logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

EDITORIAL

 

Câteva întâmplări din realitatea imediată

 

I. Viaţa ca literatură vs. literatura ca viaţă

Într‑o oră şi jumătate de înregistrare audio-vizuală, podcast, de Ionuţ Vulpescu (în episodul zece al podcast‑ului său numit „Avangarda”, publicat în Q Magazine din 10 aprilie 2022), Nicolae Manolescu reuşeşte să nareze, spontan şi seducător, povestea incredibilă a devenirii sale în viaţă şi literatură. Mai întâi, domnului Nicolae Manolescu îi place să i se spună profesor (care nu e o funcţie publică, nici academică, ci o profesie trainică şi onorabilă); nu scriitor, chiar dacă e preşedintele tuturor scriitorilor (U. S. R.), nu critic literar, nu academician, nu director al săptămânalului România literară. Nicolae Manolescu a publicat în limba română peste 40 de cărţi, unele fundamentale pentru înţelegerea şi studiul literaturii noastre cum sunt: Istoria critică a literaturii române (două ediţii, plus un compendiu), Arca lui Noe, Teme etc. S‑a născut în 1939, anul conflagraţiei mondiale – al Doilea Război Mondial. Anul 1946 e cel al primului său contact cu cartea, cu şcoala, dar şi cel al furării ultimelor alegeri democratice din România. În 1947, îşi aminteşte momentul abdicării Regelui Mihai I, iar în 1956, revoluţia maghiară anticomunistă. În 1962 e momentul debutului său de cronicar literar săptămânal (în Contemporanul şi, apoi, în România literară), fiind cel mai longeviv critic literar român din toate timpurile: peste 32 de ani. Prin cronicile sale, înainte de 1989, propune o altă ierarhie valorică decât cea oficială, de partid. E principalul stâlp al rezistenţei prin cultură a românilor, în special al generaţiei, strălucite!, de scriitori, cea şaizecistă. Prinde Revoluţia română din 1989 la 50 de ani, în plină forţă creatoare, apoi căderea Imperiului Sovietic. În anii ’90 înfiinţează partidul intelectualilor, Partidul Alianţei Civice (PAC). Rostogolirea scrisului românesc printre asemenea evenimente, şi istorice, şi dramatice, şi personale, fac substanţa înregistrării lui Ionuţ Vulpescu. Vom puncta, în continuare, câteva dintre momentele, cu adevărat excepţionale, din această înregistrare.

- „M‑am născut deci când a început al Doilea Război Mondial. Cu totul întâmplător, evident. Socotelile nu le‑am făcut eu, le‑au făcut părinţii mei. Nu ştiu dacă au vrut asta... Poate faptul că am intrat la şcoală în toamna lui 1946, când cu alegerile fraudate – nu primele, că au mai fost fraudate, dar nu masiv – când rezultatele au fost, pur şi simplu, întoarse pe dos. Mulţi îşi închipuie că s‑au numărat intenţionat greşit. Nu s‑a numărat nimic. Ce a ieşit, a ieşit, doar că le‑au comunicat invers. Era foarte simplu. Pe urmă în 1947, la abdicarea Regelui am trecut dintr‑un regim burghezo‑moşieresc, cum se spunea altădată, într‑un regim comunist imperfect la început (...) Am asistat la căderea Imperiului Sovietic şi a Uniunii Sovietice, în general. Nu mai am vârsta la care să sper, deşi nu e bine zis, căci vizez o ironie, că o să apuc refacerea Imperiului Sovietic, care, aşa cum a dispărut, s‑ar putea să şi apară...”

- „De (cariera, n. n.) de critic literar, am ştiut abia când am terminat facultatea, când George Ivaşcu, după examenul oral din anul al V‑lea la examenul de an, mi‑a zis: Să vii la gazetă să scrii!”

