ARTE VIZUALE

Carmen Neamțu
eseistă

Sub ștrudelul cu mere, tensiuni mocnite: când politețea face implozie

Design afiș: Laurian Popa

Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad: spectacolului „Zeul măcelului” de Yasmina Reza. Regia Kedves Emőke, traducerea din limba franceză: Cristi Juncu. Cu actorii: Carmen Vlaga Bogdan, Carmen Butariu, Andrei Elek, Marian Parfeni, Ioan Peter, Angela Petrean-Varjasi, Zoltan Lovas și Alina Vasiljević. Scenografia și costumele: Irina Chirilă. Data premierei: 10 mai 2025.

Zeul Măcelului (Le Dieu du Carnage) este o comedie în care două cupluri de părinți încearcă să rezolve o ceartă a copiilor lor. La școală, unul dintre ei a fost lovit de către celălalt cu un băț în față și și-a pierdut doi dinți. Piesa a fost scrisă în 2006 și a mai fost montată în teatrele din România, primul spectacol fiind în 2008, la Teatrul Național din Iași, în regia lui Cristian Hadji-Culea.

Scriitoarea Yasmina Reza imaginează două familii[1], una burghez-elitistă, centrată pe carieră, cealaltă mic-burgheză, cu porniri intelectuale, axată mai mult pe viaţa de familie şi educaţia copiilor.[2] Toată acțiunea se desfășoară în apartamentul lui Veronique[3] și Michel[4] Vallon, părinții victimei. În montarea de la Arad, Kedves Emőke dublează cuplurile prezente în piesă. Ea alege două versiuni ale personajelor din piesă, una franțuzită, situată într-un decor negru-auriu, tip Art Deco, și una „românizată”, în care cuplurile se descalță la intrare și se întâlnesc să mănânce ștrudel, în timp ce încearcă să rezolve, amiabil, conflictul dintre copiii lor.

Varianta românizată a părții din montare (cu actorii Carmen Vlaga Bogdan – Marian Parfeni; Angela Petrean-Varjasi – Zoltan Lovas) schimbă numele personajelor (Georgeta-Mișu; Sebastian-Ioana) și pune în prim-plan această preocupare obsesivă a românilor de a mânca, a bea și a bucătări, în timp ce toate celelalte probleme emoționale pot trece în plan secund. În rol de tată al familiei, Mișu, actorul Marian Parfeni apare precum un chelner, lejer, cu pantalonii și cămașa suflecată (în textul original, personajul e comis-voiajor, vinde de toate) care e dispus să-i servească pe noii mușterii. În timp ce soția lui (Carmen Vlaga Bogdan), pasionată de gătit, stârnește comicul de situații în care explică „geneza” ștrudelului ardelenesc, cu mére și pére.

Varianta franțuzită (cu actorii Carmen Butariu – Andrei Elek; Ioan Peter – Alina Vasiljević) este concepută în costume elaborate, în care croiala rochiilor traduce nivelul social al protagoniștilor. Aceștia sunt mai reținuți și mai reci, în ciuda izbucnirii lui Véronique (Carmen Butariu) care se confruntă cu un soț comis-voiajor (Andrei Elek), mereu plecat, și care pe deasupra s-a descotorosit de hamsterul familiei, care devenise o obsesie pentru fiica lor. În varianta românizată, Georgeta (Carmen Vlaga Bogdan) se plânge de bărbatul care a aruncat „păsărica”.

Disoluția familiei, a bunului-simț, a tuturor convențiilor sociale sunt motivele centrale ale piesei, construită în crescendo. În finalul întâlnirii, măștile amabilității, ale convenției dintre cupluri, se sfarmă și ies la iveală adevăratele lor caractere. Piesa este construită pe o intensificare treptată a tensiunii dintre personaje, vizând o dinamică ascendentă a relațiilor lor de cuplu ce sfârșesc într-o escaladare conflictuală a frustrărilor conjugale. Bunele intenții sunt înlocuite cu reproșuri. Faptul că regizorul dublează cuplurile, propunând două versiuni, încetinește ritmul montării. Care este unul lent, plictisitor, fără nerv, în prima oră a montării. Apoi, după mai bine de o oră, comedia se naște din escaladarea conflictului, care e tradus și prin escaladarea stării fizice de rău a personajelor feminine.

Succesul piesei Yasminei Reza depinde în mare măsură de abilitatea actorilor de a reda trecerea de la politețea civilizată la haosul emoțional. În producția arădeană, regizată de Kedves Emőke, interpretările au oscilat între momente de comedie reușită și potențial dramatic insuficient exploatat.

