logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

CONTACT

 

Eugen Bunaru, Exerciţii de apropiere, Interviuri, dialoguri, Editura „Universităţii de Vest”, 2016

Voluminosul tom de interviuri al poetului Eugen Bunaru ar putea fi considerat –sugerează Cornel Ungureanu în prefaţă – „o istorie a literaturii (din Banat?), marca Eugen Bunaru”. Sunt zeci de interviuri, publicate de-a lungul ultimilor peste douăzeci de ani, în revista „Orizont”. Alături de amfitrioni (Maria Ember, cunoscutul personaj şi gazdă a optzeciştilor, „tanti Bibi”) întâlnim în generoasele pagini ale elegiacului poet timişorean, gânditori ca Eduard Pamfil şi Corneliu Mircea, muzicieni ca Alexandru Șumski, Remus Georgescu, Ovidiu Manole şi Ovidiu Giulvezean, critici de artă şi artişti plastici precum: Deliu Petroiu, Annemarie Podlipny-Henh, Nicolae Stoia, Suzana Fântânariu, Ștefan Călărăşeanu, Constantin Răducan şi Constantin Grangure; critici literar şi profesori (Marin Mincu, Al. Cistelecan, Alexandru Ruja şi Rodica Bărbat; poeţi, poeţi-prozatori (Mircea Bârsilă, Adrian Bodnaru, Iosif Caraiman, Ion Chichere, Simona Constantinovici, Ioan Crăciun, Adrian Derlea, Simona Grazia-Dima, Octavian Doclin, Traian Dorgoşan, Rodica Draghincescu, Valeriu Drumeş, Șerban Foarţă, Petru Ilieşu şi mulţi alţii. Nu puteau lipsi prozatorii de marcă: Viorel Marineasa, Dan Negrescu, Ion Radin Peianov, Mircea Pora, Daniel Vighi, nu putea lipsi Petre Stoica şi nici reprezentanţii generaţiei 2000 şi post 2000. Sunt 83 de întâlniri pregătite cu minuţiozitate, cu răbdare şi curiozitate. „Întâlnirile fericite” ale mentorului cenaclului „Pavel Dan”, poet important al urbei şi, de aceea pedagog al noilor generaţii, evocă nu doar saloanele şi boema, atmosfera anilor din urmă, ci creează punţi între tradiţie, modernitate şi postmodernitate, dar, în cazul personalităţilor, între biografie şi timpul creaţiei.

(****)

 

 

 

 

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.