LECTURI PARALELE
Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă
Douăzeci de umbre fragile
În ultima vreme am rămas în urmă cu lecturile. Asta și pentru că scriitorii români publică foarte multe cărți: poezie, proză, eseu. La acestea, se adaugă și literatura străină. De-abia acum am ajuns să-i citesc pe Cătălin Mihuleac, George Cornilă, Anca Vieru, Mihai Buzea, Ioana Scoruș, Bogdan Răileanu.
Mă opresc de data aceasta la o carte[1] care m-a uimit prin tematică, prin întâmplările dramatice tratate cu multă înțelegere și finețe, prin prospețimea limbajului. Este un volum de povestiri, douăzeci la număr, narate în 297 de pagini. Cartea de debut a Simonei Goșu, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi străine, secția engleză-română a Universității din București. A publicat proză scurtă în Familia, Steaua, Iocan și altele.
O pistă de interpretare a textelor, felii de viață pură și neașteptată, o oferă titlul cărții care trimite la fragilitatea/ vulnerabilitatea ființei umane, la orice vârstă ar fi ea. Dar mai ales a celor mai inocenți dintre oameni: copiii. Aproape în fiecare text protagoniștii sunt aceste făpturi inocente, aflate la vârsta întrebărilor, a clarificărilor, a nevoii de înțelegere, de tandrețe, de acceptare a realității care-i înconjoară. Crina Panait din Aleea Duetului 26 își face temele „așezată pe treptele blocului cu toate lucrurile din ghiozdan împrăștiate”. (p. 8). Fetița e apăsată de ceea ce se întâmplă acasă: mama, despărțită de soț, are iubit. De aceea, îl prezintă pe acesta vecinilor ca fiind unchiul ei și plânge „în pernă” de supărare. Schimbarea mamei o face să prefere „gașca de la bloc”. Caută alinare în altă parte, de aici prietenia cu tanti Erji și fiul acesteia. Acceptă gestul domnului Molnar care îi oferă o îmbrățișare tandră: „S-a apropiat șovăitor de ea. A întins brațul și a rămas așa câteva secunde, i-a strâns apoi cu o mână capul la piept. A pupat‑o în treacăt pe creștet”. (p. 27). Vecinii ei sunt doi dezmoșteniți ai sorții, bolnavi de viață, pe care ea încearcă să-i salveze. O stare de derută trăiește și fetița din La ștrand, în pericol de a se îneca din neatenția mamei care e „ocupată – cu mâinile albe strânge, așază, ordonează”. (p. 79). Fetița de cinci ani din Primii fulgi se confruntă cu boala mamei, cu posibila pierdere a unui părinte. Titlul sugerează, discret, o continuare a vieții sub ocrotirea tatălui. Adela este martoră a crizei din familia ei, care, „când părinții abia își vorbeau, își dorea să îi mai vadă așa veseli”. (p. 178). De aceea, o roagă pe „menajera” tatălui să-i ghicească dacă el se va mai întoarce acasă. Secrete-le pe care tatăl i le cere și pudoarea fetiței creează îngrijorarea mamei care intră la bănuiala că fata ar fi putut fi agresată de tatăl ei. Fetița din O zi de vacanță este fascinată de un costum de baie alb cu sutien. I se pare că, dacă l-ar avea, ar semăna cu idolul ei, Ariana Grande. De aceea, rămâne îmbrăcată cu acesta, după ce iese din cabina de probă a unui magazin. Și parcă mama i-ar fi complice, cel puțin așa am înțeles. Vulnerabil e și băiețelul pe care gara cu trenuri, vagoane, locomotivă și furnicarul de oameni în neliniștesc și îl sperie. Spre neplăcerea tatălui care îl vrea „bărbat” fără să se implice prea mult în viața lui. Din moment ce îl consideră „un colet” pe care se angajează să-l livreze bunicii la destinație. Numai că „Împăratul”, așa cum era poreclit de colegii de la orfelinat, nu știa ce-i tandrețea și iubirea, voia să fie liber, mereu pe drumuri, să colinde lumea largă. El este tipul omului de prisos, cunoscut mai ales din literatura rusă, în accepțiunea pe care i-a dat-o savantul David Patterson: „o paradigmă a unei persoane care a pierdut un moment, un loc, o existență în viață”. O problemă are și fetița băiețoi din Drumul spre palat. După o discuție cu Sorin, un om atent care o tratează cu blândețe și înțelegere, ea își recapătă încrederea în sine. Pentru băiatul din Cinema Central singura distracție era cea de sâmbătă la matineu, pentru că „nimic frumos nu urma în viața lui – nici promisiunea mamei că îl va lua în Italia nu mai conta”. (p. 288). Se însingurase pentru că, fiind „rotunjor”, era supus bullying-ului de către ceilalți copii, în plus, furunculul de la nas care-i apăruse a treia oară, îi accentua disconfortul. În întunericul sălii de cinema își imaginează că întâlnește un om bun care îi alină durerea.
