CRONICA LITERARĂ

Radu Ciobanu
prozator, eseist

O performanță filologică

Am încheiat lectura unei cărți[1] – care e, de fapt, rezultatul unei îndelungi cercetări – uimitoare în primul rând prin caracterul ei laborios. Zic „în primul rând”, întrucât o astfel de acribie în cercetare și expresie dobândește statură de fenomen într-o vreme a fușerelii și a rezolvărilor expeditive. Ea nici nu mai este posibilă azi decât în cazul unor personalități „fără de arginți”, devotate pasional subiectului, tot mai puține și acestea. O astfel de personalitate este – cum de mult constatasem – doamna Carmen Brăgaru. În calitatea d-sale de încercată cercetătoare a Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, va fi avut fără îndoială ocazia să se ocupe de numeroși scriitori deveniți subiect, dar se pare că numai Ion Pillat i-a suscitat interesul într-o asemenea măsură încât a devenit pasiune de o viață. Prima dovadă certă a acestei deveniri am avut-o în 2013, când d-sa a publicat o impunătoare lucrare post-doctorală, cu un titlu original, care devoalează ținta autoarei și capacitatea ei de sinteză a unor trăsături de personalitate încă nealăturate, ale scriitorului: româ­nitatea și europenitatea. Sub titlul Ion Pillat european în țara sa, român în Europa[2], lucrarea reunește, de fapt, trei studii focalizate asupra a trei etape din viața poetului: perioada de formare în țară și la Paris, rezidența sezonieră de la Balcic și prezența la Liga Națiunilor. Numitorul comun este, evident, cel anunțat din titlu: românitatea poetului, ereditară prin gena patriotică transmisă de Brătieni (cu totul altceva decât „româ­nismul” naționalismului tribal) și, în pandant cu aceasta, spiritul european dobândit în atmosfera familială, prin educație, prin lecturi și călătorii, astfel încât a devenit organic și determinant al tuturor actelor sale artistice și existențiale.

În primul studiu al acestei sinteze – Epoca de formație. Noi contribuții la biografia lui Ion Pillat – bazată pe foarte bogatul fond epistolar intrafamilial, corelat cu contextul cultural al anilor de studii pillatiene, Carmen Brăgaru reușește să releve elementele decisive în conturarea Weltanschauung-ului identitar al marelui poet de mai târziu. Printre acestea, viața sentimentală specifică vârstei și primele impulsuri ale apetitului creativ, fără prea bogate surse documentare, așa cum a fost, bunăoară, amorul juvenil neîmpărtășit pentru Florica Rosetti, evocat doar în treacăt. Or, cercetările ulterioare, cum și capriciul hazardului, o situează pe această domnișoară din înalta societate bucureșteană în prim-planul conturării poetului Ion Pillat, așa cum încă nu a fost cunoscut până acum. Carmen Brăgaru percepe împrejurarea ca pe o întâmplare miraculoasă, care a luminat și ultima umbră de pe parcursul devenirii artistice a poetului Ion Pillat, stăruind tocmai asupra începutului, a decolării acestuia înspre zările, care-i devin tot mai seducătoare, ale poeziei. A fost o împrejurare asemănătoare cu cea a unui portret patinat din care nu mai rămăsese de restaurat decât o suprafață mică, dar câtuși de puțin lipsită de importanță.[3]

Amplul studiu introductiv al cărții de azi, – Primele versuri – care este, de fapt, o recuperare a începuturilor unui poet clasicizat, e intitulat Pillat înainte de Pillat și e detaliat în opt secvențe. În prima – Un caiet de amintiri de acum un veac – Carmen Brăgaru lămurește lucrurile de la început:

 „Tocmai atunci când cercetarea părea că ajunsese la final și fusese răsplătită suficient prin piesele descoperite, întâmplarea a scos la lumină nu unul, ci două manuscrise pillatiene extrem de prețioase. Dacă rodul cercetării noastre anterioare consta din texte disparate, cele două manuscrise ivite în mod miraculos cam în aceeași perioadă, sunt cu atât mai valoroase cu cât conțin seturi întregi de poezii. Grupate în cicluri distincte și chiar într-o ordine menită să contureze poate un îndelung căutat volum de debut.”

Anticariatele sunt tărâmuri ale descoperirilor miraculoase și Carmen Brăgaru, pasionată scormonitoare a lor, din întâmplare, în 2021, tot într-un anticariat, a avut revelația care a permis editarea acestei cărți. A descoperit atunci, în prima fază, cinci seturi de file cu poezii de Ion Pillat, în manuscris, care se vindeau separat. Interesată, desigur, de proveniența lor, anticarul i-a spus că au făcut parte dintr-un fel de caiet, pe care i l-a și dăruit, considerându-l fără valoare. După achiziție, cercetătoarea a restaurat obiectul și, în final, s-a aflat în fața unui

„[...] caiet tip agendă (22 x 15 cm cotor: 3 cm) având copertele exterioare groase, cartonate, cu învelitoare confecționată din piele de șarpe maro-gălbuie. Modelul forzațului reprezintă cerculețe mici albe, pe un fundal vernil cu inserții de dungi mărunte, argintii. Pe forzațul fix al copertei anterioare, în colțul din stânga jos, este tipărită eticheta unei importante librării și papetării din acele timpuri: «C. Sfetea. Bucuresci».”

