logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Lăcrimioara Iva
poetă, Samugheo, Sardinia, Italia

 

Simţ civic în tramvai

Deşi poartă pălărie
– semn de distincţie masculină,
gândul acesta
nu are maniere alese,
aşa cum ar fi firesc
pentru un nobil.
S-a aşezat pe scaun
şi priveşte lung afară,
pe fereastră.
Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranţă însărcinată
şi un regret cu tâmple cărunte...
Hei, stimate domn,
te faci că plouă?!
Deşi ignorată,
simt că mi-am făcut datoria.
Am încercat să pun la punct
un gând necioplit.


Noduri

Am făcut noduri
la batistă.
Este un semn:
mă întomnesc!
Bunica îşi înnoda banii
în batistă,
eu îmi înnod uitările!


Tandreţe

Cuvintele poetului
– clopoţei de cristal
la glezna
unei balerine.


Simplificare

Unii oameni complică
ceea ce este simplu.
Un geniu este furnica:
ştie să simplifice complexul.
Nu m-aş mira dacă
o furnică
ar şti să aducă
două fracţii
la acelaşi numitor comun.
Nu m-aş mira dacă
o furnică ar folosi algoritmi
pentru a simplifica
calcularea  numerelor mari.
Nu a plouat de ceva vreme.
Furnica îşi vede cu modestie
de-al său drum.


Pictură naivă

Pietre sculptate de lacrimi.
Iau una şi-o aşez
în mijlocul clipei.
Va fi punct de reper
pentru peşti roşii.
Lebede mute
încondeiază cerul
cu versuri.
Din lemn de bambus
este fluierul timpului.
Vântul ia aminte!
Un cerb lopătar
îngenunchează
la tulpina unei sălcii,
cerându-i mâna.
Poduri de lemn şi piatră,
pagode, galerii în zig-zag,
păuni, căpriori,
pruni în floare,
oglindiri de apă...
Un haos organizat
ce trebuie privit
din unghiuri diferite
pentru a surprinde armonia
las doar simţurile
să-mi păşească.
Poduri de lemn şi piatră,
pagode, galerii în zig-zag,
păuni, căpriori,
pruni în floare,
oglindiri de apă...şi
El, Măria Sa, Chioşcul
Mă aştepta!?!
Chioşcul înnobilează
grădina în armonia gândirii.
Mă recunosc şi mă împac
cu mine însămi.
În ochii unei libelule....
străluceşte luna.
Chioşcul surâde!


Trestie gânditoare

Deşi am retezat
lobul urechii stângi
al unui gând,
n-am reuşit să pictez,
asemenea lui Van Gogh,
lanuri de grâu
sau mâncători de cartofi,
nici măcar
o floare a soarelui.
Gândurile mele suferă
de dromomanie:
se ascund atât de bine
încât, uneori, nici eu
nu le pot găsi.
Pe ale lui Balzac
le-aţi găsit
ascunse în Comedia umană.
Montesquieu a lăsat
pe dalele din camera sa
urmele paşilor săi.
Și gândurile mele,
agitate fiind,
au lăsat urme pe dalele
din inima mea,
însă spiritul legilor
îi aparţine lui,
nu mie.
Asemenea lui Mozart,
sunt bântuită de fantome,
însă niciuna
dintre fantomele mele
nu mă forţează
să-mi compun
propriul requiem de înmormântare.
Guy de Maupassant şi-a descris
halucinaţiile auditive
în nuvela “Pe apă”,
vedeniile în “Hora”.
Eu nu reuşesc
să-mi descriu
halucinaţiile şi vedeniile.
De ce?
Pentru că Maupassant
şi-a văzut “dublul”,
pe când eu
încă n-am văzut
dubla mea?
După cum poţi vedea,
deşi gândurile mele
au un sâmbure de nebunie,
mie îmi lipseşte
genialitatea.
Poate fi şi mai rău:
cineva să-mi fure
gândurile, de pildă.
Aş rămâne doar o trestie.
Acum, chiar dacă nu-s geniu,
măcar gândesc.


Dor

Căluţii sardinieni
sunt poligloţi.
I-am chemat la mine
pe româneşte
şi au venit.
S-au lăsat
răsfăţaţi
de cuvinte româneşti.
Le-am vorbit
chiar şi în dialect.
Surprinsă,
o pasăre,
una sardiniană,
s-a oprit din zbor
şi stătea “cioc-căscat”
la noi.
Mi-e dor de bunici,
de căruţa plină cu fân,
de mirosul
pământului arat.
O fi şi dorul
poliglot?
Hei, dorule!
Câte coclauri ai străbătut
până m-ai găsit?


Vanitate

Modelarea caracterului,
a personalităţii mele,
trasarea conturului
la cele patru corpuri
(precis sunt mai multe)
pe care mi le ştiu,
se realizează  cu măiestrie,
de-o  mână invizibilă,
c-un şablon,
invizibil şi acesta.
În cunoaşterea creştină,
cele patru corpuri sunt:
corp carnal, corp natural,
corp spiritual şi corp divin.
Contururile nagâţilor
sunt trasate şi fasonate
la perfecţiune
de aceeaşi  mână invizibilă
şi cu acelaşi şablon invizibil.
De ce mă simt superioară
unui nagâţ?
De ce?


Suflet invizibil

Dacă aş ieşi afară
încălţată doar la un picior,
nu-i aşa că aş fi
considerată
o ciudată?
…....
Ce bine! Nimeni
nu-mi poate vedea
sufletul:
mereu iese afară
“mănuşo-înaripat”
doar la o aripă!


Șapte prelingeri

*
mere în cădere
un sadomasochist
firul de iarbă
*
bot catifelat
în fân proaspăt cosit
lacrima veghează
*
bat un cui în perete
spânzurătoare
pentru amintiri
*
vând vată pe băţ
albinele roiesc
copilărindu-se
*
arta seducţiei
ochi de rouă
tremurându-şi genele

*
încoronare
cerul aşază stele
pe fruntea mieilor
*
locomotiva
inima cară ofuri
vagon după vagon