LECTURI PARALELE
Ildiko Șerban
poetă, prozatoare
Limba aripilor de libelulă[1]
Mihaela Meravei, autoare a 13 volume de poezii și cinci volume de cronică literară, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, cu nenumărate apariții în reviste de prestigiu și recunoașterea talentului prin premiile acordate, se reinventează cu volumul de prozopoeme ,,Jumătatea plină a mărului” oferind cititorului onest o minuțioasă radiografie lirică a extazului și durerii, în și din iubire. Despre această temă se scrie de secole și s-ar părea că nu mai e mare lucru de spus, însă Mihaela Meravei vine cu aceste prozopoeme dovedindu-ne că în simplitatea acelui ,,și eu am trăit asta...” se validează iar atât de căutata autenticitate a iubirii în toate dimensiunile ei.
,,Prin empatie, cititorul acestei cărți are șansa de a se elibera pas cu pas și fantă cu fantă de povara întunericului și a propriilor pietre și de a (re)deveni ceea ce este, cum ar spune Nietzsche, adică ,,iubire”, cum ne asigură cunoscuta și talentata poetă Mihaela Meravei.”, scrie pe coperta a patra Diana Dobrița Bîlea.
Cum să nu empatizezi, până la contopire, când autoarea scrie:,,Se rotesc galaxii pe trupul meu, pe trupul tău, elipse instigatoare de culori. Cuvintele curg cum respirația prin porii pădurii de frunze, poezia conservatoare ne leagă perfect gleznele în vârtejul vulcanului interior.”? (Concentric)
Din planul simțurilor încărcate, printr-un reglaj fin, de setea de absolut, sinele experimentează nevoia desprinderii de carnal și asta îi reconfigurează traseul depășind orice graniță : ,,De ieri, m-am conectat la un fir de lună nouă, pe care mi-l înfășor pe încheietură în timp ce mă hrănesc cu un altfel de zbor.” (Lună nouă în Aquario).
Firele invizibile ale umanului, ca într-o furtună de simțuri, revin periodic la registrul erotic atingând corzile sensibile ale abandonării încoronând cele două extreme ale trăirii cu inefabila iubire: ,,Sărutul a căzut ca dulcele blestem al toamnei – un amestec de iarbă și nori care numai într-o poezie poate fi infuzat, până ajunge licoarea magică a eternității și ne spală trupurile înlănțuite până la fuziune.” (Infuzie de iarbă și nori).
Cartea aceasta te ține între corzi cu o gentilețe aristocratică trecându-te prin multiple stări și procese, inclusiv complexe decantări de reflecție. După procesarea completă, când toate sunt spuse și apuse, separarea de nevoia validării în iubire se manifestă într-o liberă și spontană mărturisire: ,, ...și atunci m-am întors acasă. Acasă în interior. Și m-am îmbrățișat infinit, și mi-am atins inima, și am văzut cât de frumoasă este: o frumusețe care nu are vârstă, ci doar un adânc de dragoste amestecat cu necondiționat și roșu spațial.” (Acasă)
Volumul de prozopoeme Jumătatea plină a mărului (2024), semnat de Mihaela Meravei, este un indice promițător spre devenire. Prin revelația acestei confesiuni lirice regăsirea plinului jumătății din mărul edenic este pură bucurie. Zborul vremelnic se transformă din iubire în libertate și în simplitatea de a vorbi limba aripilor de libelulă din sinele întregit.
[1] Mihaela Meravei, Jumătatea plină a mărului. Prozopoeme, ed. Ex Ponto, 2024, Constanța