POEZIE

Ramona Müller
poetă

un rid pentru fiecare colț îndoit


nu încape îndoială
mai important decât zborul în sine
am învățat că fiecare pas poartă o urmă/ pentru că în afară de mine
nu mai există nimeni care să își îndese literele
în colțul camerei
și totuși/ din oglinda cu ochi străini/ mă privesc șapte oameni
cu o mie de chipuri

în timp ce joc șeptică cu fețe-fețe
în sala de treflă/ se reîntorc în șir indian capitolele resemnării
le strâng/ nu le dau drumul și decartez
strigătul nesfârșit al cuvintelor
lanțul trofic într-o bibliotecă
începe de la primul raft
secția împrumuturi cu dobândă pe viață
nu, nu este un accident
într-un efect domino/ cad cărțile cu paginile îndoite
ce frumos scris de femeie
la pagina cinci
instinctul de supraviețuire



călătorie


azi gările sunt  îngeri staționari
impiegatul de mișcare/ pe cale de dispariție și el/
gestionează o casă migratoare
călătorim cu un pașaport de idei
când în emisfera de vest/ când la est de Greenwich
rareori ne mai oprim în emisfera cerebrală
unde ne facem atât de comozi
încât sala de așteptare devine neîncăpătoare

măcar o dată în viață
lumea trebuie inventariată/ nu reinventată/
ultimul mecanic din schimbul doi
își strânge șuruburile
cu o cheie franceză mâncată de rugină
soarele sărută orizontul
pipăi inconștientă o pace violetă
în timp ce privesc berzele care și-au făcut cuib în casa noastră
ele nu mai pleacă
ape de plumb/ mesteceni biciuiți de furtuni/
cai bătrâni de lemn/ sălbatic domesticiți
urcă din vis în om
la capăt de linie

strig în urechea vecinului meu/ nu mă aude
nu mai putem deschide nicio fereastră
din noi către alții
ni se sparg ecrane/ în retine/ unidirecțional
reciclăm sentimente și ore plictisitoare
suflete în stări de agregare și îmbrățișări goale

tu cobori la prima/ eu urc la altul