BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Guillaume Dreidemie

născut în 1993, în Lyon. Poet, profesor de filozofie, director-adjunct al Liceului „Campus Lyon Saint Irénée”. Conferențiar la Muzeul de Arte Frumoase, „Musée des Beaux-arts de Lyon” și la Universitatea pentru toată lumea, „Université pour tous”. Membru fondator al revistei de poezie „L’Écharde”. Principalele publicații: Le Matin des pierres (volum de poezie, apărut la Editura “La Rumeur libre”, în 2023); Ardeurs de l’idéalisme (volum colectiv, coordonat împreună cu François Danzé, Editura “Cosmogone”, Lyon, 2023); Penser le monde, de Kant à aujourd’hui (coordonat împreună cu Pamela Krause, Editura Kimé, Paris, 2023); Palingenesia. Une poétique de l’éternel retour (Editura Kimé, Paris, 2024)

Poezii

***  

În mâinile unui zeu vagabond,
Am văzut sufletul și visul unui poet,

Orb, în întunericul sufletului său el sărbătorea luminile
Slăbite ale Troiei, deznădejdea unui Tată,
Moartea războinicilor, lacrimile unei Regine...

O, grecilor!  Ușurință a corăbiilor voastre!
Adevăr al Templului, oracol al litoralului mărilor!
Trebuie să părăsim o altă lume pentru lumea voastră?


***

Cu ochii plini de lacrimi
În noaptea lumii,
Ce vom sărbători?
Această firavă ramură,
Nevătămată după furtună,
Regăsită în luminiș

Drepți, în picioare în fața copacului,
Între cer și pământ,
Să avem grijă de acest copac
Căci este copacul-lumii!

Pe drumul de țară
O să vărsăm vinul,
Ridicând sandala
Intactă

Să ne aplecăm spre pământ,
Sandala are o aripioară!
O, poete, mesager al zeilor!
Vom mai fi vii?



*** 

Vezi tu,
Vezi tu această înălțime?
Doar aici, poate,
putem trăi.
Să renaștem,
Pentru totdeauna, fără singurătate


***
 
În clipa în care ajung la mal,
acest copac
cu umbra sinceră...
Pe această mizerie a pietrei
Voi reclădi
atelierul poemului
precum pe pragul Templului
o nouă zi...


***

Poetul este păianjenul minunat!

Pânza sa adăpostește sclipirile soarelui,
Acolo zorii zilei și-au ales șederea
Și tot acolo crepusculul aruncă ultimele sale raze,

Fiecare fir est o coardă a Lirei
Unde zeii eterni schițează o armonie,

Iară muștele disperării forfotesc
Apoi sfârșesc prin a muri sufocate de mătasea
Pânzei țesute atât de fin

Încât am zice opera nemuritoare a unei zeițe grecești.


*** 

Cântă încet
pentru a auzi dacă, un pic mai departe,
Un prieten cântă la fel
De încet


***

Ieri, nu există doar în amintire,
E aici, în prospețimea fructelor,
În mâinile tale care forțează poarta,
Grădina ar putea apărea.



Traducere de
Codrin Stegaru