ZONA F & SF

Lucian‑Vasile Szabo
istoric, eseist

Lumea așa cum putea să fie^[1]

Realități fisurate

În 2023, Silviu Genescu a revenit în actualitate cu un volum consistent, care depășește 500 de pagini, intitulat Desprindere lentă. Este un pariu extrem de riscant, într‑o lume în care cititul în general pierde teren, mai ales când este vorba de lucrări de mari dimensiuni. Sigur, putem miza pe cititori curioși și conștiincioși, capabili să se bucure de un număr mare de pagini. Totuși, în acest caz era mai bine ca autorul să nu se încăpățâneze și să împartă textele în două, deoarece mai ales romanul care dă titlul cărții ar fi putut apărea fără probleme separat, în acest fel având șanse la o receptare mai bună.

Ficțiunea speculativă de calitate este greu de scris, mai ales atunci când presupune dezvoltarea unui complex imaginativ cum este cel cerut de science fiction. Pentru a face față acestor două provocări, S. Genescu apelează la două categorii principale de narațiuni. Primele sunt desfășurate în texte scurte, în care motivul de bază este, de obicei, insolitarea. Acest procedeu des folosit în literatura fantastică și SF presupune o lume normală, un univers recognoscibil uneori până în cele mai mici amănunte, un univers care devine complex și alienat prin apariția unor elemente neobișnuite, „anormale”. Acestea pot fi invenții sau experiențe necunoscute până atunci (în realitatea ficțională a textului de ficțiune speculativă!) sau apariții deosebite (monștri sau alte creaturi, extratereștri, dar și creații de tipul roboților sau androizilor), menite să complice viața muritorilor de rând. În acest registru, uneori este suficient pentru autor să indice, să presupună, insolitarea, pragul dintre lumi fiind sesizat doar de puțini, accidental sau doar de inițiați.

O a doua categorie o reprezintă însă texte de o mai mare respirație, unde sunt dezvoltate lumi complexe, la scară cosmică, pornindu‑se de la motivul expansiunii umane în univers, ocuparea spațiului interstelar devenind noua normalitate a lumilor fictive dezvoltate de scriitor. Simpla descriere, simpla cartografiere a acestei realități ficționale (totuși!) nu este de ajuns, mult mai incitantă fiind prezentarea conflictelor, uneori extrem de dureroase, dintre protagoniști. Este o categorie de lucrări care presupune un efort imaginativ susținut și știința de a păstra coerența ficțiunilor, dând, în același timp, necesara ancorare în uman, în elementele unui antropocentrism imposibil de evitat, indiferent în ce colț de galaxie ne aflăm. Totuși, fiecare gest, fiecare sentiment, emoție sau trăire, fiecare întâmplare sau aventură, indiferent de profunzimea sau superficialitatea lor, se axează pe structura complexă și delicată a individului uman. Include desigur rafinamente și brutalități, gingășii și violență, însă foarte rar este dispus autorul să renunțe la umanitate, fie ea și depravată. Din acest motiv, personajele din prozele acestui volum sunt diverse și complexe, chiar și cele abrutizate.

Pericole din umbră

În ceea ce privește caracteristicile limbajului (scriitura) la S. Genescu, trebuie observat că acesta este un element care reclamă o mai mare atenție decât cea acordată textelor de nonficțiune speculativă sau textelor produse de alți autori de science fiction sau de lucrări pur fantastice. Și în acest caz autorul Desprinderii lente își structurează producțiile în două categorii. Prima este cea a scrierilor realizate într‑un limbaj simplu, direct, cu cuvintele în sensul lor de bază, dar și cu unele glume sau jocuri de cuvinte, toate semnalate ca atare, fără mari complicații pentru un lector de nivel mediu. A doua categorie este reprezentată de lucrări cu un discurs mai complex, care necesită o atenție sporită și un lector avizat. Aceasta este zona care îl califică S. Genescu drept unul dintre cei mai buni și originali autori de literatură science fiction din România.