Am reprodus aceste precizări, care, pentru profani, pot părea superflue, tocmai spre a-mi dovedi motivul admirației pentru acribia filologică de care aminteam la începutul acestor însemnări ca fiind inerentă stilului de lucru al doamnei Carmen Brăgaru. Care, în continuare, va oferi chiar și cititorului neavizat o lectură pasionantă prin alura epică și detectivistică cu care d-sa își relatează demersul. Căci relatarea investigațiilor consecutive restaurării acestui caiet învelit în piele de șarpe devine captivantă.

Evident e vorba despre unul din acele „albume de amintiri”, în prezentări elegante, aflate încă în vogă în primii ani de după Primul Război Mondial, pe care toate domnișoarele – și nu doar cele din înalta societate – le păstrau cu sfințenie, colecționând în paginile lor citate celebre, versuri sau panseuri de-ale admiratorilor și prietenelor. A fost acesta un fenomen social, iar calitatea textelor era, în general de tipul kitsch, pe care Topîrceanu n-a pierdut ocazia s-o ironizeze în savuroasa poezie Albumul, cu panseul, devenit celebru, al lui Guță Popândău: „Cugetare: Amorul e un lucru foarte mare”.

E posibil ca și în caietul restaurat de Carmen Brăgaru să existe asemenea perle, dar interesul cercetătoarei a fost captivat pe de o parte de poeziile lui Ion Pillat de dinaintea debutului, pe care a avut surpriza să le descopere în aceste pagini răzlețe, iar, pe de altă parte, dar nu în al doilea rând, de aflarea identității posesoarei caietului, căreia acele versuri îi fuseseră destinate. Pentru a ajunge la un rezultat, d-sa a avut intuiția corectă de a face întâi un tur de orizont asupra elitei juvenile a momentului. Secvența e elocventă încă din titlu: Tineretul din protipendada bucureșteană a începutului de secol XX, care e un tablou panoramic al relațiilor familiale, sociale, culturale dintr-o capitală cu orgoliu european, aflată în plină ebuliție a Epocii Belle. Și astfel, din aproape în aproape, cercetătoarea, cu evidente înzestrări narative, își focalizează interesul asupra unui anume grup de tineri – azi i-am zice gașcă, dar n-ar fi corect – deopotrivă băieți și fete, aglutinați prin origini, educație, cultură, care-și ziceau, cu umor ostentativ nonconformist, „birjari”. Originea numelui e lămurită de autoare în context, ca și interesul pentru respectivul grup și nu pentru altul: era frecventat atât de Ion Pillat cât și de principele Carol, simpatic în acea fază, devenit însă, din păcate, mai târziu, funestul rege Carol al II‑lea. Această incursiune descriptiv-exploratorie într-un anume mediu social dintr-un anume moment istoric a dat rezultatul pe care cercetătoarea a mizat:

„Toate aceste întruniri, evenimente, date și nume recurente din primul și al doilea deceniu al secolului trecut, coroborate cu alte numeroase informații istorice, genealogice precum și din biografia, creația și fondul de manuscrise Ion Pillat, ne îndreptățesc să afirmăm, fără rețineri, că acest caiet manuscris a aparținut Floricăi Rosetti, muza lui Ion Pillat între anii 1909-1914.”

Argumentul decisiv al acestei afirmații stă în constatarea că, dintre semnăturile celor din grupul „birjarilor” aflat în acest caiet-album, lipsește numai cea a Floricăi Rosetti. Și totuși, rigoarea cercetătoarei ține să precizeze:

„Această concluzie nu ar fi putut beneficia de caracterul peremptoriu, dacă nu s-ar fi aflat în paginile caietului și belșugul de poezii pillatiene, dovedite în bună parte ca fiind rod al afecțiunii poetului pentru Florica de scrisorile trimise în perioada respectivă, recuperate de istoria literară la începutul anilor ‘70.”

Odată lămurit acest aspect, Carmen Brăgaru, într-o a treia secvență a studiului introductiv – Ion Pillat și Florica Rosetti, o iubire neîmpărtășită – intră în detaliile acestei relații contând pe aflarea unor corespondențe ale acestora cu poeziile scrise în același context. Fiind însă o iubire neîmpărtășită, momente de intimitate n-au existat între cei doi, relația lor menținându‑se la nivelul unei prietenii mai curând literare, căci și Florica scria proză și își așteptau reciproc comentariile ca într-un fel de „schimb de experiență” prin viu grai, dar și epistolar. Ținând seama de moravurile încă severe ale epocii, e foarte probabil ca întâlnirile lor să se fi întâmplat doar la vedere, în anturajul grupului, cu ocazia reuniunilor mondene, ceaiurilor, excursiilor, competițiilor sportive, în coordonarea cărora prezența Prințului Carol impunea veghea discretă a Casei Regale. Această a treia secvență o continuă de fapt pe cea anterioară, cu aceeași minuțioasă relatare a contextului socio-cultural, dar cu privire concentrată asupra cuplului neaderent însă productiv literar.

