logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

PORTRET

 

Ondrej Zetocha (1940) la ceas aniversar

logoÎn viaţa culturală a slovacilor din România se înregistrează anul acesta un eveniment însemnat: poetul şi omul de cultură, Ondrej Zetocha, unul dintre fondatorii Cenaclului literar din Nădlac şi al Uniunii Slovacilor şi Cehilor din România, unul dintre preşedinţii acestei organizaţii, împlineşte vârsta de optzeci de ani.

Ondrej Zetocha s-a născut în Bihor, localitatea Valea Târnei, în data de 9 octombrie 1940. Şcoala generală a frecventat-o în localitatea natală, cursurile şcolii medii le-a absolvit în cadrul secţiei slovace a liceului din Nădlac. A urmat studii universitare la Timişoara, specializările matematică şi mecanică. A funcţionat la început ca profesor de matematică la Mănăştur, judeţul Arad, pe urmă a ocupat funcţia de director al casei de cultură din Nădlac, ulterior ca bibliotecar principal la Biblioteca orăşenească. Din iniţiativa lui a luat fiinţă, în 1969, un cerc literar care s-a transformat la mijlocul anilor şaptezeci în Cenaclul Literar „Ivan Krasko” (Literárny krúžok Ivana Krasku). Această importantă instituţie de cultură a Slovacilor din România s-a dovedit a fi motorul eforturilor organizatorice şi germenul care, trecând prin mai multe etape intermediare, s-a constituit în Societatea Culturală şi Ştiinţifică „Ivan Krasko” (Kultúrna a vedecká spoločnosť Ivana Krasku). Secţia literară a Societăţii poartă în prezent numele regretatului lider slovac, Ondrej Štefanko (1949-2008), secţie din care face parte şi sărbătoritul nostru. De asemenea, acesta a fost ales ca membru de onoare în Societatea Scriitorilor din Slovacia (1993), membru al Uniunii Scriitorilor, Artiştilor şi Oamenilor de Cultură Slovaci din afara Slovaciei (1993).

Pe plan obştesc, Ondrej Zetocha a contribuit la constituirea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a îndeplinit funcţii importante în cadrul acestui organism: vicepreşedinte pentru zona Arad (1990-1994), reprezentant al Uniunii în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (1990), iar între 1994-1998, funcţia de preşedinte al Uniunii.

Pasiunea sa pentru şah a ridicat-o la nivel profesional, devenind antrenor şi arbitru de şah, insuflând multor tineri, dar şi adulţi, dragostea pentru acest sport nobil, în cadrul clubului de şah pe care l-a fondat în anul 1980. În temeiul experienţei sale bogate din acest domeniu, a condus o vreme o rubrică pentru amatorii de şah, în revista „Naše snahy” („Strădaniile noastre”, publicaţie a sus amintitei Uniuni), a contribuit la pregătirea fiului său mai mare, devenit maestru al şahului, de talie internaţională (Claudiu Zetocha).

Pentru activitatea sa a fost recompensat cu disticţii, dintre care amintim Medalia Muncii (1976); Medalia „Milan Rastislav Štefánik”, gr. I, decernată de preşedintele Republicii Slovace (1997).

În literatură şi-a făcut intrarea în anul 1978, când i-au apărut versuri în antologia slovacilor din România, Variácie (Variaţiuni). A excelat în scrierea fabulelor şi a poeziilor pentru copii, unele fiind inserate şi în manualele de limba slovacă pentru ciclul primar şi gimnaziu ale şcolilor cu limba de predare slovacă. În versiune română, câteva poeme i-au apărut în revista „Arca”, precum şi în publicaţia „Caiete nădlăcane I şi II”. A publicat, de asemenea, proză scurtă, a cultivat forme literare scurte şi specii cum sunt aforismele sau ghicitorile. Acestea din urmă au apărut în antologia Variácie, precum şi în revista „Naše snahy”, bucurându-se de aprecierea cititorilor. Pentru a capta atenţia tineretului, redacţia a organizat chiar un concurs, utilizând textele create de poet, concurs soldat, de asemenea, cu succes.

Înţelegând importanţa listelor bibliografice, s-a remarcat ca un prim autor, dintre colegii lui, dedicat acestei activităţi. Din păcate, eforturile sale s-au concretizat într-un rezultat parţial, o parte a listei elaborate fiind tipărită în Variaţiuni, iar un fragment mai amplu într-un volum separat, Bibliografia slovenskej literatúry v Rumunsku. 1971-1980 (Bibliografia literaturii slovace din România. 1971-1980, Nădlac, 1999), restul rămânând în manuscris.

Se cuvine menţionate preocupările celui sărbătorit în ceea ce priveşte folclorul slovac din zonele Bihor şi Nădlac. A cules şi a publicat cântece populare, specii ale teatrului popular, legate de sărbătorile de iarnă (Chodenie so sv.Dorotou, Chodenie s betlehemom - Sf. Dorotea, respectiv Viflaimul / Steaua).

De asemenea, s-a făcut cunoscut ca publicist cultural, corespondent al publicaţiilor judeţene, dar şi al celor din Slovacia şi Ungaria, contribuind la promovarea activităţilor culturale şi literare din localitate şi ale colegilor de cenaclu. A colaborat cu presa de limbă slovacă din România, revigorată în 1990, publicând mai ales în revista „Naše snahy“ materiale cu caracter cultural.

