PRO MUSICA

Călin Chendea
redactor al revistei Arca

Un DA spus VIEȚII cu mintea și inima deschise ca o floare – Blómi

Susanne Sundfør (n. 19 martie 1986) este o solistă vocală, compozitoare și producătoare norvegiană. Stilul abordat în compozițiile sale poate fi încadrat în zona unui art pop experimental, deosebit de inventiv, îngemănat cu elemente de muzică electronică, folk, jazz și blues, country și gospel. Muziciana este cunoscută și prin prisma colaborărilor ei cu duoul norvegian de muzică electronică Röyksopp.

Cel mai cunoscut album al lui Susanne Sundfør este Ten Love Songs (2015), în care explorează teme precum contradicțiile, speranțele, fricile și extazul, dar și trădarea în dragoste. Referindu-mă la acest disc, gândul m-a dus la Memorial, care reprezintă pentru mine piesa ei de rezistență, o lucrare de circa 10 minute cu o structură instrumentală complexă și stratificată, cu pasaje spațiale ale sintetizatorului, cu solouri de pian și chitară acustică – pe alocuri în pulsațiile tobelor, alteori însoțite sau preluate de orchestra de coarde. Susanne își demonstrează abilitățile vocale remarcabile în această piesă. Trece cu mare naturalețe de la pasaje dintr-un registru mediu, cu tonuri line și suave, la crescendo-uri intense și pasaje melodice încântătoare. Se spune că Sundfør are un ambitus de cinci octave, reușind chiar să interpreteze câteva note și din ce-a de-a șasea octavă (therangeplanet.proboards.com). Vocea sa puternică și expresivă transmite mesajul profund al versurilor care sunt despre o poveste de iubire curmată, cu dorințe de împăcare („Sper că vei reveni/ chiar dacă acum știu, ești nepăsător”) dar și cu puternice suferințe emoționale cauzate de o posibilă rupere definitivă („Nu te vei mai întoarce/ chiar dacă lumea s-ar sfârși”). O conștientizare și o destăinuire dureroasă, venită oarecum contrar normelor societății de azi ce pune accentul pe perfecțiune în detrimentul vulnerabilității.

În aprilie 2023 a avut loc lansarea celui mai recent album de studio al artistei norvegiene intitulat Blómi, în traducere „a înflori”. Într-un interviu pentru stereogum.com, Sundfør mărturisește că L.P.-ul a fost inspirat de nașterea fiicei sale din 2020 și este de asemenea dedicat bunicului ei, lingvistul norvegian Kjell Aartun, cunoscut pentru controversata sa teorie cu privire la runele norvegiene. Conform lui Aartun, runele nu ar proveni de la vikingi, ci de la popoarele semitice din Orientul Mijlociu și ritualurile acestora de sporire a fertilității. Dacă speculațiile bunicului ei au fost foarte contestate chiar în timpul vieții acestuia, Susanne reușește să anuleze suspiciunile și criticile din trecut, preluând fragmente din textele bunicului ei în unele compoziții ale albumului.

Orð Vǫlu, într-o traducere liberă din norvegiană Cuvintele magicianei, e primul act al discului, un intro cu un text recitat. În amplul interviu acordat pentru ourculturemag.com, Susanne Sundfør împărtășește fanilor ce anume a inspirat-o și cum a reușit să scrie fiecare compoziție a albumului. Aflăm astfel că versurile piesei Orð Vǫlu sunt recitate și compuse de Eline Vistven, care nu e doar o muziciană norvegiană, ci și o terapeută și o maestră în arta meditației. Într-una din zile, din cauza unor palpitații și dureri în piept, Susanne a apelat la Eline pentru o ședință de terapie. Iar ceea ce Eline i-a povestit în timpul terapiei, e de fapt un reușit poem care a devenit textul acestei piese. Se aduce în discuție „cel mai profund echilibru al ființei noastre, care poate fi asemuit cu tăcerea, cu sentimentul de vid interior, cu pacea și iubirea în toate formele ei”.

E posibil să ne conectăm la acest echilibru prin intermediul inimii, asemănător modului în care se manifestă efectul unei găuri negre din univers. Argumentul adus e că o „gaură neagră este întunecată, dar e o întunecime strălucitoare, frumoasă”.

