POEZIE

Ionuț N. Manea
(n. 1981, Slatina, județul Olt). Medic stomatolog, locuiește în Timișoara. A publicat în revistele literare: Vatra, Orizont, Literomania, Helion, Matca Literară etc. În 2020 a obținut premiul național ROMCON pentru povestire și este prezent cu texte în antologia de proză scurtă Literomania (2019) și în antologiile Moștenirea Văcăreștilor (2017, 2019). Mai multe premii literare importante (2019). Redactor șef al revistei SF „Helion Online”. Absolvent al unui curs de scriere creativă cu Marius Chivu și Florin Iaru. Debut cu volumul de proză scurtă Confesiunile Maestrului Păpușar (2020), la Editura Tracus Arte, volum cu care a fost laureat al premiilor ROMCON 2021, la categoriile proză scurtă și nuvelă. La aceeași editură a apărut volumul de poezie Scrisoare pentru Ping Su, inclus în 2021 de Cărturești la categoria Raftul de Debut. Al doilea volum de poezie Dispozițiile unui dumnezeu tânăr a fost publicat la Casa de Pariuri Literare, 2022. Este prezent în Antologia ,,Pavel Dan” 65 – Carapacea de aur, Tracus Arte, 2023.

Remix II


corbul
urmărește
cu ochiul
de
sticlă
vibrațiile
alterabile.


***

în celula adipoasă
există
un sfânt cu
cruce de Aur
de câteva
kilograme
se roagă
doamne
fă o minune
eliberează
păianjenul mort din
pieptul meu.


***

nu cunosc un om adevărat
am amnezii când dau mâna cu tine
cartuș gol, fiecare dintre noi
numărul lui Avogadro, molecular sunt lacom și fără electroni
pe ultimul strat al
carierei municipale, am învățat să
ne descurcăm singuri
metode de localitate
aruncând în aer interesul propriu
mărgele în colțul oglinzii, poze vechi cu
mine, din alt ev
mă supun culorilor alb-negru
probabil, reminiscențele unui trecut colorat
de șoldurile flexibile ale studenției.


***

nu pot fi mai bun decât sunt azi,
doar 41, un etalon stupid,
săgețile din tolba cu acte ratate,
sângerează încă,
timpul este o sugestie,
o vorbă aruncată-n urechile Domnului.
Și zidurile bârfesc crucifixele.
Tata m-a învățat să plâng în spatele cortinei, întotdeauna,
slăbiciunea desface alte slăbiciuni. Eu știu mai bine decât oricine că
durerea este prietena mea cea mai veche.
Un tablou flamand agățat de perete, în casa din văiugă a ungurului bătrân,
mirosul este ca un țap
și pozele alb-negru
au devenit între-timp
magneți pentru
muște și praf.
Oglinda este un post de televiziune și icoana,
singurul martir din casă.


***

ce folos au drumurile de țară?
căruțele cu roțile mari de lemn,
căruțașul cărunt
cu mustăți de motan
pregătit să vâneze.


***

în curtea berarilor desenăm pe asfalt
liniile noii poezii
fără tensiune
fără curent alternativ
noi suntem șamanici
cu vene groase de poeți
privim cum trec oamenii cocoșați
de griji personalizate
cu mâinile în buzunar
unde sunt bucuriile mici citoplasmatice?
secundele exasperante ale finalității?
curțile interioare unde se fură câte-un sărut
în lapovița de aprilie?
unde suntem noi?
antichitatea viitoarelor generații.