LECTURI PARALELE

Ioan Matiuț
poet, editor

Un romantic melancolic[1]

Poetul arădean Lazăr Magu ne propune o nouă carte de poeme: Întomnare interioară, apărută la editura Mirador, 2024. Prolific, autorul a publicat mai multe cărți de poezie de-a lungul timpului. Și-a dezvoltat propriul stil prin care își exprimă experiențele de viață, gândurile și sentimentele, dar și modul în care percepe poezia și lumea din jur. Consecvent, poetul folosește și în acest volum, instrumentarul poetic cu care ne-a obișnuit: vers clasic în rime, metafore, referințe biblice și îndemnuri creștine. Poeziile sale sunt uneori melancolice, adesea meditative și se remarcă prin imagini lirice personale. A publicat în mai multe reviste literare care i‑au oferit oportunitatea de a-și testa poemele și de a observa cum sunt primite de public.

Ca formă, majoritatea poemelor din acestă carte au trei strofe a câte patru versuri (catrene), iar la urmă, o strofă concluzivă din două versuri (distih). Sunt și poeme fără strofe, dar fără să abdice de la prețioasa rimă.

Tema cea mai prezentă este toamna care a fost și rămâne o sursă de inspirație pentru poeți, fiind o perioadă de tranziție între viață și moarte, între lumină și întuneric. În multe din poeziile acestui volum găsim atât frumusețea melancolică a acestui anotimp, cât și imagistica sa profundă și simbolică. De altfel, toamna este o temă complexă în poezie, evocând imagini de frumusețe și de melancolie, în funcție de perspectiva fiecărui poet.

Chiar dacă titlul ne sugerează întomnarea interioară a poetului, nu lipsesc imagini pline de farmec rural ale acestui frumos anotimp: „Mai trece o toamnă peste sat…/ Un fost artist pictează fumuri/ și frunze și copii pe drumuri/ într-un tablou de-un galben mat.// Mai trece o toamnă peste sat.../ Corbii‑s tractoare la arat,/ vinul – un leu întărâtat./ Un curcubeu a fost casat.” Sau ceva mai încolo, în alt poem: „Trecută‑i vara faptelor de bine,/ pereţii goi mă biciuiesc, mă ceartă…/ Copii şi fluturi au ieşit pe poartă./ Trec trenuri – şterg rugina de pe şine.// Purtăm în noi o toamnă alcalină/ cum fierul poartă propria-i rugină.”

Însă nu doar despre toamnă scrie Lazăr Magu în acest volum. Nici celelalte anotimpuri nu sunt ignorate, așa cum o face și în următoarele versuri cu nuanțe ludice, referitoare la iarnă: „Ninge, de parcă/ toţi îngerii din cer/ ar decortica orez.// Ninge, de parcă/ toţi îngerii din cer/ ar depănuşa porumb.// Ninge, de parcă/ toţi îngerii din cer/ au fost la pensat.”

O ușurință a versificării dar și o bucurie acompaniată de o muzicalitate interioară dau farmecul și parfumul de originalitate poeziei lui Lazăr Magu. În definitiv, poetul scrie despre el și lumea din jurul lui, iar filtrul sensibilității poate fi mai mult sau mai puțin fin. Poetul crede în mesajul său și îl îmbracă în versuri cu profunzime și tâlc:

„Ca un consumator de droguri/ eu iau viaţa-n doze mici./ În mine cântă caterinci,/ învăţ un râu să sară poduri.// Sunt ajutor de barcagiu,/ dau cu sacâz lungimea bărcii./ Ascut la sânge teaca lăncii/ şi-o pun să lupte – cal târziu.// Adun eu crucile-n sicriu/ să aibă şi ele un mormânt./ Păzesc planeta mea de vânt,/ culc soarele când e târziu.// Fac munci de clacă, netocmit./ – sunt cel din urmă eremit.”

Ca o concluzie, putem spune că Lazăr Magu scrie o poezie simplă, cu o încărcătură emoțională și simbolistică venită dintr‑o voce interioară sinceră. Un poet conștient că poezia este cel mai de preț dar pe care îl poate face celor din jur, iar dorința lui legitimă țintește spre aprecierea prezentă și viitoare. Dorință pe care o justifică și întărește chiar prin mesajul din propriile versuri:

„Încerc să las o urmă/ cum râma însăși lasă,/ cum cea mai simplă cină/ fărâma de pe masă.// Încerc să las o urmă,/ eu – vierme de mătasă./ Tu nu strivi-ncercarea/ ca gerul floarea aleasă.”

[1] Lazăr Magu, Întomnare interioară, editura Mirador, p. 111, 2024