logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

 

Andrei Mocuţa

 

 

 

Ultima pauză de ţigară

 

logoRodica Ilie şi Romulus Bucur pariază în acest volum* pe câteva nume de autori/autoare abia ieşiţi din cursurile de scriere creatoare. Sau nu pariază. Sau ne provoacă gustul. Romulus Bucur ne aduce aminte că aceste cursuri au fost introduse la Braşov de Alexandru Muşina prin 1996/97. Umbra profesorilor Sandu Muşina, Andrei Bodiu şi Gheorghe Crăciun se întinde de la dispariţia lor şi până azi, în aceste pagini. Fără a uita şirul profesorilor braşoveni care au urmat: Caius Dobrescu, Mihai Ignat, R. B. sau Rodica Ilie, dar şi pe al iluştrilor elevi, mulţi dintre ei basarabeni: Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Adrian Lăcătuş, Dan Țăranu, Adriana Bărbat, Ina Crudu şi până la Bogdan Coşa şi Andrei Dosa.

Camelia Bunea deschide volumul într-o notă ludică ce se regăseşte aproape în fiecare poem: „mi-ar plăcea să joc Darts cu tine// şi tu să fii pe post de panou/ aşa/ nu cred că ai mai râde când/ nimeresc pe margine.// aş arunca săgeţi până când/ ai arăta ca o strecurătoare profi/ de la teleshopping” ( Darts ). Nevoia de elibarare a Cameliei din chingile bibliografiei critice şi ale celei selective, ale complementului indirect prepoziţional şi ale elementului predicativ suplimentar dă naştere unor poeme-protest pline de farmec şi savoare.

Cel mai bun poem al lui Alexandru Căldare e, de departe, Moş Muie . Găsim toate ingredientele necesare unei scrieri care să cucerească din prima. Cadenţă, construcţie progresivă, şoc, eliberare: „Omul care s-a urcat în autobuz mi-a arătat muie./ S-a uitat la mine/ de parcă se aştepta să mă vadă/ şi din senin mi-a arătat muie./ Dacă m-ar fi prins în altă zi/ poate i-aş fi întors un dos de palmă/ poate i-aş fi zis ceva de mă-sa/ sau poate i-aş fi arătat şi eu muie/ în spirit de solidaritate (…) El s-a dus la următorul călător/ şi i-a arătat muie,/ la o fetiţă de vreo 10 ani/ i-a arătat şi ei muie/ (…) un vox populi ceva mai vulgar,/ mai contemplativ/ mai expresiv,/ un Moş Crăciun al muiei/ care vine o dată pe/ an şi într-o singură zi arată muie tuturor.”

Andreea Căpăţînă e ceva mai temperată decât primii doi, „sfioasă puţin/ abia vizibilă/ cu o mare/ capacitate/ de camuflare/ refuză să fie/ în centrul atenţiei”. Formula pe care o aplică este însă la fel de ingenioasă şi, în medie, fiecare poem păstreză o surpriză la final, o întorsătură de situaţie, un plot twist : „cam atât îţi pasă ţie/ 0,3 miligrame/ atât eşti de autentic/ 5 miligrame cam atâta pasiune e// 8 mg de gudron/ 0,5 mg de nicotină/ 6 mg monoxid de carbon// un Pall Mall mă satisface mai mult”. ( 8 miligrame )

Dacă Romulus Bucur şi Rodica Ilie se pricep la ceva, acel lucru este uşurinţa cu care au transmis cele mai inventive tehnici de scriere poetică tinerilor filologi braşoveni. Tehnica folosită de Andreea Constantinescu e aceea a dezasamblării şi a reconstrucţiei într-unul dintre cele mai bune poeme din antologie, Louvre Museum – contemplând Venus din Milo : „mă gândesc că nu e ca toate/ frumuseţile alea renascentiste/ pline de celulită/ până la urmă/ e chiar frumoasă/ are abdomenul lucrat/ faţa puţin bucălată/ sânii rotunzi/ te încearcă câţiva fiori/ mă gândesc ce fain ar fi dacă/ aş lua o pensulă şi/ aş da ceva culoare pielii/ aş face sfârcurile rozalii/ şi buzele cu aceeaşi nuanţă/ (…) un tatuaj cu ramuri de măslin/ şi nici nu l-aş termina bine/ că aş auzi în spate un român/ venit şi el la Luvru:/ Hai bă să vezi ce bună-i asta / şi toată lumea s-ar întoarce atunci/ la Venus din Milo/ (…) şi i-ar mângâia sânii/ şi ar pune degetul pe buzele ei/ femeile ar umbla pe stradă/ (…) ar face operaţie/ medicul le-ar tăia braţele/ cu fierăstrăul ca să arate ca Venus” etc.