Așadar, lumina nu este în opoziție cu întunericul, ci izvorăște din el. Ceea ce reflectă dualitatea noastră umană (fiecare dintre noi având atât o parte luminoasă cât și o parte întunecată), dar și posibilitatea de a găsi lumină și beneficii chiar și în mijlocul celor mai obscure dificultăți, tristeți, amărăciuni sau dezechilibre emoționale, cu care ne confruntăm uneori. Textura instrumentală compusă de producătorul discului Jørgen Træen creează o ambianță sintetizată deconcertantă, dar în același timp misterioasă și captivantă.

Piesa Ashera’s Song a fost compusă de Susanne, după propriile-i spuse, pentru a aduce un elogiu părții feminine a divinității. Din scrierile bunicului ei, a aflat despre o „zeiță-mamă” din religia semitică antică, numită Ashera. Dacă partea masculină a divinității ne îndeamnă poate mai mult la lupta cu păcatul, partea feminină – în creștinism, Maica Domnului –, ne oferă mai multă protecție și sprijin în alinarea suferințelor.

Sonoritățile stranii ale sintetizatorului induc încă de la început o tensiune ce ne aduce aminte de compozițiile lui Björk. Calmul se instalează brusc odată cu tușeurile line ale pianului, ca într-o cantată de Bach, iar vocea de soprană a lui Susanne este înălțătoare, plină de pasiune și de forță.

Textul e o rugăciune de laudă („Sfântă, sfântă, sfântă una/ Primă mamă. Amin”) și de binecuvântare a întregii Creații („Se scurge prin mine/ Energie, iubire și lumină către toate ființele).

Atrage atenția o scurtă expresie în limba acadă, o limbă semitică dispărută, care ar putea însemna, în traducere aproximativă, „iluminează-mă”.

În melodia eponimă discului, vocea clară și expresivă a lui Susanne se ridică cu mare ușurință peste o țesătură instrumentală de smooth jazz în care sonoritățile melodioase ale pianului clasic se armonizează cu cele grave ale saxofonului, relaxând și încântând ascultătorul. Blómi (a înflori) surprinde apropierea verii, o perioadă plină de viață și culoare, când „brândușele sunt înflorite”. După cum ne povestește chiar compozitoarea, e o referire la acele brândușe din cultura minoică, o cultură pe care istoricii o asociază cu cea mai timpurie civilizaţie europeană evoluată. Apărută în Creta în epoca bronzului, această cultură a premers celei miceniene ale aceleiași insule mediteraneene. Susanne a fost plăcut surprinsă să afle că în majoritatea operelor de artă minoică sunt redate brândușele. Se pare că aceștia erau fascinați de frumusețea creației, reprezentările lor conținând cu precădere femei frumoase dar și peisaje minunate, într-o atmosferă plină de iubire. Iubire în care suntem îndemnați să credem chiar și când trecem prin cele mai întunecate perioade, atunci când practic încetăm să mai trăim și căutăm doar să omorâm timpul. („Crede, crede în iubire, în iubire/ Nu e de mirare că plângi, te simti ca și cum ai fi murit”). Totuși, să ne amintim că am fost binecuvântați de divinitate și de mama noastră care ne-au dăruit viața („Prețuiește darul primit de la mama ta”). În final, suntem asigurați că „din cenușa durerii, ne vom ridica din nou”. Se spune că ar exista un echilibru inerent între durere și plăcere, între întuneric și lumină, între cădere și ridicare. „Cenușa durerii” semnifică momentele dificile, suferințele sau pierderile de care avem parte uneori, în timp ce „ridicarea din nou” reprezintă capacitatea noastră de a depăși aceste momente și de a renaște într-o formă nouă, mai înțeleaptă și mai puternică.

Rūnā e o piesă acustică de folk-pop. Începutul este marcat de sunetul cald și liniștitor al chitarei clasice, care vibrează în armonie cu tușeurile delicate ale pianului, ce se alătură ca într‑un dans sonor tandru. O notă subtilă de ritm și energie e adusă de tempoul discret dat de tamburine. Vocea lui Susanne e distinsă, cu un timbru deosebit de plăcut și melodios. Corul de melise e de-a dreptul încântător și reușește să ne transpună din starea de melancolie într-un tărâm al visurilor, al optimisului, al emoțiilor pure.

