LECTURI PARALELE

Menuţ Maximinian
poet, critic literar

O radiografie literară[1]

Simona-Grazia Dima a debutat la doar 8 ani, cu o scenetă premiată la un concurs iniţiat de Teatrul de păpuşi din Timişoara, jucată în turnee prin ţară şi străinătate. Urmează un drum rodnic în literatură publicând volume de poeme, critică literară şi eseistică. Simona-Grazia Dima își are începuturile literare la Timișoara, participând la Cenaclul Pavel Dan. Se stabilește, apoi, la București, însă păstrează legătura cu cei de acasă, dovadă fiind și noul volum de critică literară Fulguriator, apărut la Editura Universității de Vest din Timișoara, prefațat de criticul literar bănățean Cornel Ungureanu.

Împărțită în două părţi Literatură Română (poezie, proză, critică şi istorie literară, eseistică, memorialistică, publicistică, etnografie, evocări) şi Literaturi Străine cartea aduce în fața cititorilor o panoplie a scriitorilor vremurilor noastre. Sunt întru totul de acord cu Cornel Ungureanu, care în prefață spune despre autoare că scrie „cu o viteză, o bucurie, cu un simţ al împlinirilor cum rareori am întâlnit în generaţia ei”. De la debutul editorial din 1983 în Caietul debutanţilor pe anii 1980-1981 al Editurii Albatros până azi Simona-Grazia Dima și-a construit un nume dovedind din plin că trăiește întru literatură. Așa cum remarcă Cornel Ungureanu „scrie despre sine fiindcă e solidară cu „ai săi”, scriitorii pe care îi iubeşte, ca un critic literar de cursă lungă, erudit şi imparţial.” Așa cum însăși autoarea remarcă despre cărțile pe care le citește urmează, în primul rând, semnele vizibile ale valorii propunându-și să aducă în fața noastră scriitori care merită a fi așezați în rândul celor care aduc contribuții la istoria literară.

Despre cuvântul fulguriator, profesorul Liviu Franga, elenist şi latinist, afirmă că „este foarte bine ales! El spune despre lumina strălucitoare, dar şi scăpărătoare a demersului critic, adăugând simultan strălucirii (de la lat. fulgor şi fulgur) respectul faţă de o putere superioară… Ceea ce este neobişnuit este mult mai atractiv – zic şi cred eu – decât ceea ce intră în tipare. Căci neobişnuitul, prin definiţie, ignoră şi evită intenţionat tiparele…” Originea cuvântului fulguriator este pur latină, deşi se referă la o „mentalitate etruscă”.

La capitolul poezie exemplificăm cu părerea despre Gheorghe Grigurcu a cărui poezie este „rod al unei investigaţii hieratice de o acurateţe şi o intensitate remarcabile... face mereu tentativa de a smulge contingenţa din torpoare, de a-i infuza sens ori de a i-l elibera din ascunzişuri, ca dintr-un sit arheologic. Criticul împătimit de lirism pare a scrie sub imperiul dorinţei irepresibile de a descifra o străveche taină a lumii”. Cassian Maria Spiridon aduce prin publicarea în formă originală, necenzurată, a întâiului său volum (Pornind de la zero, apărut la Editura Junimea în 1985) în a doua lui ediţie, integrală la Editura Charmides, în 2015, „un act reparatoriu, datorat din plin poemelor scrise în anii ’70 şi premiate de editură în anul 1980... Reparaţia este valoroasă nu numai pentru ansamblul operei lui de poet, ci şi pentru istoria literară, întrucât poate prilejui un (laborios) studiu de caz, grăitor pentru presiunea exercitată de cenzura ideologică asupra editurilor înainte de 1990 pornind de la zero”. Despre un alt ieșean, Lucian Vasiliu, criticul literar scrie că „trăieşte, fundamental, prin poezie, unind rafinamentul şi supleţea ludică a versurilor cu decantările înaltei culturi, sub cupola unei viziuni largi, filosofice asupra existenţei”.

