CONTACT

Ionel Ciupureanu, Venea cel care murisem, Casa de editură Max Blecher, 2014

Poe zia de ultimă oră a lui Ionel Ciupureanu înseamnă nimic. De fapt, comunică nimicul. Ea e locul în care nu se întâmplă nimic; e abisul, locul în care se întâmplă nimicul. E o lume fără referinţă, e o viaţă scăpătată care nu-i mai aparţine, e „apa asta cleioasă în care se zbate sufletul”. Un enunţ precum „Venea cel care murisem” e chiar nonsensul, înstrăinarea cea de pe urmă a fiinţei. Plus ambiguitatea. Logica discursului acestui poet damnat are, se ştie, „mişcări de insectă”, e imprevizibilă şi absurdă ca însăşi viaţa rataţilor, a marginalilor care o acceptă aşa cum e:

„Vasele mi se dilată iar/ sângele-mi curge cu uşurinţă// alcoolul e-un bun conservant/ aşa-mi spune şi lumea// nici n-ar mai trebui să murim/ că doar nu suntem nebuni// unora le place poezia altora sarmalele/ chestia asta am văzut-o şi la televizor.” (nu mai murim )

(****)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.