ARTE VIZUALE

Onisim Colta

Maria Zintz – „un autentic corpus de pictură făgărăşeană din pragul modernităţii”

Profesorul Maria Zintz, aflată la a douăsprezecea carte de artă, şi-a încheiat cu succes un îndrăzneţ proiect de cercetare, derulat pe durata câtorva ani, care a vizat „Pictura murală a bisericilor româneşti din Ţara Făgăraşului în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.”

Cercetarea s-a soldat cu apariţia, în condiţii grafice admirabile, a unei monumentale cărţi, la cea mai prestigioasă editură, putem spune, din ţară, Editura Academiei Române. Maria Zintz este formată în climatul de rigoare ştiinţifică a şcolii superioare clujene, avându-l ca profesor pe academicianul Virgil Vătăşianu, căruia-i şi dedică această carte.

În prefaţa cărţii academicianul Răzvan Teodorescu spune apăsat că „necesitatea unor studii zonale aprofundate este evidentă” aşadar „cu atât mai mult o asemenea necesitate apare în cazul romanităţi intracarpatice, din «ţările» ardelene şi din întreaga Transilvanie, acolo unde locuitorii majoritari nu s-au putut manifesta la nivel aulic, princiar şi voievodal din pricini prea limpezi.

Iată de ce un studiu exhaustiv, precum cel al doamnei Maria Zintz asupra picturii din ctitoriile româneşti ale Ţării Făgăraşului, ale secolului al XVIII-lea şi a primei jumătăţi a veacului următor, aşadar dintr-o premodernitate puternic marcată de o medievalitate rurală, era absolut necesar”.

Cum tot el o spune mai departe, profesorul Maria Zintz „cu o minuţiozitate rar întâlnită, consemnează şi comentează iconografia câtorva zeci de lăcaşuri şi osteneala unui număr considerabil de pictori care poartă apelativul, curent în epocă, de «zugravi»”.

Aceşti zugravi sunt veniţi din orizontul creaţiei ţărăneşti precum Oprea, Popa Ionaşcu sau Ioan Pop din Ludişor, ori Nicolae Bărbat. Apoi neamuri de zugravi precum Grecu din Ţara Făgăraşului, zugravi din partea Câmpulungului la Biserica Sf. Nicolae din Făgăraş, sau meşteri ca Panteleimon, care lucrau în spaţii culturale cu caracter panromânesc sincretic, unde convieţuiau credincioşi ai diverselor culte, ortodocşi, greco-catolici sau calvini şi unde apăreau programe iconografice şi armonii cromatice dinspre Hurezi, aduse de pictori olteni, adică în locuri unde se întâlneau ctitorii ale Brâncovenilor şi unde coexistau în spaţiul eclesial reflexe ale artei catolice apusene, alături de stihialul naraţiilor specific picturii post-bizantine.

Autoare identifică, printre altele, importanţa cu totul specială a perioadei de care se ocupă în carte, secolul al XVIII-lea ca secol cu o semnificaţie aparte pentru istoria românilor „pentru că în acest veac se încheie lunga epocă medievală şi tot atunci se aprind luminile modernităţii – a privirii mai deschise şi mai atente spre Europa occidentală”. Totodată, după un studiu riguros al meritoriilor cercetări anterioare realizate în acele părţi de Valeriu Literat (prin deceniul trei al secolului XX) apoi, mai recent, de academicianul Marius Porumb (care se referea la existenţa a peste trei sute de pictori ce-au activat în Ţara Făgăraşului) prezentând totodată, pe larg, centrale de artă din Şcheii Braşovului, Răşinari sau zona Hunedoarei.

Profesorul Maria Zintz identifică, pe bună dreptate, o slabă acoperire la nivelul cercetării asupra decorurilor murale ale bisericilor din partea de sud a Transilvaniei, cu precădere ale celor din ţara Făgăraşului. Acest fapt îi şi legitimează motivaţia amplei (şi de durată) cercetări de teren la monumentele din Ţara Făgăraşului, a picturii murale a acestora, motivaţie prezentată explicit în rândurile „Argumentului” din primele pagini, care deschid această splendidă carte. Înainte de a trece la rezultatele cercetării sale privind decorul pictural al bisericilor din Ţara Făgăraşului, cu pictori implicaţi în capitolul precedat de o enumerare şi analiză de Teme şi programe iconografice prof. Maria Zintz face o atentă şi amplă prezentare a Cadrului geografic şi istoric, în care ne face o riguroasă radiografie a întregului cortegiu de condiţii/ aspecte ce ţin de geografia şi istoria zonei, de seria de căi „legale” dar şi „piezişe” sau „de taină”, care-au asigurat, în perioade neprielnice, circulaţia şi schimburile comerciale şi spirituale dintre Ţara Făgăraşului şi Ţara Românească, care la rândul lor au determinat atât apariţia ctitoriilor cât şi a stilisticii şi programelor iconografice a catapetesmelor şi decorurilor lor picturale.

