EDITORIAL

Amurgul manuscriselor 
– un album monografic literar inestimabil

Eveniment aparent discret în viața noastră culturală, dar cu putere simbolică și cu bătaie lungă este Amurgul manuscriselor (album Nicolae Manolescu). A apărut în condiții grafice, de calitate tipografică performante – format, editare, reproduceri cu acuratețe de manuscrise, instantanee, portrete de o claritate și fidelitate impecabile la editura Școala Ardeleană, 2018. În fine, dar nu la urmă, o ediție alcătuită de Ioan Pintea. Și încă: un proiect editorial neobișnuit, și în sensul că e fără precedent în țară, unul al Bibliotecii Județene George Coșbuc din Bistrița, o adevărată Instituție a Cărții care, de fapt, a beneficiat de donația tuturor manuscriselor marelui critic literar – atît a celor olografe, după mine cele mai prețioase și sugestive, cît și a celor dactilografiate sau aflate, ca șpalt, în lucru, înaintea editării lor în carte. La acestea se adaugă texte autobiografice, multe cu caracter confesiv, ale criticului: Autoportet în paradoxuri, Din copilărie, Prima mea amintire, Întâmplarea cea mai bine păstrată, Mi-am iubit părinții, O sincopă, La început au fost cuvintele, Prima carte pe care am citit-o, Lecturile de care îmi aduc aminte, Insula misterioasă, Joaca sau cititul?, Boala și cititul, Povestea unei exmatriculări, Viața într-un interviu, Ce-mi place și ce-mi displace, Cărțile au suflet, Viață și cărți, Cititul și scrisul, Toporul și pădurea, Singurătatea citicului de cursă lungă, De ce scriu?, La ce sunt bune cărțile? – și nici nu le-am enumerat pe toate, deși meritau.

Apoi o biobibliografie, opera literară (selecție), un text critic, deloc encomiastic, semnat de Ion Pop, ecouri cu conținut biografic intim, dar relevant, din confesiuni provocate, unele sub formă de interviu, de exemplu cel al lui Laurențiu Ungureanu intitulat L-am făcut pe Cioran să vorbească din nou românește (din „Weekend Adevărul”, 2013).

Declanșatorul, așa zicînd, al donării manuscriselor manolesciene e textul de mai jos, pe care îl reproducem în facsimil, fiind deopotrivă limpede în idee, clar și lizibil caligrafiat. El pornește de la o întrebare inclusă: scrierea de mînă (olograf) e deja o artă pierdută? Rar mai poți citi un elogiu al ei ca aici, la Nicolae Manolescu.

O reproducem și noi în toată splendoarea ei caligrafică și melancolică inclusă.

A citi Amurgul manuscriselor înseamnă a avea un privilegiu rar în lumea noastră grăbită, de acum, cea a calculatoarelor, a printurilor, a literelor direct editate înaintea conceperii lor, uneori cu multă grație, cu propria mînă. De asemenea, privilegiul unui autoportret discret, mereu sugerat, niciodată însă încheiat, datorat unuia dintre spiritele noastre norocoase, de referință, la răscruce istorică (cum au fost la vremea lor și Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu și G. Călinescu) în evoluția literelor române în complicate și, de cele mai multe ori, tensionate vremuri. Dar și în zorii unora noi.

Vasile Dan