LECTURI PARALELE

Andrei Mocuţa
poet, prozator, traducător, Arad

Magul Lazăr

Lazăr Magu este una dintre cele mai discrete figuri din cetatea literară a Aradului, o prezență constantă în cercul lecturilor poetice, vocație pe care pare să o fi descoperit abia la senectute, dacă ne ghidăm după anii în care a publicat un număr semnificativ de volume de versuri: Întrebări de toamnă (2007), Cascade de nisip (2010), Cartea cu cinci anotimpuri (2011), Sertarul cu trandafiri (2012), Paşi pe cupolă (2012, 2019), Condens (2014), Reflex (2015), Zeţarul (2015), Cascada de nisip (2017), Monologuri Liturugice (2018).

În anul 2020, publică la prestigioasa editură Mirador placheta Călător pe scări interioare[1], de fapt o reeditare, probabil revăzută și adăugită, a volumului cu același nume din 2013. Demersul și efortul său poetic a fost validat de multe voci critice, poate cea mai importantă dintre ele fiind cea a Constanței Buzea de pe coperta a patra a cărții:

 „Multă plăcere şi pricepere în facerea versurilor. Dexteritate de gospodar care lucrează după reţete vechi pe care le consideră sigure, cântând gustul bun cu numai simple imagini de efect... Fiecare poem are o durată suportabilă şi, ca un tablou, îşi lasă la vedere secţiunea de aur, o imagine reuşită, o învăţătură.”

Încă de la începutul volumului, poetul face apel la cele cinci simțuri și în egală măsură reușește să transcendă dincolo de palpabil:

„în viață,/ orbului i-am fost ochi, infirmului picior,/ surdului ureche. Dincolo,/ voi fi eu însumi.” (destin); „cerul numai păsări,/ pământul numai flori./ eu numai văz și auz.” (lumea).

Cartea a fost scrisă pe durata celor patru anotimpuri, cu particularități ale fiecărui sezon în parte:

„fularul meu alb/ cumpărat în miezul iernii/ face zilele mai lungi.” (magie); „mângâi tâmplele bunicului/ și afară începe să ningă” (iarnă); „e atâta liniște în cameră/ încât aud/ cum ies zilele din calendar.” (24).

În zilele lungi de iarnă, moment predilect pentru căutarea muzei, poetul se joacă de-a șoarecele și pisica cu poezia:

„cărarea mi-a luat urma/ și mă urmărește de aproape.” (vânătoare).

Lazăr Magu și-a croit o hartă a propriei geografii lirice. Locuri și spații dragi sunt invocate plastic și meșteșugit în imagini scurte și percutante:

„pădurea aceasta/ a ars de câteva ori până acum./ se aprinde, când de la licurici,/ când de la veverițe.” (teiuș); „trupurile noastre – bărci găurite,/ abandonate în port./ sufletele noastre – pești sărați,/ agățați de tavanul cerului.” (peisaj marin); „ca un râu galben,/ pădurea de mesteceni/ curge spre sat.” (yangtze).

Un posibil răspuns la întrebarea lui Philip K. Dick: Visează androizii oi electrice?, îl găsim în poemul menajerie de păpuși:

„când am cunoscut-o, fata aceea/ era un arc voltaic. acum/ e linie de înaltă tensiune. bărbații/ -păpuși care dansează în câmpul ei electric.”

De altfel, indiferent de gen, science fiction sau medicină naturistă, cititul și scrisul, noile boli ale acestei lumi, sunt trecute și ele în registru:

„cu voce tare,/ farmacista citește toată ziua/ rețetele pacienților.” (bibliotecă).

Elementul sacru consolidează universul liric al poetului-pastor, ca un pilon de susținere sau un stâlp de sare. Referințele biblice nu se rezumă la simpla redare a unor pasaje din scriptură, ci deschid porțile rugăciunii lăuntrice și a contemplației mistice:

„obosită, fecioara Maria/ a intrat în atelierul unui geamgiu./ s‑a rezemat de un geam/ să se odihnească/ - geamul a devenit icoană.” (act de creație); „cu câte un bătrân de mână/ Dumnezeu urcă treptele catedralei.” (vecernie); „turla bisericii/ amplifică rugăciunile credincioșilor/ pentru a fi auzite în cer.” (cutie de rezonanță); „cu o gură plină de duh,/ clopotul vorbește în toate limbile.” (rusalii).

Cadrul natural e nelipsit din imaginarul lui Lazăr Magu. Pastelurile sale sunt retușate și pictate de o pensulă metafizică. Diversitatea imaginilor creează un spectacol în aer liber:

„zilnic, păpădiile scot la vânzare/ pui de găină în fază de puf./ vântul negociază prețul/ și duce marfa la piață.” (comerț); „sunt atâția pomi înfloriți încât,/ cu greu poate fi trasat hotarul/ dintre cer și pământ.” (topometrie).

Poemul omonim, călător pe scări interioare, adună în sine cam toate artificiile lirice pe care le-am scos în evidență până acum. Amestecul, deși eterogen, scoate în evidență un alchimist al verbului poetic care știe să combine elementele suficient de bine încât să dea valoare versului:

„am trecut prin câmpia lunară./ am văzut zei morți, îngeri în agonie,/ pământeni decapitați. acum stau/ lângă peretele acesta de carne albă/ al poeziei - marmură de carrara./ prin sângele meu/ navighează o corabie încărcată cu fluturi./ ținând în mână o busolă, urc treptele…”.

Îi recomand poetului să se concentreze pe micile observații fulgurante, pe imploziile lirice spontane. I se potrivesc mult mai bine decât poezia cu formă fixă și versurile în rimă. Oricât de mare ar fi tentația, până la urmă simplitatea poeziei e cea care contează cel mai mult. Și, desigur, satisfacția cititorului.

[1] Lazăr Magu, Călător pe scări interioare, Editura Mirador, Arad, 2020, 92 p.