Uneori uităm că facem parte dintr-o conștiință universală, afirmă artista norvegiană în același dialog purtat cu unul dintre redactorii revistei online Opurculture. Ideea compoziției Rūnā a pornit tocmai de aici. Toți ne îngrijorăm uneori de pericolul izbucnirii unui război sau de impactul schimbărilor climatice, cauzat în principal de tehnica modernă. („Ei nu cunosc durerea pe care o simți/ Gândindu-te la ce ar fi putut fi”).

În timp ce folosim dispozitivele inovatoare ce ne îmbunătățesc existența, suntem îndemnați să luăm exemplul celor care iubesc și protejează mama natură („Cei care iubesc mama natură”). Să nu uităm că avem responsabilitatea de a îngriji și proteja generațiile viitoare („Hrănește copiii”). Să apreciem bucuriile simple ale vieții de zi cu zi („Ascultă râsul”). Să apelăm la frumusețea naturii, la puterea ei de a ne inspira și de a ne vindeca. („Puterea florii”). Fiecare dimineață să ne fie o nouă chemare la viață („Deschide-ți ochii și începe din nou”).

O altă compoziție plină de melancolie e balada folk-rock Fare Thee Well, despre care Susanne a împărtășit că e chiar prima melodie pe care a scris-o când avea doar 19 ani, dar pe care nu a lansat-o până acum pentru că nu reușise să o finiseze. S-a întâmplat să cunoască dezamăgirea unei trădări în dragoste, să se simtă tristă, furioasă și revoltată. Povestea ei muzicală e un elegant mesaj de despărțire, în care are tăria de a-și invita partenerul să nu aibă nici cea mai mică remușcare („Nu regreta toate minciunile pe care mi le-ai spus înainte”) și să-l binecuvânteze într-un salut de adio în care continuă să-l numească „iubirea mea” și „prietenul meu” („Of iubirea mea, rămâi cu bine, prietenul meu”).

Instrumentația are din nou în prim plan linia melodioasă a pianului, ce pare a avea o ușoară influență Coldplay într-una dintre teme. Pulsațiile monotone ale tobelor adaugă puțin ritm, subliniind intensitatea sentimentelor. Ascultătorul e învăluit de o lumină pală și un aer încărcat de tristețe, iar interpretarea vocală a lui Susanne Sundfør, expresivă și pasională, mi-a amintit de Florence Welch, vocalista grupului britanic de indie rock Florence and the Machine.

Piesa se încheie cu un solo de saxofon alto plin de improvizații în tonuri lungi și vibrante, un moment muzical de catharsis și de eliberare din tărâmul suferinței emoționale.

Alyosha e o compoziție care excelează în melodicitate și ne poate oferi oricând acea stare de bine pe care o căutăm și ne-o dorim mereu. E o vibrație a sunetului ce ne aduce acele bătăi rapide ale inimii care ne umplu pe toți de emoție și de bucurie atunci când îl vedem pe un el sau pe o ea. Totul se petrece ca într-o serenadă de Mozart, geniul melodicității. În mod absolut firesc, sonoritățile mozartiene au făcut chiar obiectul unor cercetări din domeniul neuroștiințelor. „S-a constatat în urma unor teste pe bază de EEG computerizat și de RMN funcțional că muzica lui Mozart aprinde un număr de centri nervoși (stelele pe cer), este extrem de bine primită de către creier, care se impregnează de muzică, producându-se o activitate formidabilă la nivel cerebral”, afirmă neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea în cartea sa Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor[1].

Pianul oferă o bază solidă și bogată de acorduri în arhitectura sonoră a piesei Alyosha, iar chitara clasică adaugă armonii calde și intime. Vocea lui Susanne e cristalină, pe alocuri delicată, pe alocuri somptuoasă, pasională și emoțională. Ea cântă despre dorința de a găsi sens și scop într-o lume complicată și plină de vitregii, care i-a adus multe dezamăgiri și momente dificile „Ei spun că eram o femeie distrusă”. Dumnezeu o binecuvântează însă cu o poveste de iubire în care e plăcut surprinsă să descopere că partenerul ei e credincios „Nici măcar nu știam că ești un om credincios/ Până când te-am auzit șoptind asta”. Această iubire devine farul ei călăuzitor, principala sa motivație pentru a trăi și a depăși perioadele provocatoare ale vieții. „Tu ești tot ceea ce voi trăi/ Iubirea mea”. Dar pe lângă minunatul confort și siguranța pe care i le conferă prezența iubitului, inevitabilele momente de separare îi aduc dorul și dorința intensă de a avea persoana dragă înapoi în brațele sale „Tot ce-mi doresc când nu ești aici e să te am înapoi în brațele mele”. Sentimente care, dacă nu sunt gestionate cu grijă, pot aduce și un dezechilibru – un atașament prea puternic față de partener și o dependență emoțională față de acesta.

