logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad

 

 

 

Timiditatea ca mască poetică*

 

 

logoAndrei Novac este unul din poeţii solitari şi discreţi ai liricii româneşti actuale. Recenta sa carte Regula timidității (editura Paralela 45, colecția Qpoem, 2016) nu a a avut până acuma ecoul meritat. Asta și pentru că autorul nefiind înregimentat în vreun curent poetic mai vechi sau mai nou, nu se grăbeşte nimeni să îl împingă în faţă. În sinceritatea sa absolută, poetul nu-şi cruţă cititorii în ai pune în faţa tulburătoatelor neînţelesuri ale vieţii. Moartea, suferinţa, frica, sunt osatura pe care sunt construite majoritatea poemelor, contrapunctică fiind iubirea, destul de resemnată, lipsită de orizont dar nu şi de fior lăuntric: „şi, poate, o să te întorci/ şi o să intri pe aceeaşi uşă/ este, deja, mult prea întuneric” şi îmi este frică/ şi cald/.

Timiditatea pe care o invocă autorul încă din titlu, este doar o mască din spatele căreia care pot fi spuse adevăruri necosmetizate: „undeva se pierd reflexele sensibilităţii,/ apoi se face noapte/ şi, fără să atingi limitele morţii/ ajungi să o înţelegi,/ oamenii mint şi se iubesc,/se grăbesc şi, mai ales, uită// prin inima mea fluieră fluturi,// acum am înţeles că am voie să fac ce vreau.”

Obsesiv, moartea este fiorul rece care trece prin carte, misterul suprem în faţa căruia poetul se resemnează: „toatea au un timp/ al lor,/ până şi moartea îşi face timp/ şi începe să meargă printre noi,/ fără să ne dăm seama/ umblăm şi noaptea, fără să avem aşteptări,/ ne închipuim că toate vor rămâne la fel/ şi, mai ales, că firea noastră străvezie/ o să devină veşnică/ şi toate câte sunt din carne şi oase/ sunt asemănătoare mormintelor.” Sentimentul acut al inevitabilului, ridică vălul de pe lucruri transparentizând, sfidând astfel convenţionalul atât de uzat: „am ajuns aici/ şi aştept moartea/ aşa cum aşteptam zăpada/ în zilele în care/ în oraşul mic/ cu străzi luminate uşor,/ în care toate se loveau în linişte,/ cineva desena cu aburi proiectaţi pe geam/ cai respirând ceaţa.” Sau: „fereastra pe care o deschid/ nu duce nici către moarte, nici către lumină,/ anii pe care îi petrec aşteptând/ dezlipesc tot ce ni se lipeşte de piele/ atunci când râdem/ înainte ca orizontul să se topească”

Deşi temele din poezie sunt grave, autorul nu cade într-o anxietate iremediabilă şi agresivă. El încearcă doar să ne aducă frânturi de dincolo de alterabilitate aşa cum prea bine o spune: „nu este o formă de protest,/ ochii sunt cele mai sincere înfăţişări,/ aşa că rătăcesc din ce în ce mai des prin grădini/ în spatele copacilor.”

Regula timidităţii în varianta Andrei Novac, este sugerată chiar în primul poem care merită reprodus în totalitate: „când se face lumină, în fiecare dimineaţă,/ te ridici în picioare, faci câţiva paşi,/ te uiţi pe fereastră,/ a trecut de mult ziua/ în care libertatea era ceva accesibil.// acum, că ai pentru ce să lupţi,/ ea se ridică din pat,/ are pete în culori diferite,/ lasă mereu prin spaţiul prin care trece/ marginile unei lumi paralele.// este din ce în ce mai cald.// de mâine,/ a să salvez sunetele, direct pe geam,/ ca într-un insectar.”

Poetul nu este nici un un depresiv iremediabil chiar dacă are acces la spaimele de dincolo de normalul consacrat. Încărcat cu viziuni existenţiale profunde, el aruncă punţi sentimentale pe care glisează între cele două feţe ale spaţiului prin care suntem doar trecători: „azi, după ce a răsărit soarele,/ m-am îmbrăcat în haine curate,/ aşezate pe scaunul din faţa patului,/ am ieşit din casă/ sprijinindu-mă de umbre,/ prima mea apropiere/ de lume/ era strâns legată de buzele ei,/ din buzunare am început să arunc nisip/ ca să nu rătăcesc/ când o să vreau să mă întorc.

Astfel, aşa zisa sa timiditate, este doar un pretext pentru a ne devoala cu oarecare sfială dar şi cu tenacitate, propriile experienţe spirituale duse până la limita existenţialului în căutarea unor sensuri. Totul cu sensibilitate, profunzime şi talent, filtrate printr-o maturitate poetică fecundă şi promiţătoare de noi şi valoroase cărţi.

 

*Andrei Novac, Regula timidității, Editura Paralela 45, colecția Qpoem, 2016