Maria Zintz, după o atentă şi riguroasă analiză a temelor şi programelor iconografice pentru fiecare lăcaş monument, cu particularităţile sale, de la caz la caz, dar şi cu ceea ce le uneşte, le aşează sub aceeaşi matrice stilistică, a perspectivei sofianice.

Rareori apar vagi ecouri din pictura apuseană, când este figurat Dumnezeu tatăl, neacceptat în erminiile Bisericii răsăritene fiindcă „Dumnezeu e un Duh, cu neputinţă de a fi văzut”.

Dacă există variaţii mai vizibile la nivelul programului iconografic, acestea au fost condiţionate de dimensiunea mai scăzută a spaţiului, care le-au impus în unele cazuri.

Desfăşurarea ordonanţei iconografice este analizată şi prezentată sistematic de Maria Zintz pe categorii de componente arhitecturale precum absida altarului, cupola, tâmpla, pandantivi, arcuri, naos, abside, pronaos, pridvor etc. ţinându-se seama de numărul de registre condiţionate şi acestea de dimensiunile monumentelor.

La capitolul vizând Decorul pictural al bisericilor din ţara Făgăraşului analiza autorului este făcută ţinându-se seama de zugravul care-a realizat pictura murală sau o anume parte a acesteia.

Aici sunt remarcate cu mare fineţe depăşirile cumpătate de către unii zugravi ale schemelor tradiţionale, astfel scenele biblice câştigând accente particularizante de unicitate în cadrul unei convenţii demult statornicită în erminii. În funcţie de talentul, manualitatea, propensiunile şi inspiraţia fiecărui zugrav, aceeaşi scenă biblică capătă alte accente cromatice, alte sublinieri la nivelul proporţiilor.

Dincolo de simţul divers al proporţiilor, de preferinţele spre o anume dominantă cromatică, de gradul de stăpânire a măiestriei, există şi o componentă naivă, de candoare în elaborarea compoziţiilor, în tratarea figurilor antropomorfe, zoomorfe sau fitomorfe, de peisaj chiar, care dau farmecul şi unicitatea fiecărui lăcaş în parte.

Pe parcursul a 163 de pagini în acest capitol autoarea analizează cu atenţie, sensibilitate şi rigoare opera fiecărui zugrav, sau parte a ei în fiecare lăcaş de cult, începând cu Preda Zugravul „ot Dogolopole” (Câmpulung) şi fiii săi, Preda şi Teodosie, continuând apoi cu Oprea, Pop Ionaşcu, Mihai Panteleimon, Gheorghe, Constantin Ierodiacon, Teodor, Sava, Naftanailă, Familia de zugravi Grecu, Ion Pop din Ludişor, Anonimii, până la Nicolae Bărbat.

Cercetarea profesorului Maria Zintz, făcută cu sensibilitate, acribie şi rigoare asupra prestaţiei fiecărui zugrav sau familie de zugravi, a ordonanţei iconografice concepută de fiecare în parte, este binevenit acompaniată (la capitolul Anexe) de seria de Desfăşurări spaţiale ale programelor iconografice pe fiecare monument cercetat, în relevee şi planuri, începând cu absida altarului şi continuând cu naosul şi pronaosul, dar şi cu calotele şi pridvoarele, acolo unde a fost cazul.

Autoarea s-a sprijinit în acest sens, spre folosul cercetării, de planurile unor arhitecţi precum Monica Scârneci, Brigitta Hoffmann, Eugenia Greceanu, Gheorghe Sion şi Valeria Literat.

Cercetarea cuprinde spre final un minuţios indice de nume şi locuri, urmat de un Indice iconografic alfabetic, şi se încheie cu un binevenit rezumat în limba engleză pentru fiecare caz cercetat.

Acest fapt face cartea accesibilă şi altor cercetători din afara ţării şi disponibilă pentru marile biblioteci din afara României.

Cununa cercetării însă o constituie amplul album color, cu imagini atent alese care completează admirabil demersul teoretic care-l precede. Aşadar, vorbim despre o carte excepţională atât sub aspectul analizei de specialitate, cât şi sub cel al calităţii prezentării grafice, pe bună dreptate nominalizată pentru Premiul Academiei Române pe 2011.