Zoltan Lovas s-a remarcat în rolul lui Sebastian (Alain Reille, în textul lui Reza) avocatul și tatăl agresorului, surprinzând cinismul și detașarea profesională a unui om care întrerupe constant întâlnirea pentru a răspunde la telefon. Guma de mestecat și atitudinea nonșalantă, cu ochelarii de soare purtați în interior, au oferit un portret satiric al profesionistului modern, autosuficient. Intenția actorului, voit îngroșată, a adus un plus de tensiune necesar spectacolului, altfel destul de reținut ca ritm, mai ales în prima oră de joc scenic. Dintre tipurile umane creionate, cel al avocatului, jucat de Zoltan Lovas, iese clar în evidență. Ajuns în „lumea bună”, el este un soi de exponent abil al reușitei din zilele noastre. Zoltan Lovas este credibil, reușind să construiască un personaj convingător, deși îl nuanțează cu o ușoară exagerare, cu o tendință vizibilă spre caricaturizare. În rolul soției, Angela Petrean-Varjasi joacă o cucoană împlinită financiar, punând accentul pe jocul beției, ca o refulare binevenită într-o relație disfuncțională.

Energia generală a distribuției ni s-a părut inegală. Andrei Elek are avantajul unei dicții foarte bune. Ioan Peter joacă artificial, prea studiat la pronunție și postură. Carmen Butariu se aude, greu, cu intermitențe de rostire, pe parcursul montării. Alina Vasiljević și Carmen Vlaga Bogdan joacă beția convingător. Amândouă trec proba textului, de la politețea inițială la reproșurile finale, fără a reuși să treacă și rampa.

Accentul cade, în montarea arădenilor, pe comicul situațional, execuția scenei – în care uneia dintre personaje i se face rău și vomită – este atent coregrafiată, insistându-se prea mult pe aceste detalii. Scena vărsăturii, deși are potențial comic, devine un punct central disproporționat al spectacolului. Voma pare să absoarbă atenția personajelor și a regiei într-atât încât umbrește subtilitățile conflictului psihologic sau ale degradării relațiilor sociale. Regia pare mai preocupată de coregrafia crizei fiziologice decât de tensiunea emoțională sau de subtilitățile textului, care trece în plan secund.

Piesa arădenilor nu este una în care să râzi cu gura până la urechi. Îi lipsește zvâc-ul, actorii sunt atenți la cum să joace beția și pierd intensitatea, nervul situației concepute de autoare. Dinamica scenelor este plată, iar tensiune crește cu dificultate. Prima parte a montării pare a copia prejudecățile din bancurile cu ardeleni, care au prea multă răbdare și se mișcă și gândesc lent. Scânteia, care ar fi putut antrena publicul, lipsește, e cumva amânată. Și climaxul, finalul, pare amânat, când crezi că reprezentația se termină, ea continuă, pentru ca apoi să se încheie brusc, prin stingerea luminii de pe scenă.

Actorii sunt mai preocupați de coordonarea fizică a haosului (cum „să joace” beția sau greața) decât de asumarea emoțională a dezagregării relațiilor sociale pe care Yasmina Reza o imaginează. Acest lucru a redus din forța umorului prezent în text. În loc ca tensiunea să crească până la o explozie emoțională autentică, spectacolul a părut să se dilueze, pierzând ritmul exact în momentele în care conflictul ar fi trebuit să erupă. Alegerea regizorală de a dubla cuplurile, pentru a accentua contrastul social și a concepe ceva nou, după atâtea montări cu această piesă, pe scenele românești de teatru, a afectat ritmul spectacolului. Tranzițiile actorilor Carmen Butariu – Andrei Elek; Ioan Peter – Alina Vasiljević – între tonurile de reținere burgheză și frustrare dezlănțuită – nu au fost suficient de fluide, iar comicul a întârziat.

Deși textul oferă multiple oportunități de a valorifica comicul generat de construcția personajelor, montarea realizată la Arad ezită în a explora în profunzime disfuncționalitățile psihologice ale relațiilor dintre personaje, lăsând impresia unei lecturi scenice superficiale. Noua montare de la teatrul arădean este un spectacol care dezvăluie fragilitatea convențiilor din cuplu, ascunse sub masca politeții cotidiene. Ea surprinde deriva familiei și disoluția convențiilor sociale, într-o comedie a cotidianului în care fiecare spectator se poate regăsi.

[1] Véronique şi Michel, pe de o parte, şi Annette şi Alain.

[2] Pentru cei interesați, piesa poate fi citită accesând: https://www.scribd.com/doc/266037425/Zeul-macelului-de-Yasmina-Reza

[3] Carmen Butariu – Carmen Vlaga Bogdan.

[4] Andrei Elek – Marian Parfeni.