Uneori, discursul ia forma textelor științifice (de popularizare științifică, mai exact), destul de aride și greu de receptat pentru un cititor nefamiliarizat sau mai nerăbdător. Câteodată, explicațiile sunt trecute în note, însă sunt situații când explicațiile sunt introduse direct în text, făcându‑l chiar să pară anost. Este capcană pe care autorul și‑o întinde singur. Se întâmplă să iasă din ea atunci când fanii dedicați genului SF înțeleg și apreciază astfel de pasaje, ceea ce se întâmplă rar. Pe ceilalți, mai mulți, astfel de intervenții riscă să îi plictisească sau chiar să îi irite. Din acest motiv, ar trebui ca frecvența lor să fie redusă, iar acestea să apară doar atunci când sunt absolut necesare. Trebuie precizat că aceste detalii de știință de cele mai multe ori nu se referă la experimente ori acțiuni reale, ci sunt pure invenții, drapate într‑o exprimare pseudoștiințifică, de fapt!

A de la Amsterdam, prima proză din volumul Desprindere lentă, uzează însă de procedeul combinării celor două tipuri de narațiune. Evenimente cosmice imposibil de controlat de pământeni se reflectă în viața acestora, schimbând cursul existențial. Este o insolitare nedetectată, neconștientizată, existența celor două lumi aflate într‑o coliziune suplă fiind controlată doar de autor. Diferența dintre cele două universuri umane se realizează în primul rând tehnic, autorul introducând aici delimitări clare, deoarece există un timp universal coordonat și un timp terestru. Și nu se limitează doar la a prezenta o omenire așezată la scară cosmică, ci una plasată pe nouă nivele ca două etaje, intersectarea lor fiind posibilă, deși nu este întotdeauna conștientizată. Este un balans între o umanitate dintr‑un viitor posibil și o alta a prezentului actual, ca să folosim un semipleonasm necesar aici. Evident, civilizația extraterestră din acest text este mult evoluată și puțin lipsește ca ea să intervină în „conflictul” terestru dintre umani și celelalte specii, decizia inițială fiind cea de a‑i eradica pe umanii cei tirani. Este schimbată la limită într‑un scenariu plin de suspans, indicând talentul autorului de a crea situații terifiante, extrem de încărcate emoțional.

Celălalt Benoit (sau Benoitt!) este un text care te pune efectiv pe gânduri. este un caz complicat de dedublare, originalul și copia existând în același timp sau spațiu, fără să știm care este persoana „adevărată”. Povestea se leagă la Acceleratorul de particule CERN de la Geneva. Apelând la procedeul insolitării și la o variantă surprinzătoare a mult‑vehiculatului motiv al dedublării, în realitatea ficțională este adus un domn Benoitt identic fizic cu un alt Benoit, după cum se vede existând unele firave diferențe, cum ar fi apariția unui t în plus la numele personajului apărut misterios în laborator. Mai există o diferență, un cerc în plus la sigla centrului, tot pe cardul de acces, element extrem de discret, după cum se vede, dar cu o mare relevanță în final, când ni se sugerează că însuși diavolul intervine nuclear în experimentele celebrului CERN. În acest mod, textul, care este pur science fiction, poate fi citit și ca unul escatologic sau ca un avertisment despre limitele științei atunci când limitele sunt depășite fără minime precauții.

