POEZIE

Codruța Vancea
poetă

Despre cub și ale lui probleme

cubul își pierde răbdarea
i s-au pus cârlige pe laturile lui
cu greutăți de zeci de kilograme
chiar și așa a rămas cub nu a devenit curbat
ridicolul de el
mai crede în linii drepte
în teorii corecte
în unghiuri perfect opuse și egale
nu-i plac vederile obtuze
e colțosul fără colți
care e la fel și cu sus-n jos
azi s-a prăbușit
aruncat pe trepte lunecoase date cu spumă de detergent
intenționat de femeia de serviciu angajată pe o durată nedeterminată și la stat și la privat
ce-și râde în barbă cu cei doi dinți din față
singurii rămași activi
ar mușca din el să nu mai fie atât de plin de principii
cubul invincibil
a naibii figură geometrică
de-a dreptul ciobit pe suprafețele lui cu care se dă mare
tot nu s-a arcuit
mama lui de cub
cum stă chiar pe-un vârf nenorocit într-un echilibru perfect
și are opt vârfuri, un nesăturat
e chiar enervant
nu prea am ce-i face
la matematică nu ne-au învățat să avem empatie
pentru cei ușor de desenat
știu doar că-n teoria lemelor și teoremelor
orice spui e necesar să fie demonstrat
cubul epuizat s-a închis în sine
pe toate fețele sale
plin de atâtea congruențe
se așază trist în palma mea
nu prea știu ce să-i spun
cum să-l alint
pot să îmi plimb degetele pe laturile sale
un fel de atingere și-o mângâiere peste tăcerea lui
egală și pară
știu că e doar o pauză
neînfricat își continuă drumul
algebric fiind înconjurat de ele:
0, 1, 8, 27, 64, 125, 216...
numerele cubice
nemărginite
infinite
și
plin de forță
cubul își rescrie poezia


Construcție

sunt construită din cioburi de sticlă
atunci când s-au spart vazele cu flori, paharele de vin, ceștile de ceai, oglinzile dintr-o sală de balet, epubretele cu lichide și ferestrele din curtea școlii
m-am nascut eu
mi-am acoperit tot cu o piele albă și fină
uneori noaptea scârțâie trupul când mă întorc de pe-o parte pe alta