RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar

Grigore Sălceanu
(1901-1980)

Scriitorul Grigore Sălceanu s‑a născut la 23 aprilie 1901, la Galați. A venit în Dobrogea în 1914. A fost poet, dramaturg și profesor. Și‑a petrecut copilăria între apa mării și a Dunării – simbol al purității, iar lirismul versurilor sale s‑a născut din murmurul apelor.

Creația sa lirică se conformează tradiției, considerând că el ar putea fi încadrat în secția poeți de ieri și de totdeauna, așa cum îl încadrase Nicolae Iorga în articolul publicat în noiembrie 1937, în revista Cuget clar.

El a fost și un real dramaturg. A scris piese de teatru cu subiect istoric. Teatrul din Constanța i‑a pus în scenă tragedia Ovidius, în 1997, cu ocazia împlinirii a peste 2000 de ani de la nașterea poetului exilat.

O altă piesă este Hyperion inspirată de numeroasele momente din viața lui Eminescu.

Ca profesor, Grigore Sălceanu a predat franceza la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, fiind coleg cu Anton Holban, iar ca elev l‑a avut pe Eugen Lumezeanu, care îl caracteriza astfel: „Era un băiat înalt, trupeș... purta plete cumpătate... ochii lui melancolici... erau mai pe potrivă a privi departe... chipeș om îmbrăcat iarna – vara cu costume incolore, mâinile bărbătești, deopotrivă puternice și fine...

Când înainta, enorm în mișcări, părea că împingea cu fiecare pas timpul... Când venea înaintea clasei, catedra se prefăcea în catedrală...”

A fost un alt animator al vieții culturale dobrogene și a creat un tablou liric al Dobrogei și al Mării, pentru că Marea este deschiderea directă către univers.

După absolvirea liceului, urmează Facultatea de Litere și Filosofie din București, continuând apoi cursurile postuniversitare la Sorbona din Paris, audiind cursurile lui Gustave Michard, Mornet, Andre Breton.

Ca student a participat la cenaclul lui Mihail Dragomirescu și a înființat revista Pagini dobrogene, între 1926 și 1927. A colaborat la Adevărul literar și artistic, Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Dobrogea literară, Gazeta literară, Marea Neagră, Salonul literar (Arad) etc.

A scris mai multe volume de poezii: Fierbea azi‑noapte marea (1933), Nopți pontice (1937), Flori de mare (1928), Feerie (1936), Poemul creațiunii (1942) etc. și câteva piese de teatru: Ovidius, Tropaeum Traiani.

Din tragedia în cinci acte reproducem câteva versuri:

 „Și spune tuturora că Tomisul, cetatea
În care ani de‑a rândul și‑a dus singurătatea,
Se va mândri de‑a pururi că falnicul ei zid
A răsunat de pașii poetului Ovid.”

„Ecoul trezit în semenii mei de un poem apărut de sub tipar sau de o piesă jucată mi‑a dat acea stare sufletească de desprindere de sine și de contopire cu o parte din umanitate pe calea emoțiilor estetice”... – avea să constate mai târziu poetul.

Cel ce debutase în Analele Dobrogei, în 1921, iar editorial își începea activitatea de scriitor cu volumul Flori de mare, în 1928, primește aprecieri laudative din partea lui Șerban Cioculescu, care în prefața la Nopți pontice (1937) îl înscrie în familia poeților solari, reținând lirismul luminos și stenic și virtuozitatea metrică, fiind un urmaș al lui Macedonski și Anghel. Se citează din poemele marine:

 „Negru se scoală
Valul din larg
Munți de sineală
Pulberi se sparg

Nu mai ajung
Coasta – nflorită
Nava izbită,
Tremură lung”.