LECTURI PARALELE

Sonia Elvireanu
poetă, traducătoare, prozatoare

Talismanul blestemat^[1]

Fidel scrisului său de inspirație istorică și psihologică, romancierul și traducătorul Christian Tămaș publică romane cu acțiune complicată, structură labirintică, personaje traumatizate, glisând acțiunea din real în ireal, în fantasticul oniric. Le protecteur maudit (Protectorul blestemat, Ars Longa, 2023) face parte dintr-o tetralogie, alături de Blestemul catarilor, Cavalerul negru, Un nume pe nisip.

Romanul debutează cu o călătorie nocturnă a arhitectului Georges Lamotte spre Paris, însoțit de prietenul său Pierre, dublată de o călătorie prin labirintul minții personajului în stare inconștientă după șocul unui accident de mașină.

Cititorul e pus în dificultate în dezlegarea unei povestiri extrem de complicate. Romancierul suprapune timpuri istorice, personaje, identități, evenimente traumatizante, explorând arborele genealogic al lui Georges Lamotte, care coboară până în timpul cruciadelor. Construiește poveste în poveste, romanul palimpsest, suprapunând viețile strămoșilor peste existența protagonistului, pentru a dezlega în final straniul său accident, coliziunea fulgerătoare cu un motociclist care îl scoate de pe autostradă, proiectându-l într-o lume ireală, bizară.

Georges e implicat fără să știe cum în evenimente încurcate, neverosimile, similare realității onirice. În timp ce își caută prietenul dispărut fără urmă, rătăcește printr-o pădure întunecată în care timpul încremenește, cade brusc împiedicându-se de-o buturugă, suferă un nou accident. Are senzația că i se dislocă capul de trup, e împins în aventuri stranii de personaje ciudate, ca o alunecare din vis în vis, într-o călătorie în timp și spațiu, unde întâlnește personaje vag cunoscute, cu sentimentul de déjà-vu, fără a-și aminti identitatea lor.

Autorul ne introduce împreună cu personajul în alte epoci istorice unde acesta îi întâlnește spiritual pe strămoșii săi, fiind obligat să asiste la o scenă dramatică din viața fiecăruia, să fie martorul accidentului și morții fiecărui strămoș de-a lungul timpului: contele La Motte moare căzând de pe cal, colonelul La Motte e decapitat de tăișul unei săbii, baronul La Motte moare și el în împrejurări ciudate.

Cu cât înaintezi în lectură, înțelegi că e vorba de regresiune în timp, de hipnoza la care medicul psihiatru își supune pacientul, de delir oniric, de amestecul unor secvențe din trecut și din prezent, cu intermitente clipe de trezire și de luciditate. Căderea, accidentul, șocul, moartea personajelor constituie legătura între povești suprapuse și timpuri istorice îndepărtate. Georges asistă la scene ireale, fiind spectatorul morților violente ale strămoșilor săi. De-a lungul secolelor au loc mai multe accidente în aceeași familie, în locuri aparent diferite, în fond e același loc în alte timpuri: George suferă un accident în aceeași pădure în care se accidentează mortal, căzând de pe cal, strămoșul său, contele La Motte, în altă epocă istorică. În același loc moare într-o bătălie alt strămoș, colonelul La Motte. Georges traversează ca în vis aceeași pădure în care, adolescent fiind, avusese un accident în care murise iubita sa Margot. De fiecare dată, Georges se trezește într-un loc ciudat, întâlnește personaje bizare, confundă realitățile suprapuse, terorizat de o privire pătrunzătoare, inumană, invizibilă la început, care-l străbate ca frigul morții.

O voce interioară din creierul lui îl împinge spre spațiile închise ale unor castele vechi, cu aspect de cavou, să asiste la scene violente de bătălii medievale, descrise detaliat de romancier, ca filmate pe viu, să simtă de fiecare dată teroarea și fiorul morții. Personajul e pretudindeni, în mijlocul unor peisaje și scene înspăimântătoare, vede și simte ca într-un film 3D, într-un delir pe care psihiatrul încearcă să-l descâlcească.

Durerea de cap îngrozitoare, presiunea teribilă pe creier, senzația de vertij, că este aspirat de un vârtej într-o gaură neagră, jetul de lumină strălucitoare care se aprinde și se stinge în capul lui, somnul prelungit, vocea răsunătoare din creier, confuziile la scurtele treziri ne fac să înțelegem că Georges a suferit o comoție în timpul căderii, că e cufundat în delirul viziunilor sale, purtat în ireal.

