PRO MUSICA

Călin Chendea
redactor al revistei Arca

Mantra lui Lucy Rose – magie de sunete, nucleu de energie pozitivă spre reconectare și rezonanță cu sinele și cu universul

Lucy Rose (n. 1989) este o solistă vocală, compozitoare și multi instrumentistă britanică.

Stilul muzical pe care îl abordează e o combinație între folk, indie și pop. Debutul în industria muzicală l-a reușit în anul 2012, odată cu lansarea primului ei album de studio intitulat Like I Used To. Compozițiile acestuia sunt axate în general pe o instrumentație simplă, intimă și autentică, bazată pe sunete organice și naturale, cu un accent puternic pe pian și/sau chitară acustică, întreaga textură având menirea de a pune în valoare impresionantele sale calități vocale.

Ambitusul vocii lui Lucy Rose poate fi încadrat mai aproape de mezzosoprană. Acest lucru se datorează faptului că vocea ei are o gamă vocală confortabilă în registrul mediu, adesea cu abordări ceva mai scăzute și tonuri calde și pline. Ea poate însă interpreta și pasaje mai înalte, de forță, caracteristice sopranelor.

În timpul sesiunilor de înregistrări, dar mai ales în timpul concertelor, Lucy Rose a demonstrat că este și o virtuoasă multi instrumentistă, ea acompaniindu-se la pian, sintetizator, chitară clasică și electrică, precum și la diverse instrumente de percuție.

Iubirea ei neobișnuit de puternică pentru muzică, dublată de un talent pe măsură, i-a conferit o bogată activitate discografică și concertistică. După circa șapte ani de muncă neîntreruptă în studiouri și în turnee intercontinentale de promovare, artista a reușit în martie 2019 să lanseze cel de-al patrulea ei album de studio, No Words Left.

Există momente când dăruirea noastră față de o anumită activitate ne poate absorbi aproape complet, conducându-ne spre uitarea de sine, neglijându-ne astfel propria nevoie de pauză și reîncărcare, uitând până și de grija față de echilibrul nostru psihologic. Rose a vorbit deschis într-un interviu pentru bbc.com despre lupta ei cu depresia și epuizarea – mai nou denumită sindromul de burnout – din perioada în care a scris și înregistrat compozițiile de pe No Words Left. Ea a descris cum stările ei intense de tristețe și de neputință au influențat compozițiile și versurile LP-ului. În urma acestor conștientizări, artista a căutat să se vindece, a avut chiar deschiderea de a apela la ajutorul psihoterapiei. Strădaniile ei de a dobândi o gândire predominant pozitivă, de a-și îngriji și revitaliza corpul, de a se iubi mai mult pe sine, au dat roade și i-au adus o mare împlinire. Visul ei de a deveni mamă s-a realizat în vara anului 2021, când Lucy a adus pe lume un băiețel, Otis.

O mare fericire a sosit odată cu nașterea băiețelului ei, însă aceasta a fost însoțită de o altă mare provocare. Într-un interviu pe care l-a acordat cu generozitate publicației online theguardian.com, Lucy Rose împărtășea fanilor ei cum bucuria de a deveni mamă a fost umbrită de o durere de spate insuportabilă. La început, ea a asociat aceste simptome fizice cu procesul postpartum. Cu toate acestea, după cinci săptămâni de la naștere, a căzut prăbușită în timp ce ridica delicat bebelușul din leagănul său. Din nefericire medicul ei curant a refuzat să-i investigheze coloana vertebrală, sugerându-i că durerile ar fi psihosomatice. După câteva luni de suferințe atroce, a solicitat un RMN pe cont propriu. A descoperit astfel că avea opt vertebre rupte, în conformitate cu temerile ei.

În ciuda recomandărilor de a întrerupe alăptarea naturală, Lucy a continuat să o facă, asumându-și toate riscurile, până când micuțul a putut trece la alimentarea solidă. În consecință, boala ei s-a agravat foarte mult, împiedicând-o să își desfășoare până și cele mai simple activități. Însă tratamentul medicamentos și hidroterapia au îmbunătățit treptat starea sa, permițându-i să revină cu pași foarte mici la normalitate. Deși investigațiile medicale o atenționau despre riscurile, în caz de căzături, legate de vulnerabilitatea densității osoase, artista a primit totuși acordul de a se întoarce la muzică.

Primul pas a fost să compună materiale pentru un nou album. Revenirea la viață a muzicienei britanice s-a regăsit în noile ei compoziții. Ceva mai alerte, acestea reflectă o atitudine energică și optimistă. Intitulat This Ain't the Way You Go Out, LP-ul a fost lansat la data de 19 aprilie 2024.

