RESTITUIRI

Ionel Costin
prozator

În timpul prigoanei comuniste[1]

În cuvântul introductiv al cărții Martiri și mărturisitori sub regimul comunist: Eparhia Greco – Catolică de Lugoj Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj al Bisericii Române Unite cu Roma, a scris: ,,Martir este cel ce mărturisește credința în Cristos, acceptând, cu răbdare și fără împotrivire, chiar și moartea, pentru El sau pentru o virtute creștină.”

Volumul are autor pe Sergiu Soica, preot, doctor în teologie, specialist în istorie contemporană. Acesta cuprinde biografiile a patruzeci și șase de episcopi, preoți și laici din Eparhia Greco‑Catolică de Lugoj, precum și prigonirea la care a fost supusă Biserica Română Unită cu Roma după anul 1948.

După cel de al doilea război mondial, la ordinul lui Stalin, în statele din zona de influență sovietică, Bisericile Greco‑Catolice au fost interzise. În România, la data de 1 decembrie 1948, prin Decretul 358, statul comunist ateu a scos în afara legii Biserica Greco‑Catolică.

Executanții români ai politicii lui Stalin au sfidat contribuția Bisericii Române Unite cu Roma în pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pentru comuniști nu a însemnat nimic faptul că în cadrul Bisericii s‑au format de‑a lungul timpului personalități politice, culturale, sociale de români transilvăneni, care au dezvoltat o adevărată conștiință națională în sufletul poporului de dincoace de Carpați. Dintre care amintim: Ion Budai Deleanu, Iacob Mureșanu, George Bariț, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu.

„Generalisimul” Iosif Visarionovici Stalin, fost elev seminarist la Seminarul teologic din Tbilisi (Tiflis până în anul 1936), se pare că nu a uitat cu totul scrierile din Scripturi: ,,Bate‑voi păstorul și se vor risipi oile’’, Matei 26/31.

Alexandru Mesianu, Episcop de Lugoj, scrie în Cuvântul introductiv că în Biserica Greco‑Catolică au fost peste ,,300 de cazuri, aici fiind vorba strict numai de ierarhi și preoți’’ care au suferit persecuții, urmărire, prigoană. Aceștia au fost întemnițați și au trecut prin temutele închisori comuniste din țară: Jilava, Dej, Gherla, Sighet, Pitești, Uranus, Malmaison, Aiud, Timișoara, precum și în lagărele de muncă forțată de la Canalul Dunăre‑Marea Neagră.

Aici au avut de înfruntat frigul, foamea, munci grele și înjositoare (curățarea closetelor, căratul tinetelor), izolare, bătăi și torturi, mari suferințe pentru credință. Dintre cei întemnițați, unii au murit în închisori, alții au avut parte la ieșirea din detenție de domiciliu obligatoriu, departe de credincioșii pe care i‑au păstorit.

Ierarhi și preoți cu studii strălucite, cu doctorate obținute la Budapesta, Viena, Roma, Strasbourg, Paris sau Berlin, au fost bătuți și umiliți de oameni rudimentari, abuzivi, fără Dumnezeu. Elocvent este cazul Vasile Ciolpan, directorul închisorii Sighet, cu trei clase primare, trei luni școala de partid și un curs de pregătire desfășurat la penitenciarul Jilava.

Ca o ironie a sorții, episcopul Ioan Ploscaru, doctor în teologie, cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg, a fost anchetat de un maior de securitate, fost ucenic de geamgiu. De la episcop la ,,bandit”(așa cum îi numeau anchetatorii) nu a fost decât un pas.

Dintre toate închisorile, cea mai odioasă, cea de la Sighet a fost locul de exterminare a elitelor României. Aici au fost încarcerați și au trecut la cele veșnice: președinți ai Consiliului de Miniștri, miniștri, academicieni, politicieni, istorici, ofițeri, jurnaliști, preoți.

Singurii deținuți politici din România care au avut posibilitatea să scape din închisoare au fost episcopii și preoții greco‑catolici. Aceștia au fost vizitați de persoane, ,,delegați de la București”, unele dintre acestea cu funcții mari în statul comunist, care le promiteau ieșirea din detenție, dacă părăsesc credința și trec la ortodoxism.

În interviul episcopului Ioan Ploscaru, acesta vorbește despre o discuție avută cu Episcopul Iuliu Hossu, care‑i relatează despre două vizite pe care le‑a avut din partea lui dr. Petru Groza, prim ministru al României. Acesta i‑a propus Mitropolia de la Iași și de acolo, Patriarh la București.

Merită consemnate cuvintele pline de miez rostite de Episcopul Ioan Bălan Patriarhului Iustinian Marina: ,,...dacă cineva, se înțelege guvernul, ne‑ar fi promis nouă că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mâini cu condiția să arestăm pe Episcopii ei, sau numai pe unul dintre ei, noi ne‑am fi dat viața dar nu am fi acceptat, așa că viața ne‑o puteți lua dar credința nu.”

Autorul relatează că mulți dintre ierarhii și preoții întemnițați au fost mutați din închisoare în închisoare, făcând astfel în timpul detenției un adevărat ,,pelerinaj”. Exemplul părintelui Petru Pecican, protopop onorific al Bisericii Greco‑Catolice, născut la Sâmbăteni, Arad, care a fost închis în Lagărul de muncă Periprava, penitenciarele Gherla, Aiud și Jilava.

Sunt amintite cazuri izolate de preoți ,,atașabili”, care au ,,sprijinit Sfatul Popular”. Autorul prezintă situația ,,alunecoasă” a unor clerici, concluzionând că unii au fost ,,cum a cerut vremea.”

Cartea cuprinde în capitolul Concluzii aspecte generale și statistice din cadrul Diocezei Greco‑Catolice Lugoj, ca urmare a decretului de desființare a Bisericii Române Unite cu Roma.

Sunt menționate perioadele și anii de detenție ai Episcopilor și preoților, aspecte privind vârsta celor întemnițați la data arestării, destinația acestora în penitenciarele regimului comunist, precum și reținerea în mănăstiri.

Sergiu Soica aduce în fața cititorului o lucrare valoroasă despre Martirologiul ierarhilor și clericilor din Eparhia Lugoj, ,,prima de acest fel din Biserica Română Unită.”

Prigoana regimului comunist împotriva Bisericii Greco-Catolice rămâne o pată neagră în istoria României.

^[1] Sergiu Soica, Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist: Eparhia Greco‑Catolică de Lugoj, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș