PROZA

Anca Iulia Beidac
prozatoare

Ultimul etaj

Sara avea șaisprezece ani, împliniţi de o lună şi jumătate, şi patruzeci de kilograme. Avea pielea foarte albă și era blondă, un blond din acela nordic. Deşi se credea regina neîncoronată a frumuseţii mondiale, de fapt Sara era piele şi os. La 40 de kilograme, oasele de lângă gât formaseră două căuşuri, de‑a stânga şi de‑a dreapta gâtului lung şi subţire, unde ea spera să fie sărutată cândva. Şi din pricina cărora ai ei îi spuneau că nu va muri niciodată de sete, chiar de s‑ar trezi brusc în Sahara, fiindcă acolo poate să ţină apă, în acele două căuşuri, unde ea voia să facă rezervoare secrete de săruturi iubite.

Când s‑a anunțat în clasă că se organizează excursia la mare, Sara a fost în culmea fericirii. O vacanță la mare era tot ce își dorea și nimic nu ar fi putut să o oprească. Nu a contat nici măcar că, odată ajunse la mare, a constatat că erau cazate într‑o vilă modestă, că trebuia să doarmă câte două colege în pat, sau că profa care organizase toată excursia le ceruse deja bani împrumut.

Era vară, era cald, erau valuri și se auzea muzică. Aşa arată fericirea, şi‑a zis Sara în ziua aceea. Au cunoscut un grup de băieţi – studenți din oraşul lor, aceiaşi la număr câte erau și ele, grupul restrâns de eleve de la liceul de mate‑info, venite la mare să facă lumea praf. Două zile si două nopţi au ieşit cu ei şi totul era bine, făceau plajă, se bălăceau în mare, râdeau, cântau, mergeau în club, dansau, fumau, beau şi se distrau de minune. Doar unul dintre băieţi nu era student, era fotbalist la clubul sportiv local, și tocmai acela…

 Sarei i‑a plăcut Radu, un băiat timid, cu părul blond şi creţ, şi ochi albaştri, senini. Radu avea o şuviţă de păr creţ răsucită după ureche şi Sara privea cu drag şuviţa aceea şi se gândea cum s‑ar mai fi jucat cu ea, şi cu buzele lui calde şi senzuale. Nici nu se ţinuseră de mână încă, dar ea simțea că soarele şi sângele lui tânăr nu puteau să facă altfel buzele lui decât moi şi dulci şi calde. Lui Radu îi plăcea Sara, dar vezi, ah, fatalitate!, Radu era cel mai timid băiat din lume, probabil de aceea se şi îndrăgostea Sara de el. Mereu se îndrăgostea de timiditatea şi zâmbetele misterioase ale băieţilor cuminţi, care se dădeau duri sau inaccesibili doar fiindcă şi lor le era teamă.

În cea de‑a treia seară, V., fotbalistul, a propus ca tot grupul să meargă la clubul de la ei din hotel. La ultimul etaj – al zecelea‑ al hotelului de la malul mării unde stăteau băieții, era un club cu terasă unde se punea muzică bună. Să mergem acolo, a zis V, iar ceilalţi l‑au aprobat cu entuziasm. E şi mai simplu aşa, când ne‑am săturat de dansat sau se închide clubul, coborâm un etaj – camera noastră e la etajul nouă – şi mergem la somn.

La club au mers ca de obicei, fete cu fete, băieţi cu băieţi. Erau foarte tineri și fetele erau cuminți, deși toţi voiau să pară mai maturi, fumând în exces sau bând băuturi scumpe.

Sara purta o fustă albă scurtă şi o bustieră la fel de albă, strălucitoare, care contrastau tare cu pielea ei ciocolatie. Era bucuroasă, apucase prima oară în viaţă să schimbe albul pielii cu un ciocolatiu neobișnuit pentru o suedeză ca ea, cum îi spuneau mai toți care o vedeau prima oară. La gât avea un lănțișor cu pandantiv pe care scria Depeche Mode, pe care îl purta foarte mândră, ca o admiratoare înfocată a trupei britanice.