Light as Grass e piesa de deschidere. Tonul e dat de câteva tușeuri energice și apăsate ale pianului, iar tempoul este susținut de bătăile ritmice de intensitate moderată ale tobelor. Vocea delicată a lui Lucy, combinată cu efectul de delay vocal imprimat, creează o subtilă reverberație ce amplifică experiența auditivă, oferind o senzație plăcută de profunzime spațială. Textul pare a fi o introspecție, un dialog interior al compozitoarei, în care își explorează stările sufletești și relația sa cu propria identitate. Metafora „Te-am văzut/ Ușoară ca iarba" sugerează fragilitatea sa și schimbările repetate ale stărilor sale interioare, iar imaginea „Plutind deasupra atmosferei" descrie o formă de simbolism pentru evadarea pe moment din realitatea cotidiană, ceea ce ar putea fi o oportunitate de reflecție asupra propriei noastre persoane, de regăsire a echilibrului interior, de reconectare cu noi înșine.

Could You Help Me a fost prima piesă editată pe single în octombrie 2023, prefigurând astfel lansarea viitorului album. În perioada în care a scris acest cântec, Lucy nu putea cânta la chitară din cauza durerilor de spate, însă putea totuși să cânte la pian.

Începutul alert al compoziției e dat de o linie melodică jazzy interpretată la pian, îmbinată armonios cu ritmurile constante ale instrumentelor de percuție. Peste textura sonoră densă și vibrantă se remarcă câteva riff-uri distorsionate de chitară electrică, sunete sintetizate și voci cu ecou. Totul conduce spre o atmosferă contemplativă și cathartică. Lucy cântă cu o ușurință uluitoare despre starea ei de spirit din perioada în care lupta cu durerea și căuta un ajutor medical mai complex, dar a fost respinsă în mod repetat. („M-ai putea ajuta?/ Ei bine, mă lupt în fiecare zi/ […]  M-ai putea include în ziua ta aglomerată?”).

Dusty Frames e o baladă liniștitoare, aducătoare de armonie interioară. Vocea cristalină a lui Lucy Rose cu al ei timbru melodios, mângâietor, ne poate duce cu gândul la Rumer sau Beth Gibbons. Fundalul instrumental e o simbioză perfectă între sunetele spațiale și fluctuante ale sintetizatorului cu acordurile calde și reconfortante ale pianului clasic.

Versurile reflectă durerea despărțirii într-o poveste de dragoste („Ea a plecat”), regretul că poate nu am fost suficient de capabili pentru a oferi mai multă iubire („Puteai oare să fii puțin mai delicat?!”). Ca o ploaie revigorantă, viitorul, mai apropiat ori mai îndepărtat, ne poate aduce un nou început, revitalizând pământul uscat al inimii noastre („acum a venit ploaia”), dar nu ne poate spăla instantaneu de păcatele și greșelile noastre („Dar nu suficient pentru a spăla păcatele tale”). Este nevoie să lucrăm cu noi înșine pentru a ne schimba, pentru a crește în cadrul relațiilor interpersonale („Te rog, schimbă-te pentru ea și schimbă-te pentru el”). Ni se sugerează să aducem iubire acolo unde există ură („Unde există ură, am putea aduce iubire”). Acest deziderat poate fi atins printr-un mindset pozitiv, controlându-ne gândurile negative generatoare de ură, mândrie, judecarea aproapelui, dominare, (auto)învinovățire etc. și înlocuindu-le cu cele pozitive – de acceptare, smerenie, iertare, recunoștință, iubire etc. Dar acest lucru nu e deloc simplu, reprezentând de fapt o confruntare continuă cu sinele nostru, care, parafrazându-l pe Voltaire, putem spune că e „cea mai înverșunată luptă”, deoarece, noi ne regăsim în „ambele tabere”[1].

O altă baladă încântătoare e Whatever You Want. Pianul, cu sonoritățile sale line și melodioase, aduce o notă subtilă de finețe, în timp ce pulsul discret al percuției conferă energie și dinamism întregii melodii. Interpretarea vocală captivantă a lui Lucy cucerește ascultătorul prin grația și rafinamentul cu care navighează între pasajele de intensitate medie și cele din registre superioare.

