EPISTOLAR

Cosmin Victor Lotreanu
eseist

Un ambasador în ochiul ciclonului
Telegrama lui Robert Coulondre, reprezentantul Republicii Franceze la Berlin
25 august 1939

„Astăzi sunt în măsură să vă spun
că pacea este salvată”.

             Édouard Daladier, 4 octombrie 1938

Cuvintele din discursul rostit de premierul Édouard Daladier în Parlamentul de la Paris sunt actuale și definitorii în privința unei păci iluzorii fundamentate de arbitrajul dezonorant de la München, din octombrie 1938. Franța și Marea Britanie au sperat că, prin politica de appeasement/ conciliere, vor îndigui o Germanie nazistă condusă de un dictator din ce în ce mai revendicativ. Vocea rațiunii, în acei ani în care de fapt un nou război mondial bătea la ușă, a fost cea a lui Winston Churchill. Cuvintele sale au valoarea unei sentințe față de conduita politică a premierului Neville Chamberlain și nu numai: „Ați avut de ales între dezonoare și război. Ați ales dezonoarea și veți avea parte de război”.

Anul 1939 a adus o agravare a situației politice internaționale, iar punctul culminant al unei noi realități privite de Europa întreagă, probabil cu răsuflarea tăiată, a fost pactul germano-sovietic din 23 august 1939, cunoscut sub numele de „pactul Ribbentrop-Molotov”. Numele acestuia din urmă derivă de la cei doi protagoniști: miniștrii afacerilor externe ai Reich-ului, Joachim von Ribbentrop, respectiv URSS, Veaceslav Molotov. Într-o logică firească liderul nazist Adolf Hitler a anunțat public pretențiile teritoriale imediate legate de Polonia, anume orașul Danzig (Gdansk), respectiv așa-numitul „coridor polonez”, adică accesul teritorial între Germania propriu-zisă și Prusia Orientală, cheia de boltă fiind orașul-port sus-menționat.

În acest tablou dramatic și sumbru vocea diplomației a fost din ce în ce mai marginalizată de realitatea și deciziile deja luate. În mijlocul furtunii mărturia lui Robert Coulondre[1], ambasadorul Republicii Franceze la Berlin, a fost și este importantă: document istoric de o importanță deosebită, menit a ne edifica asupra graniței, uneori palpabile dar alteori imperceptibile, între iluzie și realitate. Sau, poate mai bine spus, „sfârșitul iluziilor”, dacă îmi este permisă strict parafrazarea titlului volumului lui François Furet, acesta din urmă având o altă tematică.

Telegrama trimisă în atenția Quai d’Orsay de ambasadorul Robert Coulondre, pe care o reproduc alăturat, rezumă întrevederea între acesta și Adolf Hitler. Subiectele au fost pretențiile teritoriale ale Germaniei asupra Poloniei, garanțiile anglo-franceze acordate acestei țări, amenințarea deschiderii ostilităților cu perspectiva unei extinderi globale, încercarea diplomatului francez de a identifica, fie și în al doisprezecelea ceas, o posibilitate de a opri inevitabilul, de a salva încă o dată pacea. În context au fost reliefate tentativele regimului nazist de fabricare a unor motive false, a unor provocări ce aveau rolul de a justifica o intervenție militară, o agresiune doar inițial numai a Reich-ului, după cum se va dovedi mai târziu. Până la urmă s-a ajuns la incidentul postului de radio Gleiwitz[2], pretext lipsit de credibilitate al invaziei Poloniei la 1 septembrie 1939. Peste numai două săptămâni trupele sovietice vor ataca, de asemenea, același teritoriu polonez. Începea cea de a doua conflagrație mondială a secolului XX... Să lăsăm istoria să vorbească, prin intermediul cuvintelor scrise de ambasadorul Robert Coulondre în „Telegrama nr.187/ 25 august 1939, orele 22.15”[3]:

„URGENT: Am fost convocat în această după amiază la orele 5.30[4] de către cancelarul Hitler. `În fața acestei situații grave – mi-a spus – doresc să vă dau o declarație pe care vă rog să o transmiteți președintelui[5] (Daladier). Cum deja i-am mai declarat, nu resimt nicio ostilitate față de Franța. Am recunoscut frontiera noastră comună, am renunțat personal la Alsacia și Lorena; nu îmi doresc un conflict cu Franța ci doar să trăiesc în bună înțelegere cu aceasta. În plus, cred că este ridicol să mă gândesc că aș putea lupta împotriva Franței din cauza Poloniei. Situația pe care provocările poloneze o cauzează Germaniei nu mai poate dura. Am înaintat Poloniei la timpul potrivit propuneri extrem de rezonabile. Am cerut revenirea în cadrul Reich-ului a orașului german Danzig[6] și un acces îngust care să lege Prusia Orientală de restul teritoriului. Garanțiile engleze i-au determinat pe polonezi să adopte o atitudine intransigentă. Și în plus, nu s-au mulțumit doar să respingă aceste propuneri. Au decretat mobilizarea și au avut cele mai grave conduite față de frații noștri de rasă – minoritatea germană. Înainte de toate am interzis ca presa să publice abuzurile suferite de conaționalii noștri. Însă acest aspect este mai presus de orice nivel tolerabil. Știți că am mai mult de 70 de mii de refugiați în taberele de găzduire? Știți că au fost cazuri de castrare? Nu mai târziu de ieri șapte germani au fost asasinați de poliția poloneză. La Lodz 30 rezerviști germani au fost mitraliați. Avioanele noastre nu mai pot zbura între Germania și Prusia Orientală fără a fi sub focul mitralierelor. Le-am schimbat itinerariul dar au fost atacate, de asemenea, deasupra Mării, un aspect nou pe care l-am semnalat în această dimineață colegului dumneavoastră englez. Avionul care-l transporta pe secretarul de stat Stuckhardt a fost sub tirul navelor de război poloneze`. În acest moment vocea Führer-ului s-a inflamat. `Nu există niciun stat demn de numele său care să suporte un asemenea afront. Țara dumneavoastră, precum a mea, nu ar tolera așa ceva. Toate acestea au durat îndeajuns, voi răspunde prin forță în cazul unei noi provocări. Vă repet. Doresc să evit un conflict cu Franța. Nu o voi ataca. Dar voi merge până la capăt dacă țara dumneavoastră va intra în conflict. Sunteți la curent că tocmai am încheiat cu Rusia un acord care nu este numai teoretic ci, cum să spun, pozitiv. Cred că voi învinge. Dumneavoastră vă gândiți că veți fi victorioși. Dar cu siguranță vor curge sânge german și francez, sânge al două națiuni egale și curajoase. Vă repet: nici nu merită să ne gândim că am putea să ajungem într-o asemenea situație. Spuneți toate acestea din partea mea președintelui Daladier`.

Cu aceste cuvinte Hitler s-a ridicat pentru a sugera că audiența s-a încheiat. În aceste condiții nu am fost în măsură decât să răspund pe scurt afirmațiilor sale. În primul rând, i-am spus că știu că nu este posibil să nu existe neînțelegeri dar, pe de altă parte, țin, în acest moment dramatic, să-i dau cuvântul meu de soldat că nu am nici cea mai mică îndoială că Franța va fi cu toată ființa sa alături de Polonia dacă aceasta va fi atacată dar, în același timp, pot să-i dau cuvântul meu că Guvernul Franței va face până în ultimul moment tot ceea ce depinde de el pentru a salva pacea și că nu-și va menaja sugestiile către Polonia pentru ca aceasta să adopte o conduită prudentă.