Discul se încheie, așa cum a și început, cu un sound de disonanță. Piesa orð hjartans (cuvântul inimii) e cea finală. Sintetizatorul imită avertizarea sonoră a unei aparaturi medicale. S‑ar părea că un ritm cardiac e serios afectat. Apoi ca într-o secvență dintr-un film horror, deslușim parcă fâlfâitul aripilor unei păsări speriate. Pericolul iminent e sugerat prin sonorități fantasmagorice.

O voce feminină blândă și calmă încearcă să ne transmită siguranță și încredere. Realizăm că suntem din nou în cabinetul lui Eline Vistven, ca și la începutul călătoriei noastre muzicale. Sfaturile terapeutice recitate sunt partea a doua a poemului din prima piesă a albumului. Printr-un ton cald și empatic, Eline îi sugerează pacientei sale (Susanne) o introspecție asupra a ceea ce inima ar putea spune printr-un singur cuvânt. „Dacă inima are un cuvânt”, „cuvântul din inimă este DA, este DA pentru toate”.

Să căutăm să întâmpinăm cu „DA” toate situațiile care ne sunt date, să nu ne opunem, să ne străduim să le acceptăm chiar dacă sunt dificile și dureroase. Acceptarea este o componentă importantă a sănătății mentale și a echilibrului emoțional. Este important să ne dăm seama că anumite aspecte ale vieții noastre sunt dincolo de controlul nostru, că nu le putem schimba și că e mai bine să le acceptăm așa cum sunt, în loc să ne luptăm în zadar împotriva lor.

Până la urmă acceptarea nu înseamnă neapărat resemnare sau pasivitate. Să credem cu stăruință într-un soi de complot al divinității, într-un bine absolut care ne așteaptă la capătul drumului, un bine spre care am putea fi ghidați tocmai de acele întâmplări ce pe moment ne aduc suferințe. Probabil cel mai elocvent exemplu pentru un astfel de mod de viață este povestea lui Iosif din Vechiul Testament. Vândut ca sclav de frații săi în Egipt, Iosif ajunge pe nedrept în temniță. Aici acceptă situația dată și continuă să-și dezvolte abilitățile. Printre altele, i se duce vestea de bun tâlcuitor de vise. Reușește astfel să descifreze un vis al faraonului care prevestea o mare foamete. Poporul este salvat, iar Iosif ajunge mâna dreaptă a faraonului. Când i se aduc frații săi, nu doar că nu se răzbună pe aceștia, ci le este și recunoscător, realizând că numai așa a putut chiar el să salveze țara de foamete.

Albumul Blómi, cu cele zece acte sonore ale sale, reușește să creeze un univers artistic captivant și vibrant, având în centrul său interpretarea vocală plină de expresivitate a lui Susanne Sundfør. Glasul ei poate trece cu mare ușurință de la un ton pur și tandru la unul dramatic și încărcat de emoție, de la un timbru melodios și catifelat, la unul vivace și plin de pasiune. Forța cu care Susanne interpretează unele pasaje ne-aduce aminte de galeza Shirley Bassey, o voce foarte iubită în Regatul Unit, supranumită „The Voice”, a fost prezentă pe coloana sonoră a câtorva serii James Bond.

Prin intermediul compozițiilor sale complexe, L.P.-ul Blómi reușește să transmită emoții intense și mesaje existențiale, invocând dualitatea umană, natura efemeră a vieții, dar și puterea regeneratoare a iubirii și a conexiunii cu divinitatea. Ascultătorul e invitat la o perspectivă nouă asupra propriei vieți, asupra relațiilor cu cei apropiați și cu natura înconjurătoare.

[1] Alexandru Vlad Ciurea, Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor, Bookzone, 2022, p. 126