POEZIE

Ştefan Damian
poet, prozator, traducător, Cluj

Îndoieli


1.

Nu ştiu când a fost ziua mai pură
ca speranţa amânată îndelung
dar dimineaţa aceasta pare scoasă dintr-o cutie
cu pudră. Se întinde moale
ca o pisică. Îşi duce mai departe
somnul neîmplinit până când
rămâne din ea cenuşa. Ţie îţi pare
rău ca atunci
când te dor dinţii şi te acuzi
că nu te-ai dus la dentist. Puteai să preîntâmpini
durerea. Chiar dacă ştii
că tot acolo se va ajunge.


2.

Dacă ridici piatra asta hm
e uşoară e ca şi cum nici nu ai ridica-o
sub ea e o altă piatră a prins rădăcini
nu ai puterea s-o smulgi mai bine
o laşi acolo cel care vine pe urmele tale de joi
până vineri
e Vineri sau ajutorul? Ori cel trimis
cu basmaua neagră de pus
pe umăr? Nu ştii dar e clar
trebuie să o smulgi ca pe o plantă
dacă vrei să nu-ţi rănească picioarele
unghiile să-ţi sfâşie
pielea până la sufletul
de care ai încă nevoie.


3.

Sunt lucruri de care te bucuri că sunt
nu ai nevoie de ele
ele de tine nu
şi totuşi şi totuşi domnul meu totuşi
mărul mai atârnă de creangă
se uită la tine mirat
aşa cum se uită un măr în timp ce se coace
totuşi nu ai nevoie totuşi
ceva te scuteşte să iei o hotărâre
laşi totul aşa cum a fost
cum va fi nu se ştie
asta e viaţa domnul meu
totuşi
asta e viaţa?


4.

Vine aşa un semn
coboară nu se ştie de unde
mai mare mai mic nimeni nu trebuie să se supere
i se aşează pe frunte
limpede ca un sărut de primăvară târzie
şi rămâne acolo. Cel destinat
aş zice dacă nu m-ar speria vorba asta căscată ca o prăpastie
suferă sau nu suferă după caz
doar se gândeşte că nu e decât ceva pasager
a văzut destule lucruri trecătoare
chiar vieţi căzute dintr-un minut într-altul
şi chiar îi pare rău că nu a încercat să le strunească
să nu se lase înghiţite dar rămâne semnul
acela din mijlocul frunţii
care se umple de moarte.


5.

Când credea că ea l-a părăsit şi încerca să nu-i pese
ca de o albină prea insistentă
i-a auzit iar zumzetul
dar nu în afară ci înăuntru
înăuntrul lui aţi înţeles bine
stătea acolo la început ghemuit apoi
s-a transformat aşa cum se transformă totul
din viaţă în moarte cine a zis vorbe atât de înţelepte
a trecut şi el prin aceste stări
de zumzet ascuns
situaţia e aceeaşi pentru toţi
a devenit bubuit
răsună şi în alţii şi toate
celulele şi lulelele i se închină.


6.

Nici chiar aşa altfel se poate
să alunece pe sub ziduri o panglică albastră
din nisip vopsit o funie care a adunat
şi a lăsat mirosul de fân
sau a fost doar o impresie
că se poate înainta pe moale
fără să faci să sufere picioarele
oasele
să ajungi Doamne odată
ar fi cazul când tot mai sus ţinteşte numai
duhul cel fără teamă ca un balon
golit de speranţă


7.

Te strivesc dimineţile în care
ştergi resturile de ochi ale nopţii
urechile se umplu cu zgomote
şi voci geloase că ştiu adevărul.
Şi tu îl ştii dar nu îl strigi pretutindeni. Zici doar
că te laşi condus de instinct
bolnav de toamnă ca pasărea de cer
tot mai puţin convins
că te-ai putea opri
pe buza zilei ce îşi arată dinţii.
Şi adaugi o fâşie de soare
la păstrare între filele unei cărţi
în care se scrie că nimeni nu e mai presus
decât El.