`Cred aceasta – mi-a răspuns Hitler – cred chiar că oamenii precum Beck[7] sunt moderați, însă nu mai pot gestiona situația`. Am adăugat că este adevărat că ar curge mai ales sânge german și francez, la care se adaugă devastările teribile pe care le-ar antrena distrugerile unui război cu siguranță de durată. I-am spus Cancelarului că, deși sunt convins că am fi victorioși, am de asemenea sentimentul că nu ar exista decât un câștigător real: Domnul Troțki[8]. `Dar atunci – a strigat Hitler – de ce să acordăm un cec în alb Poloniei?` I-am răspuns, amintindu-i de evenimentele din martie[9], de revelațiile pe care le-a produs în societatea franceză sentimentul de insecuritate creat și care ne-a condus către o politică de strângere a alianțelor. I-am repetat că avem cea mai mare dorință de a menține pacea, că vom continua să pledăm pe lângă Varșovia pentru menținerea unei atitudini moderate și că-mi este peste putință să cred că nu avem puterea să punem capăt incidentelor pe care le reclamă cancelarul. I-am spus că, după părerea mea, presa germană exagerează numărul și amploarea incidentelor și i-am menționat cazul inginerului german prezentat de „Angriff” din 15 august, presupus a fi ucis cu sălbăticie pentru motive politice, de fapt victimă în ziua de 15 iunie a unei drame personale de drept comun. Hitler mi-a răspuns că a fost informat asupra sugestiilor transmise Varșoviei în privința adoptării unei atitudini moderate însă incidentele se înmulțesc. În privința evenimentelor din martie este adevărat că a luat sub protecția sa Boemia și Moravia, dar că au fost păstrate libertățile locuitorilor acestor regiuni și că ar exista un cost foarte mare dacă s-ar atinge cineva de un singur fir de păr de pe capul acestora. În acest caz este vorba de un angajament de onoare al Reich-ului. Minoritatea poloneză, într-un asemenea scenariu, nu ar suferi niciun abuz. `Îmi face rău – a repetat Hitler – să mă gândesc că ar trebui să lupt împotriva Franței. Dar aceasta nu depinde de mine. Spuneți-i președintelui Daladier`. În acest moment nu mai puteam să insist și m-am retras”.

Telegrama ambasadorului Robert Coulondre conține și o evaluare, interesantă însă reținută, tip wishful thinking, menită a sprijini favorizarea statu quo-ului, dacă ne raportăm la contextul atât de turbulent al lunii august a anului 1939: „Am simțit că l‑am sensibilizat pe Hitler atunci când i-am transmis că am face cu toții jocul lui Troțki dacă ne-am lupta. Este imposibil de știut dacă incidentele de care se plânge Führerul constituie sau nu cauza determinantă a atitudinii sale actuale și a avertismentului pe care tocmai i l-am comunicat. Estimez că niciun efort nu trebuie neglijat pentru a menține pacea și că ar trebui cu orice preț să obținem din partea Guvernului polonez asigurarea că va lua toate măsurile pentru a preveni incidente de asemenea natură. Colegul meu britanic a fost primit în această dimineață. Voi lua legătura cu dânsul.

Coulondre.”

Eforturile diplomatice franco-britanice s-au lovit de intransigența lui Hitler și de blindajul asigurat Reich-ului de prevederile „pactului Ribbentrop-Molotov”, cu ale sale clauze secrete atât de cunoscute și traumatizante pentru statele din estul Europei și nu numai. Este limpede că Hitler a încercat să continue o politică ce până atunci a avut succes, cea de adormire a vigilenței marilor puteri europene garante ale Poloniei încă din aprilie 1939. Din păcate, atunci când se trece o linie roșie, se cedează și nu se ripostează, apetitul agresorului crește, cel mai adesea nemăsurat. Faptele istorice de ieri și istoria mereu actuală sunt elocvente... Revenind la Europa anului 1939, regimuri totalitare precum Germania nazistă și URSS nu aveau cum să fie compatibile cu normele dreptului internațional, definite și atunci într-o anumită măsură de sistemul post-Versailles prin Liga Națiunilor, „pactul Briand-Kellogg” și atâtea alte inițiative.

Remilitarizarea Renaniei din 1936, „Anschluss”-ul/ anexarea Austriei din 1938, acordurile de la München din 30 septembrie 1938 și ocuparea regiunii sudete a Cehoslovaciei cu acceptul Franței și Marii Britanii adepte a politicii de conciliere, ocuparea de către Reich a restului teritoriului cehoslovac și crearea Protectoratului Boemiei și Moraviei la 15 martie 1939, toate cele menționate nu au îndiguit politica de expansiune a Germaniei naziste și, într-un alt registru, a URSS. Până la urmă, cea de a doua conflagrație mondială a secolului XX a început în primele zile ale lunii septembrie a anului 1939, iar la finalul acesteia, în anul 1945, lumea a intrat într-o nouă realitate, o dinamică a relațiilor internaționale ce nu a reușit, în condițiile bipolarismului SUA/ URSS, să repare nedreptățile și tragediile uriașe ale primei jumătăți ale aceluiași secol. Lecturând telegrama de acum 85 de ani a lui Robert Coulondre, un ambasador în ochiul uraganului pe cale să înceapă, putem reflecta asupra fermității regăsite din păcate atât de târziu sau mai bine spus mult prea târziu a marilor puteri democratice europene în fața totalitarismului și, de asemenea, să ne îngăduim aceeași reflecție la avatarurile lumii de astăzi pentru că, nu-i așa, historia magistra vitae[10].