O lume plină de mistere

Cetățeanul Welles este o altă piesă importantă a volumului, titlul făcând trimitere directă la cunoscutul regizor american Orson Welles, la H.G. Wells, scriitor important de science fiction, dar și la filmul Cetățeanul Kane, cel care îl încarnează pe mogulul media William Randolph Hearst, pelicula fiind realizată chiar de O. Welles, care are și rolul principal. Însă Welles este și cel care a adaptat pentru radio romanul Războiul lumilor, de H. G. Wells. Și a făcut‑o atât de bine, folosind multe efecte speciale, că mulți new‑yorkezi au crezut că invazia marțiană este reală, panica fiind uriașă. De aici pornește S. Genescu, ducând mai departe povestea din roman și adaptarea pentru radio din 30 octombrie 1938. Ideea exploatată în text răstoarnă interpretarea faptelor concrete, fără să fie pe deplin o reconstruire contrafactuală. Astfel, punerea în scenă (în undă, ca să fim mai exacți) nu reprezintă doar un act artistic luat drept element de realitate de mulți ascultători, ci se intră în zona tulbure a secretului de stat. Agitația este creată cu bună știință, deci nu este un accident, pentru a masca alte interese, pentru a distrage atenția publicului de la întâmplări mult mai periculoase și care pot fi astfel rezolvate fără ca ele să devină publice.
Transformarea este o povestire terestră, într‑un orășel oarecare. Viața nu foarte liniștită a localității este tulburată definitiv de intruziunea unui element patogen, care are puterea de a‑i transforma pe locuitorii normali în statui. Pur și simplu oamenii încremenesc. Nu foarte tare, deoarece mai au încă puterea să plângă. Neafectați rămân doar pacienții spitalului de psihiatrie, care, dintr‑odată, fără pază, și fără constrângeri, se văd liberi să hălăduie prin lume. Doar că, evident, ei nu știu ce să facă cu această libertate. Iar aici povestea devine o distopie cât se poate de întunecată, deoarece „normalizați” miraculos foștii nebuni se văd, la rândul lor, supuși transformării.

Convingerile social‑politice ale lui S. Genescu se fundamentează mereu în valorile democrației liberale, astfel că nu e de mirare că el va respinge și în textele lui, ca și în viața reală, orice urmă de totalitarism. Din acest motiv, scrierile lui pot fi citite și ca literatură de avertisment, prezentând adesea imagini ale dezastrului semănat în viața socială de dictatori mai mari sau mai mici. A făcut acest lucru și în perioada comunistă, câteva dintre textele lui fiind distopii, mascate fie prin umor, fie prin trimiteri la „ceilalți”, adică acei capitaliști veroși, deși societățile bolnave descrise de el aveau multe asemănări cu realitatea trăită până la Revoluția din 1989. Aceste lucruri le regăsim în mare parte distilate în MMXI (2011, evident) este un alt text de forță al volumului. Este brodat pe tema călătoriei în timp, cronoplastie de fapt. Eroul este trimis în trecut pentru a salva viitorul, desigur o temă mult vehiculată a literaturii SF. Reușește după mai multe încercări dificile, în prezentul actual Europa nemaifiind bolșevică, așa cum cursese istoria contrafactuală până atunci. Este și o poveste despre sacrificiu, deoarece pierderile în plan personal sunt enorme.

Miniromanul Desprindere lentă este una din piesele de rezistență. Aventura este plasată din nou la nivel cosmic, balansând pe mai multe niveluri. Este evident un viitor foarte cuprinzător, care își are propriul trecut, propriile istorii greu de descifrat. Este pus în mișcare un întreg arsenal detectivistic, combinat cu tehnici de spionaj, pentru a putea revela mistere păstrate cu dârzenie. Textul cere multă răbdare, deoarece autorul înaintează încet, oferind explicații complete pentru fiecare inovație științifică introdusă, iar acestea sunt numeroase, dovedind un imaginar complex, pus la treabă cu precauții, deoarece există riscul ca o prea mare aglomerare de elemente insolite să ducă la pierderea coerenței narative. Povestea se leagă în jurul misiunii complicate pe care o are Josephine, o superagentă chemată la datorie în slujba Imperiului, în încercarea de a descifra un mare mister istoric, legat de deciziile luate cu sute de ani în urmă de un la fel de misterios prinț Levien. Peste această cursă infernală cu personaje foarte bine construite se suprapune un alt conflict, în care sunt implicate forțe extraterestre. De altfel, textul debutează cu imaginea poematică aproape a Mamei Multiplicative, constrânsă să intre în defensivă.

În volum sunt și alte texte demne de luat în seamă, iar lectura lui este adecvată pentru oricine iubește literatura, nu doar ficțiunea speculativă.

^[1] Silviu Genescu, Desprindere lentă, Editura Eagle, 2023