RESTITUIRI

Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă, Arad

„Din satul meu munţii mă strigă prin oase”[1]

La 20 de ani de la plecarea lui Ioan Alexandru în lumea umbrelor, a apărut o nouă antologie* din creația sa poetică. Volumul a fost realizat de poetul Vasile Dan, care a selectat mai multe poeme din primele patru volume, Cum să vă spun (1964), Viața deocamdată (1965), Infernul discutabil (1966), Vămile pustiei (1969) și un singur poem din Imnele bucuriei (1973). Lui Vasile Dan îi aparține și Cuvânt(-ul) înainte. Cartea a apărut la inițiativa și cu sprijinul acordat de Ionel Costin (ex-membru al P.N.Ț.C.D. care s-a aflat adesea în preajma senatorului de Arad, Ioan Alexandru). Editor: Ioan Matiuț.

Reîntâlnirea poetului Vasile Dan cu poetul Ioan Alexandru (fericită coincidență!) stă sub semnul nostalgiei.

„Când am pășit pentru prima oară, în 1965, pe poarta Liceului George Barițiu din Cluj, ca alumn timid în clasa a IX-a, habar nu aveam eu că pașii mei calcă pe urmele altuia. Ale celui mai în vogă poet al momentului – și nu doar din Cluj – Ion Alexandru. Acesta absolvise deja Liceul Barițiu cu trei ani înainte, în 1962. Dar eu, abia în clasa a X-a aveam să aflu câte ceva despre el. Apoi mai mult, să mă contaminez, până peste cap, de poezia lui. Aș zice, periculos de mult. Fiindcă făcusem din ea un fix.” (p. 5)

Devine astfel firesc ca Vasile Dan să știe atât de multe amănunte din viața lui Ioan Alexandru. De la colegul lui de bancă și cel mai bun prieten, originar din Topa Mică, aflase că nu-l chema Alexandru, ci Șandor, nu Ioan, ci Ianoș (numele fiindu‑i maghiarizat). La debutul publicistic  din „Tribuna” poetul a semnat Ioan, „un prenume familiar în Ardeal”. Primele volume le va semna Ion, ca din 1973 poetul să semneze Ioan  Alexandru. Acest ultim heteronim naște o dilemă în gândul prefațatorului. Onest cu sine, Vasile Dan o rezolvă degrabă, nelăsându-ne în ceață:

„Recapitulând: ne aflăm în cazul unor adevărate heteronime? Sau doar în cazul unor intervenții disperate ale tânărului autor de a se smulge din chingile istoriei concrete, abuzive, atee, din cenzura național-comunismului ceaușist, din care poetul Ion sare direct înveșmântat în Ioan, înfășurat în tricolorul românesc cu crucea bizantină pe el? în orice caz, cel de-al doilea poet, Ioan Alexandru, abandonează cu totul pe „Ion”, cel expresionist și vizionar cu forță, vitalist, neguros mitologic, aprig în expresie, frământat în obsesii şi cutremurat lăuntric în trăiri la limită. Retorica patetică, exclusiv teatral religioasă a lui ,,Ioan” va sfârși însă în manierism și înseriere retorică.” (pp. 6-7)

În sfârșit, se poate vorbi despre o situație unică în limba română:

„... avem în Ion/Ioan Alexandru o dedublare a aceluiași foc liric, mistuitor și distinct, pornit din aceeași mare inimă.” (p. 10)

Vasile Dan dezvăluie și câteva întâmplări din folclorul urban care învăluie trecerea prin Cluj a poetului căruia i se crease o adevărată legendă. Din onorariul primit pentru cartea sa de debut (peste 2000 de lei), poetul a cumpărat, pentru părinți, o bivoliță de lapte (fapt narat și în poemul Cosmosul meu din volumul Viața deocamdată), iar din banii rămași (50 de lei) a cerut unui taximetrist să-l plimbe până seara prin tot Clujul până s-au consumat banii.

Am de făcut câteva observații. Titlul este repetitiv. În 2003 a apărut o antologie cu același titlu, sub îngrijirea lui Ion Cocora, la Editura Palimpsest, cu o prefață de Aurel Rău. Cartea nu are sumar și nu are nicio inscripție pe cotor. Poate ar fi fost utile și câteva referințe critice, măcar cele mai importante: Eugen Simion, Mircea Martin, G. Grigurcu, Ion Pop, Petru Poantă, Marin Mincu, Nicolae Manolescu. Selecția textelor este riguroasă, am căutat și am aflat în carte majoritatea textelor memorabile, mai puțin poemul Sentimentul mării.

