LECTURI PARALELE
Carmen Neamțu
eseistă
Seducător precum vinul din Lesbos
Nimeni nu putea să scrie mai empatic și mai înflăcărat această carte[1] decât Theodor Paleologu. Nu este o carte de memorii, ci o biografie intelectuală din care poți extrage „conseils”, adică reflecții și lecții de viață. De altfel, autorul însuși se declară „un veritabil devorator de biografii. Posed un perete întreg de biografii. În plus, le-am și citit”. (p. 65) Nu-i pentru nimeni un secret că fiul lui Alexandru Paleologu este unul dintre cele mai inteligente și titrate personalități contemporane, în plus un om cu o charismă mai rar întâlnită printre intelectualii de marcă.
Cartea a fost scrisă și pentru a explica geneza și proiectul Casei Paleologu. Povestea începe cu un enunț premonitoriu: „Casa din Armenească 34 este destinul meu”. Toate întâmplările prezentate depun mărturie în sensul transformării ei într-o casă specială: „Vocația era să găzduiască un proiect intelectual care să iradieze în societate”. (p. 8) „Sfinții patroni” fiind Ulise și Enea. Odiseu, cum îl numeau grecii, se întoarce acasă (cum o face și Theodor, după 19 ani petrecuți în afara țării), al doilea a continuat o moștenire. Apoi, în această casă au avut loc discuții, dezbateri și polemici filozofice și nu numai între prietenii tatălui său, foști pușcăriași: Nicolae Steinhardt, Sergiu Al.-George, Dinu Pillat, Theodor Enescu, Constantin Noica. Copilul și adolescentul a fost fascinat de acești bărbați curajoși și de poveștile lor „comice și triste”. Lor le datorează formația sa intelectuală și morală, „un fel de propedeutică la cultura banchetului filozofic în antichitatea greco-romană”. (p. 20) Theodor Paleologu consideră că Atena clasică este cea mai puternică sursă de civilizație, a fost și este ceva viu, extrem de relevant. Spre deosebire de tatăl său care prefera secolul al XIX-lea. Tot în această casă au avut loc reuniunile intelectualilor care au luat atitudine în regimul totalitar. Aici s-a elaborat scrisoarea faimoasă de susținere a lui Mircea Dinescu, adresată lui D. R. Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor, care a fost citită la „Europa Liberă”.
Casa păstrează trei lucruri de preț, amintind de tot atâtea personalități care l-au influențat: o piatră de pe Acropola din Atena, dăruită de Constantin Noica, un câine de pluș pe care Nicolae Steinhardt l-a botezat Cato și bastonul de bambus cu cap de câine în fildeș al pictorului Theodor Pallady. Autorul precizează că, deși Noica a pus „prima piatră” la baza Casei Paleologu, aceasta nu e o imitație a „școlii” de la Păltiniș, care a fost o adunare informală de intelectuali și un maestru. În timp ce Casa Paleologu este o întreprindere privată care are și o componentă comercială.
Theodor Paleologu prezintă autorii săi de căpătâi, lista fiind lungă, situându-i pe aceștia în perspectiva biografiei sale intelectuale. La opt ani marea lui pasiune era Caragiale, mai târziu au urmat Cehov, Nietzsche, Schopenhauer, Machiavelli, Shakespeare. Era interesat de istorie, filozofie, teologie, retorică, politică etc. Una dintre temele sale de interes este patologia puterii. Au urmat rușii, fiind pasionat de filozofia religioasă rusă. I-a admirat pe disidenții ruși. De reținut că este unul dintre puținii care au parcurs cele șapte tomuri ale ediției complete Soljenițîn, publicată la editura Fayard.
Dintre celelalte întâlniri, pe viu, care l-au marcat, am reținut pe acelea cu Ghighi Ceaușescu, Șerban Cioculescu, Radu Bercea, părintele Iustin Marchiș de la mănăstirea Cheia, Virgil Cândea. Apoi întâlnirile cu renumiții intelectuali Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Dimitriu, Paul Barbăneagră, Ion Varlam, Emil Cioran, Eugen Ionescu, regele Mihai - „acest om-icoană”. La „mărturisiri delicate”, prima sa lectură erotică a fost „Decameronul” lui Boccaccio. Lectura unui articol scris de Titu Maiorescu l-a convins să învețe latina pentru formarea minții și a caracterului.
Ideile excelente și cultura lui Theodor Paleologu proveneau din ce învățase acasă, nu la școala din țara, căreia îi lipsea „metoda”. Pe care i-a adus-o școala franceză, după Revoluția din decembrie `89. A urmat facultatea de filozofie. Doctoratul în științe politice, la München. Două burse postdoctorale, la Notre Dame și Harvard, care i-au permis să își găsească un post academic. În toată această perioadă a studiat, a frecventat asiduu biblioteci, exersând „fermitatea posteriorului”. A avut profesori deosebiți, evocați în carte, cu duioșie. Este convins că și-a format stilul de predare în învățământul american. A ajuns la concluzia că generozitatea este calitatea cea mai importantă a unui profesor. În sfârșit, recunoaște că s-ar fi bucurat mai mult de viață dacă n-ar fi purtat presiunea carierei: „Puțin din nonșalanța lui tata nu mi-ar fi stricat”. (p. 154)
Cartea oferă și alte informații despre strămoșii săi, cel mai drag fiind străbunicul Mihail Paleologu. Despre întâlnirile cu Nicușor Dan și Alexandru Nazare, despre anii în care a fost ministru, deputat și candidat la președinție, despre relațiile internaționale. Despre caracteristicile românilor, despre mentalitatea românească, despre plagiat și corupția de la noi și din politică. Despre prietenia cu Petre Guran, încă de la școala germană din capitală etc.
Casa Paleologu s-a născut din dorința sa de a se implica, lucid și realist, în schimbul de idei cu ceilalți, realizat cu plăcere și folos. Un proiect care vizează, în plus, „cultivarea virtuții, prietenia de dragul virtuții și al cunoașterii”. (p. 226) În sfârșit, cartea oferă informații despre succesele Casei Paleologu în cei opt ani de activitate. Despre cursuri și cursanți, lectori și invitați. Despre rolul Ioanei Prândurel, despre înființarea unei edituri, despre cursurile în deplasare, călătoriile de studiu la Atena, Roma etc. Despre realizarea emisiunilor la Radio Guerrilla. Despre visul de a crea și o școală neacreditată, liberă de orice ingerință a Ministerului Educației, ideea de bază fiind „învățarea permanentă prin alternarea modurilor de predare”.(p. 245)
Scrisă din perspectiva persoanei întâi, sigur că eroul cărții se dovedește a fi Theodor Paleologu. Din informațiile despre anii de formare, din posturile exercitate, academice, diplomatice și politice, se desprinde o lume în care domnește cultura, dorința de a schimba idei, aspirația de a trăi frumos și de a îndeplini excelent o datorie morală copleșitoare. Se remarcă, de asemenea, talentul expunerii, frazarea, care imprimă discursului paideic fluiditate și savoare. Theodor Paleologu poate da, așadar, și lecții de scris. La Casa Paleologu e de neînlocuit. Cu toate acestea, în încheierea cărții, își exprimă speranța că va găsi, cândva, pe cineva căruia să-i predea „ștafeta”. Cu condiția „să fie agreabil precum vinul din Lesbos”.
[1] Theodor Paleologu, Povestea Casei Paleologu, Editura Fundației Paleologu, București, 2022.