Iar în loc de încheiere, ca o sentință peste oameni și vremuri, las locul cuvintelor rostite odinioară de Haile Selassie[11], atât de sugestive temei acestui articol și nu numai: „De-a lungul istoriei inacțiunea celor care ar fi putut reacționa, indiferența celor care au știut, tăcerea glasului justiției atunci când acesta ar fi avut cea mai mare greutate, toate acestea au făcut posibil triumful Răului”. 

[1] Robert Coulondre, 1885-1959, licențiat în drept, absolvent al Școlii de științe politice, respectiv al Școlii de Limbi Orientale, a îndeplinit funcții consulare la Londra, Beirut și în Maroc; delegat al Franței la conferința internațională de la Stresa (septembrie 1932), ambasador la Moscova (1936) și Berlin (1938). În mai 1940 ambasador al Republicii Franceze la Berna. Nu a avut funcții diplomatice sau de altă natură în timpul și după cel de al doilea război mondial. Conform archivesdiplomatiques.gouv.fr

[2] Astăzi Gliwice, Republica Polonă (n.a.).

[3] Sophie de Livry, Emmanuel de Waresquiel, „Mémoires du Monde, Cinq siècles d’histoires inédites et secrets au quai d’Orsay”, ed. L’Iconoclaste, Paris, 2001.

[4] În mod cert orele 17.30 (n.a.).

[5] 1884-1970, profesor de istorie, primar al orașului Carpentras, deputat radical-socialist de Vaucluse, a îndeplinit mai multe mandate ministeriale în perioada 1924-1932, cum ar fi premier și ministru de Război (1933), premier și ministru al afacerilor externe (1934), premier/președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Franceze (1938-1940). Arestat de regimul colaboraționist de la Vichy și deportat în Germania (1943-1945), deputat în Parlamentul francez postbelic (1946-1958). Conform charles-de-gaulle.org.

[6] Gdansk, oraș în cadrul Republicii Polone (n.a.).

[7] Jozef Beck (1894-1944), ofițer, ministru de externe al Poloniei în perioada 1932-1939. A murit în România, la Singureni, pe 6 iunie 1944 (sursa archiwum.vdskior.gov.pl).

[8]  Leon Trotsky/Troțki, (1879-1940), lider al Revoluției din Octombrie (1917), Comisar al Poporului pentru Afaceri Străine/Externe, ulterior Comisar al Poporului pentru Război în Rusia și apoi URSS (1917-1924), exilat în anul 1929, asasinat fără îndoială din ordinul lui Stalin în Mexic (20 august 1940), locație în care se refugiase (conform britannica.com). Referirea lui Coulondre la acesta și nu la Stalin pare a menaja interlocutorul dată fiind încheierea cu doar 2 zile înainte a pactului sovieto-german (n.a.).

[9] 15 martie 1939, Hitler a ocupat restul teritoriului Cehoslovaciei, deja lipsit de aproape o treime din teritoriu urmare acordurilor de la München din 30 septembrie 1938. A fost creat Protectoratul Boemiei și Moraviei, condus de Konstantin von Neurath, în condițiile în care deja la 19 noiembrie 1938 Slovacia și-a proclamat autonomia și ulterior independența (14 martie 1939). Conform Jaroslava Gissubelova, Le 15 Mars 1939, Hitler a crée le Protectorat de Bohême-Moravie, disponibil la https://francais.radio.cz/le-15-mars-1939-hitler-a-cree-le-protectorat-de-boheme-moravie-8084485

[10] „Istoria este învățătoarea vieții”, expresie a lui Marcus Tullius Cicero, în „De Oratore” (diverse surse).

[11] Lij Tafari Makonnen, 1892-1975, Împărat al Etiopiei (2 noiembrie 1930) cu numele de Haile Selassie. În anul 1974 a fost răsturnat de la putere de noul regim condus de Mengistu Haile Mariam. Lider și simbol al rezistenței împotriva agresiunii Italiei fasciste a lui Benito Mussolini (1935-1936). Conform https://www.biography.com/political-figures/haile-selassie-i