Are Simona-Grazia Dima un condei portretizator cu care s-ar bucura oricare dintre scriitorii actuali să fie însemnaţi. Despre timișoreanul Robert Șerban spune că „din spatele simplităţii afişate transpare chipul unei personalităţi artistice lucide, rafinate, înzestrată cu o logică redutabilă. Admirabila fluenţă, cursivitatea discursului nu sunt aleatorii, ci programatice”. Mai scrie criticul literar despre Toma Grigorie, Eugen Bunaru, Radu Ulmeanu, Octavian Doclin, Mircea Petean, Ioan Moldovan, Mihai Posada, Victor Munteanu, Liviu Franga, Mariana Criş, Constantin Urucu, Diana Trandafir, Maria Pilchin, făcând o panoramă a poeziei românești actuale.

La capitolul proză amintim pe Aurel Maria Baros ce propune prin Antologiile oraşului Bucureşti „un proiect amplu cu vocaţie panoramică”. Iniţiativa se cuvine salutată. Referindu-se la, Adrian Ţion spune că încă de la debut acesta „şi-a manifestat harul de analist şi hermeneut lucid al precarei tranziţii sociale experimentate de România postrevoluţionară, confruntată cu spargerea unei paradigme şi cu reînchegarea dificilă a unui proiect naţional dotat cu noi repere axiologice şi spirituale. O zonă ambiguă, ades absurdă, a tuturor posibilităţilor aberante, un agregat lax, alunecând spre nicăieri, un haos al energiilor veleitar dezlănţuite”. Despre volumul O întâlnire pe Strada Hazard al Andreei H. Hedeş scrie că este „ de un încântător rafinament stilistic, degajă un romantism enigmatic, pe fondul remarcabilei altitudini ideatice un încântător rafinament stilistic”. Criticul ia în vizor şi pe prozatorii Cornel Nistea, Alexandru Ecovoiu, Mircea Goga, Geo Naum, Ana Dobre, Nicolae Spătaru.

La capitolul Critică și istorie literară, eseistică ne întâlnim cu Victor Ivanovici, profesor, critic şi traducător stabilit în Grecia în 1985, pe care generaţiile actuale nu îl prea cunosc, dar care prin eseurile sale „conferă coerenţă unei multitudini de teme şi subiecte, printr-o abordare dialogică a literaturii”. Bistrițeanul Olimpiu Nușfelean se manifestă „ca o conştiinţă scriitoricească preocupată de continua revizitare a literaturii, de semnificaţia marilor opere în actualitate, odată cu situarea lor în contextul perpetuei rafinări a percepţiei. Extrem de receptiv la vastul parcurs al receptării scripturalului, desfăşurat în timp şi rotunjit odată cu noile cercetări de impact, care nuanţează, constant, potenţialul criticii şi al hermeneuticii, el oferă, în acest spirit, o suită de eseuri şi interpretări ale unor opere clasice ori contemporane, validate axiologic, din literatura noastră”. Nu lipsește Delia Muntean, redactor la revista Nord Literar, recent premiată pentru critică literară la Festivalul George Coșbuc, despre a cărui scris spune că are „empatie, vocaţia narativă şi descriptivă. Postmodernismul îi oferă curajul şi dezinvoltura de a se referi la o multitudine de teme iar hermeneutica alunecă uneori înspre sociologie ori antropologie, din dorinţa de a reda o panoramă post-postmodernă cât mai cuprinzătoare a epocii actuale, dincolo de câmpul pur literar”. De pe meleaguri bistrițene plecată la studii în Scandinavia, Flavia Teoc este surprinsă în ipostaza de cercetătoare a unui fenomen literar cu semnificative ecouri în cultura lumii „metaforizarea tipică Nordului scandinav medieval a stimulat constant nu numai geneza poemului englez timpuriu Beowulf, ci şi aceea a muzicii lui Wagner ori gândirea lirică a lui Borges... Metaforele kenning din inima artei scalzilor, poeţii Nordului, reprezintă şi astăzi un fenomen neelucidat pe deplin, incitant pentru cei însetaţi de cunoaştere. Spre a contribui la lămurirea lui, Flavia Teoc a studiat în bibliotecile din Roskilde, Aarhus sau Copenhaga atât manuscrise, cât şi ampla bibliografie a temei. Implicarea cercetătoarei române este vizibilă în modul personal de a grupa motivele poetice şi de a le discuta pe temeiul unor traduceri proprii”. Originară de pe Bârgău, stabilită la Cluj, Constantina Raveca Buleu s-a afirmat ca „un analist avizat al fenomenului literar actual, deopotrivă autor de masive sinteze prilejuind evaluarea complexă a unor teme receptate pe vaste arii temporale” domeniul favorit fiind „studiile de istorie a culturii, dar şi racordul, trăit plenitudinar, la creaţia literară a zilelor noastre, prin cronici susţinute statornic” remarcându-se „ lejeritatea cu care autoarea se mişcă în spaţiul volumelor de literatură comparată cu antene întinse, adesea, înspre istoria mentalităţilor ori spre zone de nişă”. Sunt trecuţi sub lupa criticului şi Stan V. Cristea, Nicolae Oprea, Marian Odangiu, Marius Ghica, Dumitru Chioaru, Simona Sora, Maria Pilchin, iar la Memorialistică, publicistică, etnografie Cornel Nistea, Arcadie Suceveanu, Iulian Talianu, Kocsis Francisko autori mai mult sau mai puţin cunoscuţi de către cititori. La capitolul Literaturi străine ne întâlnim cu Thomas Hobbes, Heiner Feldhoff, Konstantinos P. Kavafis, Fernando Pessoa, César Vallejo, Vassilis Papadopoulos, Marguerite Yourcenar, Balázs F. Attila, Muriel Augry, Ivan Pilchin.