În cea de a patra secvență – Titu Maiorescu și botezul critic – interesul cercetătoarei se deplasează de la tribulațiile erotice și anturajul junelui Ion Pillat la faza desprinderii sale din ipostaza de versificator monden și evoluția înspre dobândirea conștiinței artistice și a statutului de Poet validat ca atare. Un rol decisiv în această mutație l-a avut întâlnirea – pe care, prin efectele sale, am putea-o numi impact – cu Titu Maiorescu, autoritatea literară supremă a vremii. Evenimentul s-a produs grație aceleiași Florica Rosetti, care îi era criticului nepoată prin alianță și a avut fericita inspirație de a-i arăta acestuia poeziile pe care le primea de la fidelul ei admirator. Episodul e revelator pentru disponibilitatea și interesul criticului de a recepționa ivirea unor virtuale talente care își așteptau confirmarea. Versurile tânărului Pillat l-au interesat într-atât încât l-a invitat, dorind să-l cunoască personal. Vestea a avut pentru acesta un efect deconcertant și a ezitat să dea curs invitației, gest nepoliticos, simptom mai curând de timiditate decât de intempestivă frondă, dar în cele din urmă întâlnirea avut loc. Peste ani, Ion Pillat își va aminti momentul și Carmen Brăgaru citează pasajul pentru a nu răpi savoarea originalului care constă în rememorarea cu simțul umorului a inerentei, ireprimabilei sale emoții, precum în această secvență:

 „Avea, sub sprâncene foarte stufoase, ochi de o vioiciune care contrasta cu toată atitudinea lui magistral de rece. Mi se spusese că auzea foarte greu și să vorbesc tare. Am început deci să țip ca unui surd spre a-mi scuza absența nemotivată. Îmi răspunse foarte clar și liniștit că aude perfect și pot vorbi mai încet. Demontat pe loc, lovit ca de o măciucă drept în cap, la un gest amabil al amfitrionului, mă prăbușii pe un scaun, scos definitiv din luptă.”

Importanța acestei prime întrevederi se vede din interesul constant pe care criticul și-l păstrează pentru evoluția tânărului Pillat pe care îl și creditează publicându-l în „Convorbiri literare”. Carmen Brăgaru urmărește cu aceeași expresivă conștiinciozitate efectele fericitei conjuncții dintre un autor de versuri încă anonim și o autoritate consacrată a criticii literare, care a fost decisivă pentru ca anonimul să devină poetul clasicizat de mai târziu. De aici încolo, studiul introductiv dobândește o tentă mai tehnică, întrucât urmărește pas cu pas toate treptele acestei deveniri în câteva secvențe dedicate unor aspecte concrete, începând cu Istoria primului volum proiectat, dar nepublicat de Ion Pillat și încheind cu ampla secvență sintetic-concluzivă, „Dimineața” poetului.

Cartea, intitulată Primele versuri, debutând cu acest admirabil studiu introductiv, cuprinde, cum Carmen Brăgaru precizează în subtitlu, Poezii inedite și variante timpurii (1905-1912). Este, de fapt, ediția princeps, integrală, a poeziilor din etapa pe care însăși o numește Pillat înainte de Pillat. Poeziile sunt grupate după locul în care au fost găsite: cele Din Caietul Floricăi Rosetti, cele Din corespondența cu Florica Rosetti și cele Din Fondul Saint-Georges, în care, dincolo de naivitățile și ezitările inerente începuturilor se pot recunoaște motivele care vor reveni cu predilecție în poeziile maturității. Cu atât mai mult cu cât Carmen Brăgaru nu-și lasă de izbeliște cititorii sau eventualii viitori cercetători, ci îi ghidează într-un penultim capitol de Note și variante, impresionant și de data aceasta prin minuțiozitatea travaliului cu care a fost detaliată fiecare piesă. În fine, ultima secțiune a volumului – tot lucru benedictin și aceasta! – cuprinde o „schiță cronologică”, urmărind Prima etapă de creație, care ușurează mult orientarea oricui ar vrea să aprofundeze subiectul.

Cum se vede n-am urmărit să comentez din unghi critic literar aceste poezii din epoca Pillat înainte de Pillat – o face, de altfel, doamna Carmen Brăgaru cu versată competență, de-a lungul studiului introductiv – ci am dorit doar să semnalez apariția unei importante lucrări care va deveni de referință în studiul personalității lui Ion Pillat și reprezintă un model salutar de probitate a cercetării sub toate aspectele ei.

[1] Ion Pillat, Primele versuri. Poezii inedite și variante timpurii (1905-1912). Ediție îngrijită, studiu introductiv, note, variante și schiță cronologică de Carmen Brăgaru, București, Spandugino, 2024.

[2] Carmen-Angela Brăgaru, Ion Pillat european în țara sa, român în Europa, București, Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția Aula Magna, 2013.

[3] Vezi Radu Ciobanu, Ion Pillat în trei ipostaze, în „Arca”, nr. 4-5-6/2014