POEZIE

Violeta Pintea
poetă, Arad

1.

pentru că se aruncau des în foc
ei trebuiau să bea multă apă.
sunt zile în care tot ce doare 
se desprinde de tine.
sunt zile în care tot ce doare 
trebuie durut.
îți pui un coif de hârtie,
te-ncalți și pleci.
nimeni nu te mai poate atinge
nimeni nu te mai poate opri.
semeni cu un cuțit
care traversează orașul
pe diagonală.


2.

frigul.
tălpile, plite reci. frigul.
focul este la doi pași distanță
dar nu mai știu drumul spre el.
dacă vreau să-mi cumpăr un munte
îmi cumpăr un munte.
dar eu nu vreau să-mi cumpăr un munte,
eu vreau un copac dintr-o vale
și-acela nu este de vânzare.
ceilalți sunt fericiți.
lasă-i așa.
nu le spune că-n spatele lor
mascotele le cheltuie viața.
mirese cu jupe multicolore
se desprind din cortegii.
ceva dureros le va face s-adoarmă
dar nu în trupul lor
ci pe-alături.


3.

minte-te!
pune-ți cercei lungi, atât de lungi
încât trei bărbați de-o parte și de alta
să ți-i poarte ca pe o trenă.
atât de grei încât trei femei de-o parte și de alta
să-i poarte pe ei în brațe.
femeile de porțelan se încălzesc la bec.
praful le excită umerii,
în ochii lor grămezi de polen proaspăt
transformă frigul într-un mare om de zăpadă
care le cumpără pentru frații lui 
care n-au iubit niciodată.
pe-aici au trecut două sănii.
cai albi, cai roșii în zăpada proaspătă.
trăgeau o pădure prin orașul plin de topoare.
cai albi, cai roșii
cu becuri în frunte.


4.

numește-o tristețe
sau numește-o cum vrei.
viața mea este la dispoziția majordomului
care astăzi și-a pus mănuși roșii.
ți-ai tăiat părul
semn că războiul s-a terminat.
salonul de înfrumusețare 
de unde nu te mai revendică nimeni,
unde ți se fac fotografii
până când mâna fotografului
declanșează ultimul țipăt.
îți dau vocea mea.
cu ea poți cumpăra  un abonament
la concursurile ilegale de jucării.
între timp a nins.
din locul în care stau
se văd doar urmele celor ce pleacă.


5.

femeile nășteau cozonaci.
de-atâta dragoste
icoanele au devenit hiperglicemice.
apoi gheenele s-au umplut de sentimente terminate.
icoanele au redevenit rigide
ca himenul fetelor bătrâne.
mai târziu am aflat c-am murit.
îi auzeam cum îmi șopteau
să am grijă de mine.
îi auzeau cum îmi strigau
să am grijă de mine.
îmi scoseseră din minte toate secretele
și le vindeau prin bazaruri.
când i-am rugat să mă uite
nu m-au ascultat.
acum eu le cer înapoi
pâinea și vinul.


6.

nu, nu eu am chemat
limuzina la scară.
la volan este-un barman 
care știe s-aștepte.
cineva mă spală și cântă.
plouă și mi-e teamă să nu-mi putrezească sufletul.
totul este curat ca un zâmbet
când ultima fotografie este scoasă din ramă.
limuzina aceea are două etaje
va trebui să-mi duc singură scările
spre episodul următor din turela
capitonată cu postere religioase.
duc două canistre cu șampanie,
două canistre prinse în centurile de siguranță
în portbagajul plin cu pliante
de vacanțe extrasenzoriale.
și omul acela, 
omul acela care nu se mai oprește din cântat
când totul se-nclină,
se rostogolește,
se sfarmă.


7.

orașul pe care l-am inventat cândva
nu mai există.
se umpluse de panouri lunare,
poate de-aceea...
am un motor în gât
care nu pornește de la prima cheie.
totul este clar ca o înjurătură
care atinge și dizolvă stările latente
ale unui corp care chiar așa tăiat în două
este totuși al meu.
și nu mă îndur, nu mă îndur
să-mi șterg rujul de buzele tale.
stau la rând să primesc o boală.
cu ochi-n pămât stau la rând
pentru boala aceea.