logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Ioan Barb
poet, Deva

 

UN GEAMĂT

Sunt
închis în coajă
- o sămânţă ce greu germinează
îndestulate gândurile se supun
nestăpânite  cuvinte se sparg în timpane
vedenii nepetrecute împrimate în piele
o saltea cu memorie
viaţa mea întinsă în vale
de ce fugi mă întrebi
şi iar mă întrebi
nu mai ştiu dacă sunt sunetul sau ecoul
dacă răbdarea înfloreşte încă
până când ultima dorinţă
îşi scutură pleava pe buzele mele
te rostesc sângerând
te caut sub fruntea reavănă
a osânditului cu laţul la gât
să fie mâna mea călăul
ce trage scaunul de sub tălpi?

îţi auzi încă răsuflarea mă întrebi
căinţa ca un pui în găoace
lovind cu pliscul firav
în limba ta?


EFEMERIDELE ȘI PSALMUL 90

Îmi aduci  în minte
cântecul efemeridelor
un nor de aripi deasupra apelor albe
ademenindu-mi  gândurile
îmi înăbuşe vântul stârnit sub frunte
bătând înspre mâine cu disperare
îl auzi cum suspină spre ţărmuri
scapă din larg şi îşi îmblânzeşte trecerea
până când  i se stinge şuierul şarpelui
eu unde să plec
spre ce ţintă să îmi trimit săgeţile
unde să mă opresc
să îmi arunc ancora în apele stătute
în nămolul de pe fundul vieţii
încă duhnesc a mercur
a praful chipului scuturat din album
îmi spui să învăţ să îmi număr bine zilele
şi eu îmi pierd nopţile socotind fără şir
îmi ceri să fiu înţelept
şi eu îmi împart în felii mari bucuria
drumeţilor ameţiţi cu vinul întoarcerii


UNDE ALERGI/

când sunetul oboseşte
unde te strecori pe furiş
prin porţile pleoapelor
spre cetăţile  cele falnice
cu zidurile ascunse sub aripi
unde alergi
şi cine te aşteptă
în faţa înaltelor porţi
cine îţi adună în salbe suspinele
îţi preface în boabe de aur tremurul
îţi stinge neliniştea
unde alergi
când aici ţi se cere la schimb cântecul
cu zarul ce-ţi joacă-n cornet speranţa


REMEMBER

Păşim alături
Două imitaţii de sticlă
Suflete aburite de obsesii
Două pahare cu picior înalt
În care picură ecoul speranţei
Strop cu strop
Dintr-un vis netrăit încă
Care va fi mâine
Peste o noapte
Un an
Când se va împlini
Paharele noastre se vor atinge
Sub cupola mată a bucuriei pierdute
Umbra prejudecăţii ne ţine sclavi
Uităm că iubim
Uitând că trăim...


DRAGOSTEA MĂ SAPĂ ÎN PALMELE TALE

Cel mai bogat om e cel ce nu are nevoie de nimic
spunea tata şi îşi privea mulţumit palmele bătătorite
ca lopeţile cu care arunca
brichete de cărbuni in cazanul cu aburi la fabrică
aducea tacticos din şură un săculeţ de pânză
îl deşerta pe măsuţa de sub nuc
din el cădea o ţigară plugar
îngălbenită
o bucată de iască o cremene
şi o schijă ruginită de fontă
scoasă din piciorul bunicului
în război
le privea minute in şir fermecat
la ce te gândeşti tată
la tezaurul din Rusia glumea el
dar tot ce ducem cu noi în cer
e doar trudă şi durere
o fărâmă de suflet mai uşoară ca un fulg
se uita la noi din altă lume
praful de abur îi înconjura tâmplele
dar nu era tata ci Moise în Cortul Întâlnirii
în faţa Chivotului chipul îi strălucea între heruvimi
dacă e cineva flămând dă-i să mănânce şoptea tata
dar Tu îmi hrăneşti iubirea cu mană
mă sapi în palmele Tale bătătorite
de la facerea lumii
în linia lor ai scris cu tandreţe toate zilele mele
chiar dacă durerea îşi face drum de fulger prin sânge nu mă va atinge
aşa cum schija a scrâşnit în coapsa bunicului în Crimeea
Tu ai picurat în săculeţul cu zilele mele o fărâmă de infinit
peste clipa de nefiinţă
dintre două lumi
îmi prinzi mâna si mă ridici din neant
îmi arăţi feţele timpului
spălate de apele Iordanului
reflectate în veşnicie