Cititorul se află în fața unei narațiuni complicate, pătrunde în labirintul mental al personajului, asistă la scene neverosimile ce par atât de reale sub pensula descriptivă a romancierului, încearcă să-și clarifice amestecul de imagini, realul și irealul, intuiește încetul cu încetul cauza morții strămoșilor protagonistului: o ciudată bijuterie de familie purtată de fiecare în momentul fatal, un talisman cu cap de dragon, cu ochi pătrunzători.

Psihiatrul, care-l îngrijește pe bolnavul inconștient, nu se află pentru prima dată în fața unui caz de acest fel. El încearcă o experiență periculoasă pentru sine, similară celei din romanul Cavalerul negru. Vrea să descopere rădăcinile răului cauzat de talismanul malefic pentru cei care îl poartă. Încearcă să pătrundă în mintea pacientului, să-l urmeze în regresiunea sa temporală, să vadă împreună cu el trecutul lui cel mai îndepărtat, ca să înțeleagă rolul talismanului în morțile violente ale strămoșilor săi de-a lungul secolelor. Doar identificând cauza răului provocat de talisman, va putea s-o elimine ca să-și salveze pacientul. Însă transferul de personalitate sub hipnoză ar putea provoca moartea doctorului și a pacientului. Pentru a-l salva pe Georges, psihiatrul are nevoie de talisman. Îl găsește soția acestuia printre lucrurile sale după accident. Ea îi dezvăluie doctorului că talismanul e aducător de nenorociri în familia soțului său.

Psihiatrul se convinge singur de forța stranie a talismanului. Prezența lui pe biroul său îi provoacă halucinații similare cu ale pacientului, în sensul că vede ce este în mintea acestuia. Astfel asistă, ca într-un coșmar, la un joc ciudat de cărți într-un vechi castel. În jurul mesei sunt reunite spiritele personajelor decedate din familia lui Georges din cauza bijuteriei fatale cu cap de dragon. Georges e martor la scenele oribile ce i se dezvăluie. Personajele retrăiesc fiecare episodul morții lor sub ochii îngroziți ai acestuia.

Cititorul descoperă rolul paradoxal al talismanului prin viziunea unui înspăimântător eveniment istoric din sec. 13, petrecut în castelul-fortăreață din Montségur: rezistența catarilor sub asediul armatei regale care voia să-i oblige să renunțe la credința lor, pentru a-i forța să treacă la catolicism; trădarea baronului La Motte, un strămoș al lui Georges de Lamotte; moartea atroce a catarilor arși de vii pe rug; furtul talismanului protector cu cap de dragon purtat de preotul lor; blestemul aruncat de preot asupra baronului hoț, trădător, și asupra urmașilor săi.

Psihiatrul descoperă secretul talismanului: era protector înainte de oroarea de la Montségur, însă blestemat de preotul catarilor în timpul morții atroce pe rug, investit cu puterea de-a aduce nenorociri baronului și familiei sale. Lectorul înțelege că privirea pătrunzătoare care îl hărțuiește pe Georges în delirul oniric și vocea răsunătoare din capul lui, ce-l împinge spre viziuni înspăimântătoare, aparțin acestui personaj istoric, ars de viu din cauza trădării strămoșului lui George, spectrul care îl însoțește în regresiunea sa temporală, făcându-l să simtă fiorul înghețat al morții. Doctorul descoperă cheia vindecării pacientului său: preotul și talismanul ocrotitor dinainte de masacru, la care trebuia să ajungă prin întoarcere în acel timp.

Romancierul reușește să-l facă pe cititor să înțeleagă un caz extrem de complicat de psihiatrie, fără să apeleze la termeni medicali, doar prin narațiune, greu de limpezit din cauza suprapunerii de timpuri, locuri, identități, explorării labirintului mental al protagonistului. Reunește cu un talent narativ de invidiat cunoștințe istorice, psihologice, psihiatrice, mitologice într-o epică densă, fragmentată, sincopată, halucinantă, condusă gradual și admirabil spre final, păstrând până la capăt misterul asupra tenebroasei povești. Lasă cititorului semne ca să-l pună la încercare în aventura sa de descifrare a traumei abil imaginate ca palimpsest, redată într‑un limbaj adecvat epocilor istorice evocate. Se simte pasiunea prozatorului pentru istorie, predilecția pentru evenimente medievale, castele și bătălii de epocă – elemente ale romanului gotic – și pentru explorarea labirintului mental al ființei umane în cazuri limită, ceea ce explică arhitectura labirintică a romanului.

^[1] Christian Tămaș, Le protecteur maudit (Protectorul blestemat, Ars Longa, 2023)