POEZIE

Ligia Holuță
poetă

voi, stelelor

stelelor
stelelor
dacă v-aş atinge
cu mâna
mi-aş arde
oare degetele
sau sunteţi reci
ca gheaţa?
când vă cuprind
cu sufletul
simt
o bucurie
mângâietoare
aş vrea să vă ascult
sunarea
clinchetul pur
dar nu pot
decât să-mi scald
privirea
în lacrima voastră
scânteietoare


o clipă

cu obrazul rece
luminos
transparent
ai trecut
o clipă
şi ziua a devenit
proaspătă
ca o presimţire
a zăpezii  
doar o clipă
şi ai lăsat în urmă
o adiere
de inocenţă
şi mister


dragostea

prea grea
e dragostea
duioşia
ca o petală
de trandafir
dusă de apă –
oricât de uşoară
e grea ca lacrima
rămasă
înăuntru
perlă
dureroasă


dormi, dormi

în noaptea asta
am auzit
vocea apei
lină
cântătoare:
dormi dormi – spune ea     
o noapte cu lună plină
ca o rodie
imensă
aurie –
te joci cu ea
o miroşi
o guşti –
apa străvezie a nopţii
o scaldă
o descântă...
dar acum dormi, iubita mea,
până în zori
când soarele
cu raze tandre
te va deştepta...


visul

noaptea
e o punte
fragilă
tremurătoare
visul – o corabie
misterioasă
care va ajunge
la ţărmul
de ceaţă şi fum
ca o nălucă...
îţi scapă –
şi totuşi
rămâne 
senzaţia inefabilă
a unui Paradis
pierdut 


adiós

am să le las să plece
am să las să plece
vremurile de odinioară
(o eternitate şi o zi)
Rilke Celan
Vladimir Holan
Mahalia Jackson
frigul iernilor transparente
de atâta iubire
poezii şi scrisori albastre
„dexteritatea viselor”...
am să le las să plece
am să plec şi eu
cu sufletul mai uşor
dar ceva din toate astea
va rămâne undeva
în eter
în cer –
sau...
adiós


o rază

în noaptea asta
nu vreau să scriu
pe cer
cuvântul transparent
ca să trec dincolo...
nici în adâncul inimii
nu vreau să mă cufund
ca să-mi aduc comoara dureroasă
la lumină –
vreau să fiu doar
o rază blândă
călătorind
între Pământ şi Cer


nu sting

nu sting lumânarea
las-o să ardă până-n zori
o să dorm
cu ochii mijiţi
sau n-o să dorm
doar o să cred că dorm
visând că dorm –
noaptea
e mătăsoasă
gri-albăstruie
tăcerea ei sună
ca un râu
trec înot
şi ajung
pe ţărmul auriu
al ultimei stele...