmpla stângă.

ninge.

o mireasă conduce tramvaiul 
direct spre miezul unei nopți de nuntă
a oamenilor de zăpadă.


***

ne-am fi putut iubi cu lux de amănunte
după tipare vechi
peste care filozofii au trecut cu vederea.
dar noi,
noi ne-am refugiat
în punctele moarte-ale vieții
inventând capodopere ale singurătății în variante sofisticate.

uneori dăm spectacole plagiate
după religii vechi, 
atât de vechi încât nimic
nu se potrivește cu realitatea.

ne-am fi putut minți
cu lux de amănunte
dar noi,
noi ne-am refugiat
în punctele vitale-ale morții.