LECTURI PARALELE

Vasile Igna
poet

O pendulare între eros și thanatos[1]

Poemele Elinei Adam au ceva din aerul de început al poeziei Angelei Marinescu ori al Norei Iuga, fără accentele de disperare a celei dintâi și fără alinturile celei de a doua. E, desigur, o înrudire de esență și nu una de contagiune formală. Le apropie pendularea între un eros sublimat și un thanatos cu ramificații vag identificabile în realitatea imediată și, mai ales, aceeași feminitate neliniștită în care se înghesuie visele și fantasmele copilăriei, sensibilitățile și speranțele adolescenței, împlinirile, speranțele ori deziluziile maturității. Hotărâtor, definitoriu, omniprezent rămâne mirajul inocenței, ce nu are nimic spectaculos în afara vieții însăși, măsurată, precum vârsta copacilor, de inele mereu crescătoare ale anilor. Calmul și aparenta neutralitate ale poeziei sale sunt cele ale apelor adânci care ascund vaduri înșelătoare și vârtejuri imprevizibile. Dacă va persevera în aceeași direcție, Praguri poate fi cartea care o va impune pe Elina Adam în atenția celor ce recunosc și prețuiesc poezia și simțirea autentice.

„Întreaga noapte am citit/ Fernando Pessoa./ Cum fac îndrăgostiții,/ o, abia de-mi/ amintesc. // Da, asta cred că fac/ îndrăgostiții toată noaptea./ Cum au făcut și-n noaptea/ ce-a trecut, în timp ce/ eu citeam Pessoa.// Când trupul lor era/ un singur ochi,/ citire limpede,/ fluid subtil/ trecând direct în sânge,/ făcându-se acolo/ stalactită din care/ picura iubirea/ lor precum din ochi/ o lacrimă de/ piatră.// Oprește-te!/ Oprește-te!/ Oprește-te! șopti/ un glas străin.// Oprește picurarea,/ înlemnește-o/ să prindă iar puteri/ și-n zori, din al ei/ trup firav, să curgă lavă.// Stană de piatră la/ hotarul dintre/ zi și noapte.” (Stalactita, p. 68).

Iată un poem semnificativ, marca Elina Adam.

^[1] Elina Adam, Praguri, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2024.