În colaborare cu soţia, Albínka Mária Zetochová, a tradus în limba română basmele scriitorului slovac Pavol Bujtár, apărute în colecţia prestigioasă Poveşti nemuritoare (1984). Traducerile lui din literatura română în limba slovacă au fost valorificate în manualele destinate şcolilor cu limba de predare slovacă din ţara noastră.

Odată cu apariţia volumului său personal de versuri, Zastávka na rázcestí (Popas la răscruce, 1995) poezia slovacilor din România s-a îmbogăţit cu o nouă temă, cea a muntelui, cu implicaţiile acestuia în viaţa oamenilor, cu frumuseţile şi valorile sale spirituale. Versurile l-au consacrat ca poet de limbă slovacă, parte a fenomenului literar nădlăcan. Substanţa poetică îşi trage seva din perioada copilăriei şi a tinereţii poetului, din trăirile tânărului din timpul anilor petrecuţi în zona munţilor bihoreni, de care s-a ataşat şi care i-au umplut inima cu fapte de neuitat. Acesta constituie motivul pentru care şi-a dedicat volumul pământenilor săi (Mojim rodákom). Volumul nu glorifică locul naşterii în mod ostentativ, ci cântă discret locurile, oamenii, evenimentele petrecute acasă, împletind, aidoma unei cununiţe, un omagiu vibrant. Dacă poezia lui Štefanko şi a lui Ambruš elogiază arhetipurile panonice, întinderea câmpiei etc., Zetocha evocă simplu panorama munţilor, imaginea vieţii munteneşti, astfel coordonatele identitare şi afective ale slovacilor din România se definesc cu mai multă precizie.

Versurile, inegale ca dimensiune şi valoare poetică, dezvoltă şi teme cu caracter general, cugetă asupra esenţei poeziei (Tajomstvá - Enigme), tratează despre condiţia poetului şi a omului, urmăresc trecerea timpului (Tak ako- Precum, Balada osamoteného stromu - Balada unui arbore însingurat, Zvyšok času - Restul timpului), surprind secvenţe din viaţa cotidiană, redau imagini din natură, evocă elemente ale unei geografii sentimentale a copilăriei petrecute în munţi (Podvečer - În amurg, Most- Podul, Vrchársky svet - Lumea munţilor), transpun imperative morale în metafore paradoxale (Prebúdzanie - Trezirea), omagiază izvorul forţei de viaţă şi creaţie care se regăsesc în spaţiul originar al poetului, în amintirile despre părinţi, despre oamenii în mijlocul cărora acesta a crescut (Kameň - Piatra, Neobyčajný deň O zi neobişnuită). Poezii cu caracter social şi cele ocazionale (Opustené deti Copii abandonaţi, Pri soche Eminesca - Lângă statuia lui Eminescu), motive marcate de vitalism (Žrebce - Armăsarii) diversifică paleta explorărilor poetice ale autorului.

Nostalgiile personale se remarcă printr-un ton echilibrat:

 „Rebríkom času,/ kolmo/ zostupujem k brieždeniu.// Potom kráčam/ po stopách Panny.// Od Lýry/ v objatí hudby/ navraciam sa na koľaj/ Veľkého voza.// Po modrej chvíli/ zabočím do tmavých ulít.// Tam sa nasýtim ticha.// Do podpalubia zimy zostupujem/ žeravými steblami dňa.” (Po stopách Panny).

Pe scara timpului,/ vertical/ cobor spre zori.//Apoi păşesc/ pe urmele Fecioarei.// De la Liră/ în braţele muzicii/ mă întorc spre făgaşul/ Carului Mare.// După trecerea clipei albastre/ nimeresc în cochilii întunecate.// Acolo mă îndestulez de tăcere.// Pe tulpinile incandescente ale zilei/ Cobor sub puntea iernii.” (Po stopách Panny).

Comprimarea enunţului poetic o dictează, fără îndoială, nevoia de a exprima eficient şi cu precizie esenţa lucrurilor. Poetul adoptă forma versului scurt, aforistic, dar, pe de altă parte şi forma exactă a sonetului, specie devenită clasică a formei poetice fixe, a cărei exigenţe în respectarea regulilor metrice constituie dovada măiestriei adevărate. În afara rimelor deosebite, sonetele autorului se remarcă printr-o emoţie adevărată.

În perioada actuală, Zetocha cultivă forme scurte de poezie, inspirate de haiku. Spiritual şi cu simţul umorului (cum, de altfel, a dovedit-o mai ales în ghicitori), comprimat (cum îi stă bine unui autor recunoscut de aforisme), pe alocuri aparte, notează observaţii şi momente, sentimente, percepţii ale realităţii, idei şi aspiraţii. Revin unele motive din propria sa creaţie, fie din cultura slovacă, sunt aşezate faţă în faţă două „cămine”: spaţiul copilăriei şi cel al vârstei adulte:
Za jasnej noci/ hviezdy a mesiac bežia / Bystrou do Tisy
 (Noapte senină/ Stelele şi luna fug Cu Bystra-n Tisa).

- Haiku hviezd (Haiku-ul stelelor);
Maruša tichá,/ vôkol tiež, sedím,... stojím,.../ čakám... na raka.”
„Mureşul tăcut,/ Pace-n jur, şed... stau,... aştept/ Să vină... un rac.”
- Haiku ticha (Haiku-ul liniştii).
Poetul reuşeşte, cu iscusinţă, să-şi armonizeze sentimentele nutrite pentru fiecare „cămin” al său, dovada firii sale optimiste şi a înţelepciunii vârstei sale care constituie pentru noi motivul de a-i ura La mulţi ani! Živio! Ad multos annos!

Dagmar Maria Anoca