POEZIE

Ildiko Șerban
poetă, prozatoare, Curtici

Mic dejun în ploaie


Uite cum,
ca o dimineață de toamnă
flămândă de viu
ruginiul dansează lasciv.
E vânt.

Pe mânecă
se cațără ochiul tău
căutându-mă.

Știu doar cum ploaia
ca un mic dejun sănătos
mă duce spre glezne
când îmi arăți
cum pleacă veverițele.
Uite!
Doar ploaia e aici.



Când pleacă solange


Nu pot privi cum pleci
și nu pot scrie
cum îngheață culoarea
în privirea spălată de liniște.

Ecoul se agață
de o nedreaptă iluzie
când îmi spui adevărul.

Nu pot și nu vreau să ies
din pielea bărbatului meu negru,
negru ca mine,
frumos și mândru
ca un armăsar liber
prin nisipul nigerian.
Nu pot descrie amarul
din lacrima neagră a copiilor
în țara asta încoronată-n albastru.

Nu, nu pot.
Nici să plec,
nici să stau,
nici să scriu.

Când pleci sora mea
ia cu tine culoarea
întinde-o pe pielea ta albă
și când te vede soarele
spune-i că și în Londra
lumina vine de la răsărit
că unele cărți nescrise au zgomot metropolitan
multicultural
și amar.

Nu pot să văd cum pleci.
Pleacă tu prima,
a spus
plângând
Solange.



Apa


Atât am apucat să spun
„mi-e sete”
și spatele tău a tresăltat
cum zvâcnește crupa cailor
înainte de start.
Respirația turbată
frământa nisipul
când ți-ai sfârtecat sternul
și ți-ai aruncat inima în calea furtunii.
Ai sfâșiat-o,
ai curățat-o de sânge
și din trandafiriul tânăr
mi-ai construit
cea mai luxuriantă oază.
Avea un izvor
din care o altfel de apă
se așeza direct în căuș
setea devenea perlată
sărată și dulce
când tu spuneai
toată apa din lume
e doar pentru tine
și doar pentru tine, mami,
i m strong.
Atât de puternică
e doar
apa.



La marea nevăzută


Nu plânge prietene
că nu vom asculta șuierul valurilor
și că nu vom bea cafeaua cu lapte
în curtea ta.

Poezia trăiește
acolo unde lumina se ascunde
rușinată
când întunericul își caută ochii.

Ascultă absența
și vei vedea cum ceea ce nu se ascunde
e o imensă cupolă de cald
sub care marea
cea nevăzută
chiar este.