Cartea este deja bine receptată de critica literară amintind aici două recente semnale editoriale din România literară. Gheorghe Grigurcu o vede pe Simona-Grazia Dima „ ambițioasă, exigentă, laborioasă ... vădește o dăruitoare deschidere, o largă comprehensiune față de diverșii confrați comentați. Panoplia polemică e ocolită, făcând loc „sentimentului trăirii estetice veritabile“. Întru totul de acord cu Horia Gârbea care vede ca un gest de normalitate adunarea cronicilor în cărți pentru ca scriitorii să „le apere, pe cât se poate, de uitare și să constituie instrumente de lucru pentru cercetătorii viitorului. Aceștia vor putea să se documenteze asupra receptării unor cărți din vremea noastră și să analizeze percepția eseiștilor din prezent asupra literaturii și civilizației epocii care altfel nu le-ar fi accesibilă. Cronica, recenzia, tableta sunt specii mai puțin efemere decât se crede și fiecare dintre noi a descoperit lucruri interesante și valabile în publicistica secolelor XIX și XX”. Am spus mereu că pentru a avea o imagine a unei epoci literare trebuie să apelăm și la cronicile din acea vreme, fiind destul de greu să găsim arhiva revistelor culturale, iar faptul că scriitorii îşi adună scrierile într-un volum este un lucru câștigat pentru memoria literaturii. Sunt convins că peste timp acestea vor fi căutate, dacă nu de cititori, cel puţin de cei ce au de făcut lucrări de specialitate şi care au nevoie de informații cât mai detaliate despre o epocă literară. Despre Simona-Grazia Dima, Horia Gârbea scrie că dincolo de iubirea vizibilă pentru carte are „capacitatea de a admira cu intensitate textul literar și de a găsi între pietrele fiecărei albii de râu pietricica pe care alți căutători nici n-ar observa-o”.

Volumul de față se adaugă celorlalte semnate până acum de prolifica scriitoare creionând o grilă proprie cu care măsoară cărţile şi propunând o panoramă a istoriei culturale și un îndemn, prin recomandările pe care le face, la lectură, ceea ce nu este puțin lucru.

[1] Simona-Grazia Dima, Fulguriator, Eseuri și comentarii critice, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2024.