LECTURI PARALELE

Petre Don

Ioan Dehelean şi umbrele iluzorii *

Pe Ioan Dehelean mi l-a prezentat un prieten comun, Mihai Popovici, acum mai bine de un sfert de secol. Ştiam că scrie poezie, ştiam că are talent, dar nu ştiam de ce nu publică. Nimeni nu ştia de ce Ioan Dehelean nu-şi publica poeziile.

Apoi, după zeci de ani-tăcere, Ioan Dehelean şi-a publicat prima sa carte: Ţipătul bufniţei, Editura „Brumar”, Timişoara, 2013. Peste numai doi ani, în 2015 îşi publică a doua sa carte, Cercuri pe ape, la aceeaşi editură. Ei, bine iată că poetul ne-a predat în aceste zile spre citire a treia, Umbrele din alfabet, Editura „Brumar”, 2016.

Dacă în Ţipătul bufniţei poetul este „rezervat faţă de cititor, dacă nu chiar indiferent, (şi în care, n. n.) poetul conturează un univers al nopţii” cum spune criticul Gheorghe Mocuţa, în cel de-al doilea al său volum de poeme, Cercuri pe apă Ioan Dehelean pare a dovedi că este un poet original, solitar, Vasile Dan afirmând despre el că „înoată împotriva curentului, nu este, nu poate fi înregimentat”.

Ei, bine, odată cu al treilea său volum, cel de faţă, Umbrele din alfabet, Ioan Dehelean ne surprinde din nou, de această dată prin tonul scrisului, prin modul de abordare aproape colocvial, aproape intrând în complicitate cu cititorii săi. Eul său este personaj cu identitate, cu ocupări diurne, trăieşte, doarme, bea, vorbeşte, îşi pune întrebări existenţiale. Creaţia, la modul său general, este de fapt principala temă a actualei sale cărţi, căci ce să însemne umbrele unor litere din alfabet altceva decât nuanţele facerii, ale creaţiei superioare, ale creaţiei artistice, literare. Totodată literele, cuvintele sunt cele care înmagazinează – au înmagazinat civilizaţii, stări şi trăiri. Iată: „A/ piramidă a faraonilor/ criptă decriptată/ obelisc/ mamă a celor ce o urmează în şir fără să murmure/.../ intrare-n mister, miracol, în viaţă/ cenotaf” (Un şir de umbre ). Dar, cenotaful, ca simbol al spaţiului neumplut cu nimic, un eu golit de idei şi simţăminte, nepalpabilul – mormântul gol – este prezent destul de des în carte, deşi este nenumit.

Dependenţa de creaţie, de cuvânt, de poezie este dureroasă, chinuitoare, fatală: „... Acum alfabetul/ începe să se bucure/ ba chiar începe să cânte// te sărută, te devorează cu literele lui/ şi te îmbracă frumos,/ frumos-frumos/ ca pe un mire din cărţi// mumie dintr-un an norocos/ într-un cuvânt” (Mumia din litere ).

Starea inertă, lipsa gândirii, non-valoarea, starea de repaus, letargia, moleşeala cuvântului sunt contrazise, căci „Am auzit însă/ de la un clarvăzător/ că în curând bătrânul Homer/ îşi va recăpăta vederea/ şi aezii vor încânta lumea din nou cu lăutele lor/ şi lumea va fi iarăşi frumoasă/ şi fericită// Iată, în Piaţa Teatrului de Comedie/ statuile au început deja/ să clipească” (Concediu de iarnă cu plată ).

Ioan Dehelean din această carte este unul nou, iarăşi surprinzător, original, neînregimentat. Unul uneori hâtru, uneori sfătos, vezi poemul Educaţia mieilor, în care îi sfătuieşte pe mai maturii creatori vizavi de cei tineri: „Nu-i jupuiţi încă/ În cele din urmă vor înţelege/ singuri/ spre ce ţarc să se îndrepte”.

Limbajul este lejer, tonul aşijderea poetul aruncând uneori, parcă în dorul lelii, rime răzleţe cu prozodie clasică, cu ritm şi chiar cu monorime.

Ca obiect, cartea este superbă – cam pătrăţoasă totuşi după gustul meu – coperta fiind realizată de Călin Chendea, cu o ilustraţie semnată de artistul plastic Onisim Colta, editura timişoreană „Brumar” respectându-şi blazonul.

Am să închei recenzia reproducând în întregime poemul Mă părăsiră toţi, dedicat lui Mihai Popovici: „mă părăsiră toţi/ coborau în spirală/ gălăgioşi/ vorbele se stingeau/ alunecau/ pe o scară de bloc// mi-a fost greu/ să închid uşa / în urma lor// dar am închis-o./ şi am izbucnit în plâns.”

* Ioan Dehelean, Umbrele din alfabet, Editura „Brumar”, Timişoara, 2016