Au dansat și s‑au distrat, ca de obicei. Băieții au băut cognac şi whisky, fetele doar suc și bere. Sara aştepta să se termine zbânţuiala, să vină melodiile acelea lente, să o invite Radu la dans, să îi audă inima, şi, cine ştie, după ce mâinile lor s‑ar fi unit, ar fi putut chiar sa îi atingă şuviţa care deja o obseda puţin. Nu s‑a întâmplat aşa.

V. a fost mai aproape în acel moment şi i‑a apărut în faţă. Sara s‑a eschivat, dar insuficient. Până la urmă l‑a lăsat să o ia la dans, deşi nu‑i plăcea deloc. A lipit‑o de el, Sara se tot trăgea înapoi, nu suporta atingerea pielii lui transpirate, părul negru, creţ, sârmos, mâinile de criminal în serie, şi mai ales ochii aceia care o înspăimântau. A simţit cum penisul lui creşte lipit de trupul ei şi din nou s‑a tras, din nou, dar nu destul, nu destul. Până la urmă a fugit din club pe hol, credea că aşa scapă – ce prostie! El a luat‑o ca pe un apropos, doar aveau camera un etaj mai jos, s‑a dus după ea, a apucat‑o de braț, ea s‑a tras din nou – nu destul, nu destul – s‑a prins cu mâinile de balustrada scărilor, iar când el a apucat‑o de mijloc, a început să strige – nu destul, nu destul, mai tare mai tare şi mai tare trebuia – oamenii treceau pe lângă ei, TRECEAU PE LÂNGĂ EI ŞI NU FĂCEAU NIMIC, NU SPUNEAU NIMIC, NU O SALVA NIMENI – cine să o salveze?! Când a reuşit să îi dezlipească mâinile de balustradă, a aruncat‑o pe umăr ca pe un sac de cartofi, ea urla atunci, urla, şi nimeni, chiar nimeni nu a venit – unde erai tu atunci, îngerul meu?! A ajuns în câteva secunde în cameră, a deschis uşa, a azvârlit‑o pe pat; ea se zbătea, se zbătea tot mai tare; i‑a cuprins ambele încheieturi într‑o mână, încheieturile ei fine erau captive în mâna lui de criminal în serie, cu cealaltă a încercat să îi desfacă picioarele, nu a putut. Sara se zbătea, se zbătea, încă mai spera să scape, să vină cineva, să o audă, să scape, să o scape – NIMENI, desigur. Mâna cătuşă nu slăbea strânsoarea, cealaltă a lăsat picioarele, i‑a dat două palme, pumni, nu mai ştie, a leşinat. Când s‑a trezit, patul era plin de sânge, sângele ei, primul ei sânge era acolo, revărsat în tot patul, el striga nervos într‑un colț: de ce nu mi‑ai zis, fă, că eşti virgină, de ce, mă?! Poate te‑aş fi lăsat în pace. Minţea. Toată lumea care‑l cunoștea știa că asta era pasiunea lui, şi cu asta se lăuda tuturor: câte a destupat el, marele mascul, câte virgine a regulat el, marele fotbalist, idolul femeilor nedesfăcute. Apoi a aruncat‑o din pat și i‑a strigat nervos: uite ce ai făcut, bă! Ai umplut patul de sânge! Primul ei sânge s‑a scurs acolo, într‑un pat murdar de spermă şi de bestialitate. I‑a pus cearşaful în braţe, a împins‑o în baie, l‑a pus să‑l spele și asta a fost tot.

Sara nu ştie cum a ieșit din cameră și cum a ajuns pe terasa de la ultimul etaj. S‑a apropiat de margine și a privit îndelung marea. Sunetul valurilor ajungea la ea ca o șoaptă, luna plină răsărise și strălucea orbitor. S‑a așezat apoi pe marginea de beton a terasei și a privit în jos. Toate păreau departe și tot ce se întâmplase un coșmar. Nu putea să fie adevărat.

A simțit o durere vie într‑una dintre palme și a văzut cum palma ei stângă strângea spasmodic lanțul cu Depeche Mode, rupt în două. Unghiile îi intraseră în carne și palma sângera.

S‑a ridicat în picioare și a pășit în gol.