LECTURI PARALELE

Sonia Elvireanu
poetă, prozatoare, traducătoare

Fantasticul oniric în proza Elinei Adam^[1]

O nouă voce lirică și prozastică a intrat discret în literatură, Elina Adam, prezentă în reviste literare importante: România literară, Arca, Discobolul, Contemporanul, Alternanțe. A debutat ca poetă cu volumul Alean de aripă la editura Ars Longa, din Iași (2020), a continuat cu poezie, Rana amforei (Editura Neuma, 2022). În 2023 îi apare primul volum în proză, Captiva, la aceeași editură clujeană, distins cu premiul pentru debut în proză, „Călătorul”, în ianuarie 2024.

Poezia sa, orientată spre lăuntric, o exfoliere a sinelui, dezvăluie câteva obsesii identificabile și în proza sa. E firesc să le regăsești, în toate genurile și formele scrisului său, fiindcă sunt generate de trăiri profunde.

Există în scrisul Elinei Adam, în versuri și proză, câteva constante care îi definesc creația: o stranietate de tip oniric, metafore obsedante care îi construiesc mitul personal, o interioritate rănită, o confruntare dureroasă cu sine în tentativa de regăsire a unei identități pierdute, aspirația locuirii înalte în real, ancorarea în spiritual sub două forme esențiale, scrisul și metafizicul, o atemporalitate a întâmplărilor și o eleganță a limbajului de netăgăduit. Se simt, de la primele rânduri, înzestrarea, harul poetic și prozastic deopotrivă, expresivitatea limbajului, ușurința alunecării din real în ireal, în fantasticul oniric, ochiul scrutător ce știe explora lăuntricul, trăirile, senzațiile personajelor sale.

Impresia de irealitate, de stranietate a întâmplărilor, a căror origine se află în real ori în memoria afectivă, de glisare în fantastic, e perceptibilă în cele trei povestiri din volumul de debut în proză, Captiva, definindu‑i viziunea, orientarea spre fantasticul oniric.

Titlul trimite spre captivitate, unul din motivele obsedante din creația sa, însă nu e vorba de o captivitate impusă din exterior printr‑un hazard agasant, ci de una interioară, pregnantă, ce vine din ciocnirea dintre trecut și prezent, sub forma unor flash‑uri eliberate de memorie într‑un joc halucinant de imagini cinematografice, stranii, la frontiera dintre realitate și vis.

Personajele sunt captive într‑un nod al trecutului, reactivat mental ori în oniric, încât ajung să se îndoiască de realitatea întâmplărilor trăite, percepute în timp ca plăsmuire a imaginației, ca bătrâna din spitalul de psihiatrie din prima povestire, Fata din vis. Ea trăiește o viață cu obsesia unei prietenii ideale din adolescență, cu durerea rupturii neînțelese, a pierderii, cu neputința regăsirii unui ideal pierdut.

Luca din Anastasia e prins în plasa unui trecut pe care nu și‑l mai amintește, devine spectatorul lui, în secvențe desprinse din oniric, cu senzația de déjà vu, în căutarea unei femei din tinerețea sa. El asistă la secvențe din viața lui, un mozaic de imagini în care urmărește o tânără, ca și cum s‑ar reactiva în vis un scenariu cunoscut cândva, fără memorie temporală, sub puterea unei forțe necunoscute din interiorul lui, obligat să‑și vadă trecutul, fără a‑l înțelege, să regăsească sentimente uitate față de Anastasia. Luca și Anastasia sunt captivi ai timpului, la fel ca femeia din ultima povestire, Captiva, o halucinantă povestire despre o femeie ce trăiește coșmarul unei drame reale în irealitatea unui vis.

Tehnica povestirii e diferită în proza Elinei Adam, unde granița dintre real/ireal e aproape imperceptibilă. În Fata din vis, sunt două voci narative feminine, în Anastasia, un narator extradiegetic, la fel în Captiva, dar cu o firavă intruziune a vocii personajului său în final. Prima povestire e focalizată pe imaginea obsesivă a unei fete enigmatice din trecutul personajului, recreată de imaginația sa, o plăsmuire a minții ce reînvie dureros adolescența ca timp edenic. A doua povestire proiectează cititorul în oniric și fantastic, reface o poveste de iubire, sincopând realul cu flash‑urile unor amintiri ce par halucinații pe ecranul minții, de o stranietate întâlnită doar în vis. A treia redă captivitatea minții într‑o dramă, excelent construită oniric, cu surescitări și frânturi din realitatea dinainte, pe care personajul, trezit din coșmar, încearcă să o surmonteze.

Personajele sunt reduse, aproape că nu au consistență reală, fiindcă focalizarea e pe interioritatea lor ori pe fantasme stranii din visele lor. Unele sunt absente, obsesive, reînviate mental prin rememorări, dialog între narator/personaj, scrisori netrimise, ca fata din vis, iar bătrâna rămâne mental și psihic captiva obsesiei sale.

Anastasia e focalizată pe Luca, personajul masculin, care retrăiește în vise succesive întâlnirea lui cu Anastasia, iar Captiva e focalizată pe un singur personaj feminin, captiv al traumei medicale, sub obsesia unei realități dramatice, decodată doar la finele povestirii.

Ochiul lăuntric scrutează atent senzațiile personajelor, ochiul fizic captează din realitate detalii relevante, atmosfera se încheagă firesc în spațiul real, deschis ori închis, spectral în oniric.

Limbajul are o incredibilă prospețime și expresivitate, prin pregnanța cuvintelor, alcătuirea armonioasă a frazelor narative, cu rare secvențe dialogate, schițarea cadrului ori a unui portret. Proza Elinei Adam se particularizează din primul volum, înscriindu‑se în siajul prozei oniric‑fantastice.

^[1] Elina Adam, Captiva, Editura Neuma, Cluj, 2023