‑  În chestiunea maioresciană a „formelor fără fond”, în mod surprinzător, dacă nu şocant, Nicolae Manolescu introduce o rectificare, o reclarificare a Contradicţiei lui Maiorescu spunând: „Problema nu este că formele sunt rele şi trebuie distruse. Problema este că trebuie să ştim să le umplem de fond” (...) „Toate literaturile împrumută (forme, n. n.). Nu există literatură care să nu împrumute.” Și în alte domenii ale culturii, societăţii, economiei, politicii se împrumută. „Eu am vorbit, de pildă, cu cel care a fost la originea constituţiei franceze. Noi am făcut un mix, un compositum, şi n‑a ieşit nimic ca lumea” (...) „Adică preşedintele, sigur, are puteri mai mari decât dacă ar fi fost ales de Parlament, dacă ar fi preşedinte cum e în Germania, sau Italia, dar în acelaşi timp nu suficiente puteri ca să aibă pârghii executive. Neavând puteri executive, e o mare problemă ce poate să facă, până la urmă.”

‑  Despre actuala clasă politică, Nicolae Manolescu spune: „Noi eram (imediat după 1990, n. n.) nişte naivi în politică. Aveam profesii clare” (profesori, avocaţi, ingineri, contabili, medici de toate specialităţile, notari, poeţi, prozatori, critici literari etc. etc.). „...într‑un anumit sens clasa politică actuală este profesionalizată, în sensul că majoritatea parlamentarilor nu au alte meserii foarte sigure.” „Majoritatea intelectualilor care au intrat în politică în anii nouăzeci, şi care aveau unde să se ducă şi unde să se întoarcă, au abandonat politica, au preferat să îşi facă meseria lor. Acum ne mirăm cu toţii cât pot fi de departe de idealurile noastre de altădată oamenii politici contemporani. Cât de agramaţi sunt unii dintre ei. De inculţi, nu mai vorbim! Sau nu inculţi, ci pseudoculţi – aici am o teorie întreagă. Incultul e un om care n‑a făcut şcoală din motive care îl depăşesc de regulă. E vai de capul lui. E un amărât... Pseudocultul a făcut o şcoală. Asta e nenorocirea momentului de faţă (...). El a trecut (prin ea, n. n.) ca raţa prin apă. El te pune la punct. Or, categoria asta a pseudoculţilor sau inculţilor funcţionali este enormă în România momentului de faţă.”

- În receptarea critică a literaturii vii, spune Nicolae Manolescu, nu doar că se poate şi greşi prin ignorarea unor autori, opere, ci şi prin exagerare în receptarea unora. Șocant este exemplul despre Nichita Stănescu: „Eu am exagerat când am scris despre Nichita Stănescu”. Sau: „Am spus, de pildă, că George Alboiu e un poet excepţional. Da, la primul volum a fost un poet bun, dar nu excepţional.”

‑ La întrebarea lui Ionuţ Vulpescu: „Care e scriitorul român care are şansa să ia Premiul Nobel pentru literatură?”, Nicolae Manolescu răspunde şocant: „Niciunul”. Fiindcă poeţii rar iau premiul Nobel. (...) „Sigur că foarte mulţi dintre romancierii noştri buni (...) din generaţia şaizecistă sunt mult peste unii dintre cei care au luat premiul Nobel sau Premiul Goncourt. (...) Breban pe lângă ei e un colos, un ditamai muntele pe lângă plaiul franţuzesc de la Goncourt!”

 

II. Momente faste de istorie literară

Două dintre cele mai iubite voci ale literaturii române din ultimele cinci‑şase decenii au împlinit, nu demult, incredibila vârstă de optzeci de ani: Ana Blandiana şi Gabriela Adameşteanu. O mare poetă şi o mare prozatoare.