Piesa e una autobiografică și aduce din nou pe tapet provocările prin care a trecut artista la scurt timp după ce a devenit mamă. Versurile surprind imagini puternice ce subliniază contrastul dintre miracol și dezastru, ilustrând imprevizibilitatea și ambivalența vieții. Ele demonstrează că bucuria și suferința pot coexista și se pot manifesta simultan. („Un miracol, un dezastru, toate într-o singură lovitură”). Dacă avem credința că nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e un joc al hazardului, vom căuta să descoperim sens și logică în tot ceea ce se petrece în jurul nostru, străduindu-ne să identificăm motive și explicații pentru evenimentele din prezentul și trecutul nostru („nimic nu vine din nimic”).

Lucy cântă și despre lucrurile la care visează cu adevărat și de care îi pasă. Dorința artistei de a avea prieteni „care nu se simt pierduți” sugerează nevoia de conexiune autentică și de sprijin reciproc în relații. E indicat să ne înconjurăm de oameni care să ne înțeleagă și să ne susțină, oferindu-ne un sentiment de apartenență și siguranță.

O altă dorință a lui Lucy e aceea de a primi o iubire necondiționată și pură. („Vreau acea iubire pentru toți și toate care nu pune condiții sau are preț”). Să vrei să fii iubit pentru tot ceea ce ești și pentru tot ceea ce oferi, fără restricții sau limitări, este o aspirație firească care subliniază importanța iubirii sincere și dezinteresate în viața noastră.

„Vreau să fiu o mamă puternică și să nu mă simt lipsită de speranță”, ne mai mărturisește compozitoarea. Ea a subliniat într-un interviu pentru readdork.com că se preocupă intens de viitorul fiului ei Otis. Nu își dorește ca el să aibă o viață grandioasă sau extravagantă, ci își dorește ca el să fie fericit, așa cum se simte ea acum în propria sa viață. Își amintește cu bucurie momentul în care a reușit să meargă pe jos până la cea mai apropiată cafenea, după o lungă perioadă în care s-a simțit neajutorată. A realizat atunci că bucuria se găsește în lucrurile simple, iar dacă va fi capabilă să iasă din casă și să-și ofere astfel de mici plăceri, atunci va fi cu adevărat fericită.

Piesa omonimă albumului se desfășoară ca un joc sonor plin de armonie, începând cu note gingașe și liniștitoare emise de sintetizator, urmate apoi de crescendo-uri moderate ale pianului. Această succesiune de sonorități evidențiază versatilitatea interpretării vocale a lui Lucy, care se deplasează cu eleganță de la tonuri delicate și intime, la momente puternice și expresive, captivând ascultătorul într-un dans al emoțiilor muzicale.

Versurile pun în lumină puterea iubirii și compasiunii emanate din inima muzicienei în confruntarea sa cu suferința intensă generată de traumele fizice („Am în mine multă iubire, dar și multă durere"). Totodată, ea simte o profundă recunoștință față de corpul său, care a demonstrat reziliență și capacitatea de a înfrunta provocările, indiferent de cât de dificile au fost acestea („...am fost atât de slabă/ Dar acest trup curajos/ Încă mă susține”).

Cu adevărat se spune că trupul nostru este un Templu al lui Dumnezeu, o mașinărie desăvârșită între toate cele existente. Avem, așadar, responsabilitatea de a ne îngriji corpul, de a-l iubi și de a-i fi recunoscători în orice clipă. Prin intermediul său ne este dat să evoluăm în călătoria noastră pe acest pământ.

Dintr-un interviu acordat prestigioasei platforme theguardian.com, aflăm că muziciana britanică a avut alături, în procesul ei de recuperare, o prezență crucială – și anume pe hidroterapeuta sa. Aceasta i-a recomandat o mantră plină de inspirație și încurajare, menită să o susțină în momentele dificile, atunci când încrederea îi era zdruncinată. Această înțeleaptă mantră se regăsește în versul final al cântecului, devenind chiar titlul albumului: „Ea mi-a spus nu aceasta e calea ta de ieșire”).

Sail Away e o altă melodie ce croșetează armonios elemente de folk-pop cu beat-uri de jazz, învăluind ascultătorul într-o plăcută stare de optimism.

Instrumentația se axează în special pe pian și chitară clasică. Producția piesei, rezultatul colaborării dintre Lucy Rose și producătorul britanic Kwes, evidențiază sunetul cald și bogat al instrumentelor cu coarde, precum și strălucirea timbrului vocii de fundal, contribuind astfel la crearea unei experiențe auditive înălțătoare.

