POEZIE

T. S. Khasis

– poezia un ştrudel –

sîntem în ianuarie. pong înaintează cu conştiinţa împăcată, deşi

bănuiala că există riscuri incontrolabile i-a venit brusc

în clipa cînd a descoperit în ibricul pentru ceai

o duzină de viermişori albi, mult prea albi în toiul unui răsărit de ianuarie,

dar p. şi-a închipuit instantaneu un tunel

nesfîrşit, întunecat şi plin de fapte supuse tăcerii –

cîteva mişcări ample şi tranşante legate strîns de o formulă a abandonului

pe care pong o dezvoltă în timp ce ouăle sfîrîie-n tigaie.

– ştiu că eşti acolo –

în globul temporal pong există o familie fericită

cu un dog argentinian şi un motan prea calm pe pervazul

care dă spre stradă. strada pong. urechile cîinelui înţepenesc cu

vîrfurile alungite drept către cer, deşi de-a lungul zidurilor e aşteptat cînd şi cînd

un distribuitor concentrat care trebuie să dea tur localităţii.

băieţelul a venit de la şcoală fetiţa a venit de la şcoală – cele cinci tuburi metalice agăţate de

sîrma pentru uscat rufe se lovesc unul de celălalt – dogul, motanul, părinţii formează un grup statuar

care ar fi fost o celebritate locală în alte circumstanţe, dar

acum, pe verandă, un voiajor aprinde şi stinge flacăra unui zippo:

ştiţi ce pot face cu un M16A4 unui nemuritor ?

– insert –

pong are un palmier miniatural pong (mi-am prăjit ton, man, ton albastru albastru )

e un palmier artificial, desigur – palmierul din viaţa lui p.

– o ieşire –

nu e nimeni pe urmele sale, sistemul de rezistenţă luceşte viu şi pulsul îl confirmă

(cinci, şase, şapte, opt – cap întors). old shatterhand mi-a lăsat un semn

special la podul mare din parcul pong. taci, fluture, taci. faţa pieziş reflectată

în scopuri imprecise marcate cu o cariocă pong –

sînt doar acele increscenţe amare cînd, în slăbiciunea sa,

personajul se retrage. va lipsi de acum înainte, măcar pentru o

vreme şi obiectele, aceste forme definitive cu vagi urme de expresivitate,

i-au luat locul în tristeţea aproape fizică a încăperii.

cu meticulozitate îşi modifică trăsăturile esenţiale,

cine să-l mai recunoască atunci cînd va apăsa cu arătătorul pe sonerie

atît de modest, atît de pastoral: micuţă heidi,

prin artera pulmonară ţi-aş putea elibera sufletul.

– prea mult –

e o senzaţie, pong, doar o senzaţie acută de fleică bătută

într-o duminică dimineaţa – e aproape eroic.

– un vis al şopîrlei monitor –

sînt o ruină,chiar aşa. ţin minte că obişnuiam

să mă exprim în felul acesta şi nu mai rîdea nimeni, naiba să-i ia.

îmi ridicam mîinile cu palmele desfăcute

în încercarea prostească de a surprinde începutul ploii

sau al vreunei ninsori, dar era doar un gest dramatic,

strict vizual şi el ştia prea bine ce avea să urmeze:

se va aşeza aparent liniştit pe taburet sau poate chiar liniştit şi nepăsător

cu degetele încrucişate, cheia franceză în buzunarul interior:

chiar se va întîmpla?

– no mercy –

imaginaţia, pong, e spaţiul de neuitat în care poţi vorbi natural

fără să apleci capul, ordinea la care ai visat. dumnezeu ştie ce a fost

în capul meu – prea tîrziu ai aflat că se poate trăi

fără să iubeşti balenele, urangutanii sau că în fiecare speranţă

creşte o formă stupidă de entuziasm. acum,

iluzia unei călătorii îndelung plănuite

cînd mergi la 3 dim cu gunoiul şi schiţa insulei din marea egee

căreia încă-i mai cauţi un nume.

există un nume? cînd trece prin faţa monitorului

cu o grijă de neînţeles pentru mine,

sheeba îşi vîntură de cîteva ori coada

şi se îndreaptă spre calorifer ca o umbră a nebuniei.

– lion –

– mi se rupe, i-am zis. mi-am petrecut întreaga noapte

fără să-mi pot închipui distanţa pînă la roma.

cei patru meri din curte vor deveni proiecţiile absenţei tale.

– nu te cred, aberezi, e un obicei. în timp ce veneam

către casă vorbeam cu el în cap şi eram fericită,

mereu vorbesc cu el în cap cînd sînt singură.

– despre ce? am întrebat eu.

– despre pizza, cornuri cu ciocolată, chiar şi despre papa de la roma. radiez.

– eşti sigură? viaţa e un vis, a zis li po.

– doamne, ce bou eşti, ai grijă ce visezi. li po al tău

era beţiv?

– da.

– mi-am închipuit eu. vorbeşti cu el în cap?

– cîteodată. rîdem şi închinăm şi privim un munte de cutii goale.

i-am povestit despre tine şi despre fiica noastră. a fost impresionat.

s-a auzit poarta şi a intrat sonia, ne-a studiat în tăcere 3-4 secunde: sînteţi urîţi şi răi, a zis

dar noi ne-am prefăcut că nu auzim nimic, niciodată.