Neliniști, vulnerabilități, momente de criză au și oamenii mari din prozele Simonei Goșu. Liliana din Revederea este pierdută în fața unui bărbat cu 20 de ani mai tânăr. Vitregită de o viață împlinită, ea cedează în fața lui Cristi, care este atras de mirosul femeii pe care o consideră „o femeie adevărată”. Doamna Cati Garis din Îndoieli face parte din categoria femeilor nefericite care, neputând naște copii, în urma unui avort, rămân „singure, fără iubit, fără familie”. Dora, fetița de opt ani lăsată în grija ei, este nevoită să-i asculte comentariile acre. Nefericită, este și nașa din Legături, o mamă care și-a pierdut copilul și care se vindecă prin implicare în tot felul de „challenge-uri și proiecte”. Ea transferă acest mod spartan de a trăi asupra unui băiețel care îi era fin. În „Feeling scared is good”, o corporatistă nemăritată, biciclistă amatoare, rătăcită de gașcă pe un traseu în pantă, este preocupată mai mult de „hăul” vieții ei. După un moment de panică existențială, ea se regăsește în momentul reîntâlnirii cu grupul. Marina, mamă și bunică din Hotel Paradis se află la o vârstă când, trecută de 50 de ani, își dorește să profite încă de viață. Slabă, ea își împlinește această dorință iluzorie cu prețul renunțării la moralitate. În sfârșit, „a nimului” se simte bătrâna strămutată din casa ei de la țară din Lumină. De fapt, pe ea o chinuie frica „de somnu’ ăl mare”. Memorabil rămâne în acest text contrastul dintre bătrâna care-și așteaptă cu luciditate moartea și cruzimea inocentă a strănepoatei care nu știe că viața are un sfârșit.
Pe tema maternității sunt în volum trei proze. În Vecinii noștri, protagonista este o femeie însărcinată, neliniștită/ îngrijorată peste măsură din cauza unei superstiții care ar putea să-i pericliteze sarcina. Alte Neliniști sunt ale unei lăuze, din pricina sugarului care îi refuză laptele matern. Modul în care își recapătă liniștea, normalitatea și zâmbetul, este inedit. Despre apariția unui copil și consecințele în viața unui cuplu este vorba și în textul Un miros dulce.
Singuri este o pledoarie pentru comunicarea între cei dragi, în orice situație, pentru că viața nu e simplă, e compusă din plecări și despărțiri, dar și din împăcări. Numai comunicarea poate preveni depresia. Textul Negresa este scris tot din perspectiva unui adult, pentru că evocă o amintire de neuitat din anii de gimnaziu. O amintire care o obsedează pe protagonistă, în mod inexplicabil, de parcă ar putea să-i „folosească vreodată la ceva”.
Deși nu uzează de tehnici narative ultramoderne, de inserturi livrești și de un limbaj pretențios, textele Simonei Goșu au înțelesuri profunde, ascunse subtil sub faldurile unor destine surprinzătoare. De aceea, reușesc să stârnească tot felul de stări, de la re-cunoaștere la înțelegere, de la lacrimă la revoltă. Mă grăbesc să-i citesc, în continuare, romanul Stela.
[1] Simona Goșu, Fragil: povestiri, Editura Polirom, Iași, 2020