Interpretarea vocală reconfortantă și autentică se îngemănează perfect cu intensitatea emoțiilor transmise de versuri. Acestea alcătuiesc un emoționant mesaj al lui Lucy către iubitul său, în care își exprimă bucuria de a trăi împreună o frumoasă poveste de dragoste.

Ideea că „această iubire nu se sfârșește niciodată" îi aduce autoarei multă liniște interioară, oferindu-i în același timp un sentiment de siguranță și protecție. Lucy e recunoscătoare partenerului pentru timpul prețios petrecut împreună, mărturisindu-i acestuia loialitatea față de el: „Tu ești singurul pentru mine". Iar prin metafora „Navighează departe”, își exprimă dorința de a explora împreună noi orizonturi, de a înfrunta împreună provocările și incertitudinile vieții, pentru a evolua și a experimenta în mod autentic acea stare emoțională de bine mult râvnită. Protagonista se referă și la perioada din trecutul ei în care a lucrat cu ea însăși pentru o mai profundă cunoaștere de sine („am privit în interior") și totodată mulțumește divinității pentru oportunitatea de a crește spiritual prin bucuria de a se simți iubită și împlinită („acum mă transform/ Uitându-mă spre cer”).

Interlude II e un moment muzical succint ce îmbină cu măiestrie delicatețea cu profunzimea emoțională. Notele fermecătoare ale pianului, în pulsul blând al percuției, generează o atmosferă jazzy îmbietoare. Interpretarea vocală, surprinzătoare și captivantă, e oferită de gângurelile spontane și încântătoare ale micuțului Otis. Aceste sunete pline de inocență și puritate adaugă o dimensiune unică piesei, iar întreaga țesătură sonoră rezultată e o celebrare a maternității și a puterii transformatoare a muzicii.

The Racket e piesa care încheie albumul. Începutul acesteia e dat de un riff de pian optimist și captivant, care împreună cu pulsațiile energice ale tobelor, creează un motiv armonic puternic, funcționând ca o fundație sonoră ce persistă pe tot parcursul cântecului. În a doua parte, tensiunea atinge cote maxime, fiind generată de un amalgam de acorduri specifice de chitară bas, împletite cu intervenții bruște ale instrumentelor clasice cu coarde și ale suflătorilor, deasupra cărora se înalță vocea distorsionată a lui Lucy. Tabloul general evocă agitația și duritatea vieții, în care compozitoarea a demonstrat reziliență și iubire.

Într-o postare pe Instagram, muziciana britanică a descris piesa ca pe „o notă de sfidare” a medicilor, a diagnosticelor și a prognosticurilor acestora. De-a lungul textului, regăsim de mai multe ori un „mulțumesc" sincer adresat bebelușului ei, ale cărui manifestări de iubire i-au dat forța de a lupta și de a merge mai departe. („Am spus, «Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc»/ Pentru că mă iubești”) În același mesaj, ea dezvăluie că piesa se referă la pasiunea sa imensă pentru tenis, la suferința prin care a trecut atunci când medicii i-au spus că nu va mai putea juca tenis niciodată, și că poate nu va mai putea nici măcar să meargă. Cu multă voință însă, Lucy și-a regăsit încet, încet, calea către terenul de joc, recuperând și această parte a identității sale („scot tot ce pot dintr-o situație grea./ Pentru că încă ridic racheta/ Și lovesc mingea”).

LP-ul This Ain't The Way You Go Out e unul bine echilibrat în cele 12 acte sonore ale sale. Lucy Rose își pune în valoare vocea versatilă și plină de sensibilitate, cu un timbru suav și cald, adaptându-și stilul în funcție de atmosfera și tonalitatea fiecărei melodii.

Instrumentele muzicale folosite pe acest album sunt integrate cu pricepere în fiecare compoziție, de la chitarele melodioase și pianul delicat, până la aranjamentele orchestrale și elementele electronice subtile. Întreagă țesătură instrumentală, dublată de producția impecabilă, conferă adâncime și intensitate emoțională compozițiilor.

Versurile albumului explorează sentimente și experiențe personale cum ar fi iubirea și gratitudinea, reziliența în fața adversităților, lupta împotriva bolii și acceptarea provocărilor aduse de maternitate.

Mesajul general al discului This Ain't The Way You Go Out subliniază importanța iubirii de sine, a recunoștinței și curajului de a lupta și depăși provocările vieții, inspirând ascultătorii să își urmeze intuiția și pasiunile și să caute să se bucure de fiecare clipă a existenței lor.

[1] „Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți fiindcă te afli în ambele tabere” (Voltaire)