logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

CONTACT

 

Cornel Marandiuc, Fereastră în Pădurea Verde, Azbest Publishing, 2016

În stilul său prolific şi abrupt, Cornel Marandiuc ne poartă într-o călătorie prilejuită de amintiri şi întâmplări semnificative pe care încearcă să le proiecteze într-un peisaj interior al orizontului său de aşteptare. Volumul masiv, de aproape 400 de pagini, ilustrat cu fotografii celebre sau poze din arhiva personală şi cu numeroase reproduceri după capodopere universale, se deschide cu episodul suferinţei de pe patul de spital, Fereastră în Pădurea Verde. Ilustraţiile excesive la texte creează o proiecţie indusă şi o redundanţă în imaginarul excentric al acestei poezii biografice cu inserturi religioase şi politice. Evident, logica poetului e ilogică şi creează aglomerări imagistice şi metaforice, apeluri patetice şi replieri cu torţe, care dovedesc că cea mai bună apărare a conştiinţei asediate de trecut, e tot atacul:

„Deocamdată stăm în cafenea şi ne e bine

stăm la căldură şi la cafele, fără de ruşine…

gunoaiele vor fi acoperite, ascunse sub ninsoare

ca sub covoare

discursul şi gura domnului primar vor deveni încă mai mari

şi încă mai tari

ca a unui balaur

cu solzii cozii din frunză de laur!...

stewardele, stewardele (sic!) trec printre mese

deasupra genunchilor dezgoliţi li se observă pistoale

şi trese” etc.

(***)

 

 

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.