Pentru Bianca David, poezia este un câmp fertil, la propriu: „stiloul meu e mai fertil/ decât pântecul meu”; şi tentaţia maternală îi dă târcoale în diverse împrejurări: „Ca suvenir din Thailanda/ ne-am luat o maimuţă/ din plină sălbăticie/ (…) Ca să-l luăm pe avion/ l-am sedat bine şi/ l-am pus pe burta mea, pe sub bluză,/ ca şi cum aş avea un bebeluş/ nenăscut” ( Maimuţa ).

Mirabela David scrie o poezie a notaţiei imediate, un fel de jurnal liric scris din vârful patului: „de 9 ani ne trezim unul în respiraţia celuilalt”; „întins cuminte în patul din nuc proaspăt/ cu lumânarea îndesată în pumni/ (…) tata mi-a zâmbit/ numai mie”; „urmăreşti matinalul de dimineaţă/ în timp ce-ţi tragi ciorapii super uzaţi/ (…) ai vrea mai degrabă să poţi vedea/ un episod din tom şi jerry/ dar n-ai curaj să schimbi canalul”. Ar fi aici de reformulat expresia uşor pleonastică: „matinalul de dimineaţă”. În mod cert, Mirabelei îi priesc zorii, aproape toate poemele ei ar putea alcătui câmpul lexical al momentului auroral: „în fiecare dimineaţă/ în îmbrăţişarea ta înfometată/ găsesc răspunsuri la întrebările de peste zi”. ( dimineaţa )

Destul de multă confuzie am întâlnit în versurile semnate de Liliana Drug. Poeta nu şi-a găsit încă identitatea poetică şi oscilează între atmosfera gothică („Carnea de cancer roasă/ şade frumos şi cuminte/ Găuri masive în trupul mărunt/ Sortit să fie mâncat de viermi/ Cărui dumnezeu i-a greşit?”), nervozitatea despărţirilor („tu pleci ce dacă pleci/ o să mă reconstruiesc/ o să sparg zidul dintre mine şi lume/ lumea adevărată lumea întreagă/ nu lumea care ai fost tu”), şi sentimentul matern reprimat („Tu, micuţule, nu m-ai pregătit prea bine/ Mi-ai rotunjit obrajii/ Mi-ai umflat picioarele subţiri/ Mi-a căzut şi părul,/ Am ceva fire albe-n plus./ (…) Lasă-mi pielea să se strângă/ Lasă-mă să simt din nou gustul ţigării/ Să fiu din nou femeie în pat/ Redă-mi plăcerea somnului pe burtă!”). Aş fi preferat în locul expresivităţii forţate mai multă prospeţime stilistică.

Nico Fabich are o întâlnire neobişnuită într-un supermarket din Braşov cu Allen Ginsberg şi Walt Whitman, dovadă că până şi pe marii poeţi şunca Sissi, chipsurile Lays şi cotletele marinate i-au prins din urmă: „Ce căutai lângă nectarine, Allen Ginsberg?/ (…) Walt Whitman aştepta lângă casa de marcat, v-aţi dat mâna/ aţi schimbat două vorbe despre America, despre pepenii verzi/ apoi v-aţi strâns într-o îmbrăţişare.” Iar dacă ei n-ar fi luat un taxi spre Calea Bucureşti, s-ar fi întâlnit ceva mai târziu, într-un alt poem, cu roşcata cu ochelari, Sophia Loren.

Versurile lui Cristian Henter sunt mai degrabă discursive decât poematice: „Da, m-am întâlnit cu Ionică./ Îmi povestea că a cunoscut-o într-un bar./ Avea nişte ochi imenşi şi nişte/ Picioare atât de lungi încât/ Puteai să juri că-i ruptă din anime./ Și chipurile nu a durat mult până/ Să o sărute şi să o ducă acasă./ (…) Ajunşi în cameră, a trântit-o pe pat şi tipa/ A început să se atingă până şi-a pus el prezervativul./ S-au luptat o vreme pentru supremaţie. Ea voia/ Deasupra, dar el nu avea chef s-o lase. Și şi-au tot/ Zâmbit şi s-au tot tachinat şi s-au tot/ Sărutat şi s-au tot atins, până când tipei/ Au început să-i tremure lăbiuţele şi/ l-a implorat să intre în ea că moare fără./ Și când să intre,/ A căzut din pat şi/ S-a trezit.”