Ana Blandiana (n. 25 martie 1942) este poate numele scriitorului român cel mai cunoscut astăzi în lume. Autoritatea ei intelectuală, morală şi politică e activă nu doar după căderea dictaturii, ci şi înainte de 1989 (când i s‑a luat în trei rânduri dreptul de a publica – între 1959-1964, în 1985 şi în 1988‑1989 –, iar cărţile i‑au fost scoase din toate bibliotecile publice). Ana Blandiana a înfiinţat după 1990 Alianţa Civică, o instituţie de mare prestigiu public de regenerare a spiritului democratic în România după dezastrul celor 40 de ani comunism; dar şi Memorialul de la Sighet, unic în Europa de Est, unul al aducerii aminte a ororilor din temniţele comuniste. Poeta Ana Blandiana a publicat peste 30 de cărţi, cele mai multe de poezie, obţinând cele mai importante premii literare, ale U.S.R. şi ale Academiei Române; de asemenea, a fost tradusă în 60 de limbi străine, marile festivaluri literare onorând‑o, de asemenea, cu distincţii, cu premii. O onorăm şi noi, aici, reluând (de pe pagina întâi a României literare, din 15 aprilie 2022), un superb poem proaspăt în temă, atitudine şi expresie, marca inconfundabilă Ana Blandiana.

 

Ana Blandiana

Harta

Nu avem destulă imaginaţie

să vedem rănile lor
pe trupul nostru,
nici lacrimile lor
curgându‑ne pe obraji.

Nu suntem destul de puternici
să ne închipuim cum ar fi
să ne părăsim viaţa
cu o geantă pe umăr
şi să nu mai găsim
printre dărâmături
cuvântul ACASĂ.
Doar spaima reuşeşte
să ne lege în aceeaşi
cămaşă de forţă,
croită din harta Europei,
îndoită mereu pe aceleaşi linii
şi gata să se rupă,
dar rezistând.

 

Gabriela Adameşteanu (n. 2 aprilie 1942) este una dintre cele mai valoroase prozatoare în limba română de astăzi. Celebrul ei roman, dramatizat, tradus în limbile de mare circulaţie, Dimineaţă pierdută (1984) este remarcat la Europa liberă de Monica Lovinescu: „Neavând prilejul să citesc prozele anterioare ale autoarei, m‑am aflat dintr‑odată în faţa unui roman de deplină maturitate, care situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar şi printre cei mai buni din întreaga noastră literatură”.

Fireşte, urăm admirabilelor noastre scriitoare sănătate, inspiraţie, cărţi la aceeaşi altitudine a valorii cu care ne‑au răsfăţat.

 

III. Festivalul Naţional Lucian Blaga, Alba Iulia‑ Lancrăm, 9 mai 2022, ediţia a V‑a

Din pricina pandemiei, ediţia din anul 2021 a Festivalului Naţional Lucian Blaga de la Lancrăm – al treilea ca valoare în România, după Premiile Naţionale Eminescu (Botoşani) şi Arghezi (Târgu‑Jiu), a fost anulată. Aşa că cea de‑a V‑a ediţie a  avut un aer special, de recuperare. Potrivit cutumei, la Festival au participat cei şapte poeţi români contemporani votaţi de un juriu de critici literari din întreaga ţară: nu mai puţin de 17. În urma votului secret au fost aleşi cei şapte poeţi importanţi din rândul cărora s‑a decernat Premiul Naţional Lucian Blaga, la fel ca şi în ediţiile precedente. Cei şapte nominalizaţi la premiu au fost: Gabriel Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es Pop, Nicolae Prelipceanu şi Liviu Ioan Stoiciu. Juriul prezent la Lancrăm, cu două excepţii, a fost format din criticii literari: Dan Cristea, Vasile Spiridon, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Irina Petraş şi Gabriel Coşoveanu (ultimii doi au votat prin telefon). Juriul l‑a ales, în unanimitate, pe poetul Gabriel Chifu laureat al acestei ediţii. Laudatio a fost rostită de Nicolae Manolescu, critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Anunţarea laureatului a fost precedată de un festin liric excepţional, ce a impresionat asistenţa numeroasă din grădina splendid înflorită în luna mai a Casei Memoriale Lucian Blaga din Lancrăm, în lectura poeţilor nominalizaţi. Toate premiile, inclusiv pentru poeţii nominalizaţi, au fost acordate, ca în fiecare an, de Consiliul Judeţean Alba, prin intermediul Bibliotecii Judeţene Alba, care poartă numele ilustrului poet.

 

Vasile Dan