RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar

Aron Densușianu
(1837 – 1900)

Considerat de G. Călinescu „teoretician”, Aron Densușianu are meritul de a fi cultivat mitologia și epopeea națională. Filolog, istoric literar și poet, Aron Densușianu a colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură, a condus revista Amicul școalei (Sibiu), iar între 1874 – 1875, împreună cu fratele său, Nicolae, cu Teofil Frâncu și Ion Lapedatu înființează ziarul Orientul latin (Brașov).

Dintre operele sale reținem: Istoria limbii și literaturii române (Iași, 1885), Cercetări literare (Iași, 1877), Negriada (București, 1879, partea I și 1884, partea a II‑a), Din vocalismul latin și român (Iași, 1882) etc.

Numeroase date și aprecieri despre viața și activitatea lui Aron Densușianu aflăm din scrisoarea soției sale, Elena Ar. Densușianu, adresată acad. Iuliu Moisil (1859 – 1947) care urma să le folosească la scrierea unei monografii a profesorilor universitari. Scrisoarea a fost cercetată la Arhivele Statului din Bistrița, Fondul Iuliu Moisil, Dosar nr.107, filele 1‑2:

București, 13 iunie 1905

Calea Griviței, 3

Stimate Domnule,

Deși n‑am onoarea a vă cunoaște, totuși îmi permit a vă adresa aceste rânduri, mai ales fiind eu îndemnată la acest lucru de d‑l Lapedatu Alexandru, care este fiul lui Ion, al scriitorului, și a fost în legături intime cu defunctul meu soț, Aron Densușianu.

Cum D‑voastră sunteți însărcinat a scrie monografia profesorilor universitari, îmi permit ca să vă alătur unele notițe pe care le am la îndemână, căci prea puțin se știe din trecutul vieții literare a defunctului meu soț și mi‑ar fi foarte dureros ca să se scrie în mod așa cum s‑a mai făcut anii trecuți cu o publicare a biografiei sale.

Acum, la expoziție, se cere să i se dea mai multă atenție memoriei acelui bărbat, căci a luptat, sărmanul, de și‑a scurtat zilele pentru binele public.

În Enciclopedia română se spune câte ceva pe scurt despre dânsul. Mai adaug și eu, cum zic, numai ce am la îndemână, o mică schiță, celelalte nu le am la mine.

În anul 1881 și‑a început cursurile de limba și literatura latină la Iași. Foștii lui discipoli își amintesc cu mare recunoștință că profesorul Densușianu, ei pot să mulțumească de și‑au însușit cunoștințe vaste în limba clasică. Sunt mai mulți dintre ei acuma profesori și ei la Universități din București și Iași.

Afară de cursurile limbii latine a ocupat și o catedră tot la Universitatea din Iași, la limba germană, la Școala Normală Superioară, așa se numea acel institut. Acolo au cules studenții roade frumoase. Dar, când în timpul unei conferințe, fiind grav bolnav, la anul 1887, a trebuit să cedeze rugăminților studenților ca să le țină cursuri în casă, precum a și făcut.

Densușianu a suplinit și limba română mulți ani, pe profesorul Vizante, care pe urmă a trebuit să fugă în America, fiindcă se compromisese. Fiind mare nevoie de un profesor bun de limba latină la Liceul Internat, înființat la Iași, a cedat insistențelor ministrului de culte pe atunci, d‑l Poni și s‑a pus și acolo pe muncă.

Publicările sale, până nu trece în România, au fost partea I a epopeii Negriada, pentru care concurase la premiul Năsturel al Academie dar, deși raportul, fiind însărcinat de a studia acea lucrare, îi face o critică foarte bună, Academia a găsit cu cale să nu fie premiată. Șase cânturi din Negriada au fost publicate la anul 1879, partea a doua, la anul 1884.

Criticii și curentul ce domnea, spun că o epopee nu se mai potrivește pentru timpul de față. Dar, epopeea Negriada conține toată mitologia, toate poveștile, datinile din vremuri vechi, până în cele mai extinse istorisiri. Cum le țese de frumos, cu descălecarea lui Radu Negru, care din istorie și date, Densușianu le‑a lucrat.

Convingerea autorului era că și pe timpul lui Vergiliu au putut să zică romanii că nu se potrivește o epopee.

O epopee cum este Negriada, ar trebui să citească românii, căci acolo văd câte lucruri sunt, ce numai în mijlocul poporului se știu.

Ca dovadă, Picote, profesorul de la Paris, scrie autorului și‑l angajează, după publicarea părții I a epopeii, ca să explice numele mitologice cuprinse în Negriada, căci i‑ar prinde bine lui P. (icote) dacă ar pune note la publicarea părții a II‑a. Totodată, îl felicită pe Densușianu. Dar, autorul n‑a voit să se abată de la principiul său de a pune note la partea a II‑a.

„Magazin fur die literatur der Austundes” face asemenea o critică foarte elogioasă pentru Negriada, la anul 1880.

Publicațiile sale, afară de Negriada sunt: Istoria limbii și literaturii române, ediția I, anul 1885, ediția a II‑a, la 1894; Cercetări literare, la 1887; Arta poetică, Hore oțelite. Le publicase când era Liga Culturală mai cu avânt, sunt cântece de război, scrise cu mare entuziasm, la anul 1892; Vorba vieții (se referă la volumul de poezii Valea vieții, 1892, sunt poezii de toată gingășia, dar la noi, ca la noi nimeni nu le‑a făcut critica, numai așa, vorbe goale.

„Revista critică literară” de la 1894 până la 1897; „Optum”, tragedie de când se lupta în Transilvania pe la anii 1869, până la 1875, ca să‑și apere limba română, a fost închis de guvernul maghiar la anul 1873. Morți erau ungurii de învierșunați contra Densușianului, încât își pierduseră orișice rațiune; ei umblau ca să‑l trimită cu jandarmii în Mureș Odorhei, unde a fost închis. Chiar judecătorul de la Tribunalul de acolo, un bărbat foarte cumsecade, deși ungur de naționalitate a declarat Densușianului, că el le‑a spus celor de la guvern:

– „Ați înnebunit se vede!” – a declarat judecătorul – și așa s‑au calmat ungurii de l‑au citat numai.

În acea epocă a publicat Densușianu un ziar politic, „Orientul latin”, care avea mare înrâurire asupra românilor de pe acele vremuri.

S‑a sacrificat mult, foarte mult, pe lângă că și‑a consumat viața și zilele, a vărsat multe zeci de mii cu publicările sale. Mai ales publicând Istoria limbii și literaturii române. Un popor care n‑are o lucrare de genul acesta, nu poate aspira că este civilizat.

Închind, Domnule, aceste notițe, vi le trimit pentru a face uz de ele, ca să se tipărească în memoria defunctului Aron Densușianu, în semn de pietate.

Primiți asigurarea deosebitei mele stime,

Elena Ar. Densușianu