După poemele în proză dense ale lui Cristian Henter, Iuliana Răducan ne serveşte mici pastile lirice, unele de natură anecdotică („Consumul de mere dăunează grav armoniei în// cuplu şi se lasă cu evacuări,/ Nu mă credeţi!?/ întrebaţi-o pe Eva!”), altele lasă cititorul în expectativă („o zi/ în care stăm toate-ntr-o debara/ vorbim despre modernitate, experienţe & poezie/ aşteptându-ne muştele/ care nu vor/ nu vor/ să mai vină.”) ori, din contră, îl incită („ca-ntr-un slow motion îmi muşcai/ lobul urechii şi desenai conturul/ sânilor/ îmi lipeam degetele între coastele tale/ şi-ţi şopteam la ureche/ cele mai triste versuri scrise de Neruda”).

Zenaida Rotariu încearcă un exerciţiu livresc, un fel de replică dată poemului Song of Myself de Walt Whitman, poet ce pare tare popular printre masteranzii braşoveni: „voi scrie totul de atâtea ori/ tu vei vedea ce a ieşit când te voi/ lăsa eu să citeşti un cântec despre mine în care/ e şi povestea ta şi a altora/ un cântec/ în care la final rămân cu tine/ pentru că toţi oamenii de pe pământ/ au plecat şi te-au lăsat singur”. ( Cântec despre mine )

După experiment livresc, urmează rescriere. Luciana Sima sintetizează în doar câteva versuri ceea ce Frederic Beigbeder a constatat într-un întreg roman, şi anume că: „Iubirea durează 3 ani./ ăsta ar trebui să fie ultimul, atunci/ dacă nu-mi trece/ voi duce relaţia la un alt nivel./ voi stabili între mine/ şi iubirea mea pentru mine/ o dragoste/ docilă/ domestică/ şi călduţă./ ne vom aşeza la casa noastră/ eu şi/ iubirea mea pentru tine/ şi vom trăi/ din obişnuinţă/ pentru că nu ştim ce altceva/ mai bun să facem”.

„Mă numesc tabac/ şi nu fumez”, ne spune Dan Tabac. Ei bine, atunci ce caută într-o antologie cu titlul Pauză de ţigară ? Era şi păcat ca un tânăr cu un asemenea nume să nu devină un poet atât de şugubăţ: „De dimineaţă/ pe stomacul gol/ m-am hotărât să schimb lumea/ asemenea lui ion mureşan/ idem eugen cioclea/ am băut un pahar cu vin/ ibidem nichita/ mi s-a făcut rău/ trebuie să-mi revin cu orice preţ/ mi-am spus/ e prea multă vomă prin poeme/ conform unor oameni de ştiinţă americani/ schimbarea lumii începe/ din propria curte/ aşa că mi-am luat sapa/ şi m-am dus în vie”.

Volumul se încheie la fel de în forţă precum începe. Într-un stil insolit şi abrupt, textele Roxanei Târziu îmi amintesc de perlele poetice ale lui Richard Brautigan: „dacă îţi taie calea o pisică înseamnă/ că animalul acela se duce undeva./ la piaţă dacă are nevoie de legume,/ la păcănele dacă se simte norocos”. Dintre toate tehnicile pe care le experimentează, cea directă şi absurdă i se potriveşte cel mai bine: „până să ajungă la/ mine telefonul îşi pierde/ firul şi el rămâne cu/ buzele mele în/ talpă cu care mă-/ njură în timp ce eu/ mă înec în/ dinţii tăiaţi cu/ unghiera”. De menţionat este faptul că Roxana Târziu s-a ocupat şi de copertă şi ilustraţii.

Textele din antologie sunt un show al imaginaţiei şi experienţei adolescentine încă supravegheat de programul pedagogic iniţiat de Al. Muşina. Sper ca masteranzii braşoveni să nu fie intimidaţi de noua lege antifumat şi această antologie să nu rămână ultima lor Pauză de ţigară .

 

* Romulus Bucur, Rodica Ilie, Pauză de ţigară , Antologia Masterului de Inovare Culturală a Facultăţii de Litere, Braşov, Editura Universităţii Transilvania, 2015.