Am regăsit în acest volum poetul de o frapantă originalitate, pe care l-am descoperit în anii studenției. Poetul care avea relative puncte de reper precum Lucian Blaga, Aron Cotruș, Nicolae Labiș. Mi-au revenit în memorie vechi și noi aprecieri critice: vitalism exuberant, univers rural mitizat, vitalitate elementară, lirism frenetic, expresionism sui generis, căutător de absolut, năzuință de esențializare a lirismului de sorginte romantică etc. Citez în gând versurile lui Ioan Alexandru, molipsită de forța lor captivă:

„Se ridicase mânzul – întâi pe un genunchi,
Apoi pe celălalt, pe o copită.
Și dintr-o dată lumea din haos se-nchega
Și-și părăsea pământul întâia lui clipită.”
***
„La ce mi-e gândul oare?- duioase rămurele,
Făptura voastră mică o să se împlinească
Într-o poiană largă cu fața către stele.
Adolescentul doarme. El trebuie să crească.”
***
„Beau lapte din șiștar şi mă cuprind fiori,
Că prea-i bun laptele şi proaspăt – cum să spun
Parcă beau soare amestecat cu nori,
Sunt zeul tinereții ce-n lapte mă răzbun!

Beau lapte din șiștar cu botul, zgomotos,
Gâtlejul îmi pocnește, ce strașnic, de plăcere,
Mă simt în seara asta nespus de bucuros
Și freamăt de iubire și putere.

Mă laud cu aceasta – știu – sunt un lăudăros.
Așa-s toți ardelenii și poate le stă bine,
Când și-au găsit filonul și pare viguros
îți ies din minți cu toții – ascultă-mă pe mine;”
***
„Iubita mea. (Și te priveam tăcut)
Arde în mine un văzduh de coase.
Sânul tău alb, neînclinat,
A oglinzi și-a clopote miroase.

Pe iarba nouă pășim străluminați
De ramuri verzi aprinse după ploaie.
Trecute vești multiple, în tâmpla mea se zbat
Și dimineața-i hohote-n pârâie.”
***
„Te-am cuprins amar în brațe, m-ai cuprins pierdută tu,
Și-ntre noi cu coama ruptă-ngenuncheat a mai rămas
Ochiul mort al unui ceas.”
***
„Și azi înseamnă un ieri transfigurat
Jumătate centaur, jumătate mâine.
Și dor – spre moarte într-o seară
Scăpată fără vâsle o luntre bunăoară. ”
***
„Miezul fierbinte, supt de constelații,
îmi sângeră icoanele din piept
când ies pe deal în nopțile de vară
și stau întins pe spate ca morții în pământ.”
***
„o pată de cenușă pe covor – sărutul frigului după iubirea noastră.”
***
„Umbra mea singură s-a dus
Și s-a tot dus și, iată, se tot duce
Și un păianjen alb pe urma sa
Își țese trupul rece pe o cruce.”

Nota noastră

Singurul reproș întemeiat pe care îl recunosc în textul de mai sus este cel adresat editurii Mirador, nu mie, care, într-adevăr, a pierdut, impardonabil, sumarul din conținutul cărții.

Celelalte două privesc exclusiv pe autoarea textului și complexele ei de tot felul. Amintirea poetului e capodopera lirică a lui Ion Alexandru. Din ea am extras și moto-ul la Cuvînt înainte, (Despre poeți numai moartea poate vorbi), și  un fragment consistent pe coperta a IV-a. Cum să ignori tocmai acest titlu la o antologie de comemorare a douăzeci de ani de la moartea poetului? În fine, autoarea ar fi căutat și nu a găsit inserturi, citate din șapte critici literari importanți de astăzi, în Cuvîntul (meu) înainte. Nota bene: el era unul explicit autobiografic! Ce să caute acolo? Poeziile (nouă la număr!) reproduse de ea neuzual într-o recenzie, în încheierea textului ei, sînt fără titlu, fără identificarea lor în pagina cărții din care sînt extrase. Autoarea dă cu flit tocmai rigorii clamate către editură de ea însăși: în pasajul cu coperta antologiei, cu cotorul cărții, cu „inscripția” (sic) lipsă. Ce-ar mai fi de spus? Nimic. Doar că în două treimi din textul ei autoarea repovestește stîngaci tot ce am povestit eu deja despre Ion Alexandru în Cuvînt înainte.

V.D.

[1] Ioan Alexandru, Amintirea poetului, Antologie și Cuvânt înainte de Vasile Dan, Editura Mirador, 2020