POEZIE

Constantin Novăcescu

* * *

aş putea oare să văd

aş putea oare să cred

aş putea oare să spun

plânge

faţa aceea-ncremenită-n oglindă

doar lacrimi

scânteiază calea

amurgul sufletului

şi zborul înalt

în ochiul de înger

* * *

dă-mi Doamne

ochiul îngerului

aproape

şi desfăşoară jocul ascuns

grav

tăcut

fără nume

fără limită

fă să răsară

floarea iubirii

* * *

pătruns de liniştea cercului

încremenit într-un punct

pe linia orizontului

aşteptând

tu

* * *

prea târziu ca să poţi

prea tăcut ca să fii

cioplesc cuvinte

într-un amurg

sângeriu

înger singur

la orizont

* * *

număr încrustat

în lumina ochiului nevăzut

labirint

unulebunuleunule

trezeşte-mă

* * *

cum altfel decât

să te privesc

să te ascult

să te simt

să te ştiu

cum altfel

decât să te iubesc

în amurg

* * *

doar ruga neîntreruptă

învăluind treptele scării

stropi de lumină în poartă

amurgul

deasupra pustiei

şi nisipurile

nisipurile ce înfloresc

în eter

* * *

fără nume

fără putinţa

cuprinderii-n

formă

fără chip

unul

ascuns în sine

în negură

„beţia nectarică”

a vestitorului

* * *

sufletul absorbit în lumină

pecetea scânteilor de foc

şi liniştea atotcuprinzătoare

sub matricea

deschisă

a numărului

umbra îngerului în înalt