logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

 

 

Costel Stancu

 

 

O zi

miezul verii un cîine aleargă după maşina
cu gheaţă oamenii împing de la unul
la celălalt aerul fierbinte al zilei – un mort
străin pe care nu vrea să îl îngroape nimeni,
o capră linge oglinzile de sare, un greier
doarme în pantoful miresei şi îl visează pe
mozart copil ce minune să dansezi în ploaie
exclamă fosta balerină miroase a praf şi sînge
iar au scăpat taurii în oraş…? ehei,
primăvara o să vină atunci cînd din
amestecul sufletului cu gîndul va înflori
un cireş spune poetul lumea rîde cîinele
a obosit alergînd după maşina cu gheaţă
se apropie seara în curînd vom vedea
urme de dinţi în moneda strălucitoare
a lunii. aceeaşi zi mereu aceeaşi zi!

 

elegie

o
mi-e sufletul mai gol
decît buzunarul
unui rege
nici să sufăr nu pot
vino tu vino tu
cu ochii-ţi în care
înoată peşti transparenţi
şi trezeşte-mă urneşte odată
bietele-mi simţuri adormite
ca morile pe un rîu
cu apa leneşă
numai tu
cea atît de firavă
ca o notă muzicală
în plin război
ca un ou abia ieşit
din tîrtiţa găinii
numai tu mă poţi salva
îţi dau tot ce îmi ceri:
aur palate herghelii
colierul de la gîtul rivalei
un poet numai al tău
să îţi cînte de trei ori pe zi
frumuseţea călătorii pe
lună cum nu au mai fost
altele o fermecată oglindă
însă te implor
fă-mă să sufăr!

 

 

Călătoria

 

Acum plec. De azi înainte,
singurătatea îmi va fi scutier,
vom călări împreună
spre cele patru vînturi.
Mama o să plîngă cu lacrimile
rămase de la uciderea pruncilor.
Nu plînge, mamă!
Ştiu că ţi-e greu,
dar nu pot îmbătrîni aici
ca un piţigoi în ceasul primăriei
aşteptînd venirea clipei supreme
cînd o să-mi înfig unghia în gît.
Mă voi duce acolo unde miroase
a praf neaşternut peste lucruri,
unde aerul e lucios ca tăişul de sabie.
Vreau să lupt: să înving ori să mor!
Ai grijă de iubita mea, mamă.
Dă-o
celui mai destoinic duşman al meu,
în felul acesta îi voi arăta că îl iert.
Acum, adio! Şi dacă nu puteţi îndura
chinul că v-am părăsit,
deschideţi larg ferestrele.
Nici o femeie nu s-a sinucis
aruncîndu-se pe uşă…!

 

 

Gară pentru unu

 

te aştept femeie – noapte albă la capătul căreia voi
afla numele singurătăţii – e frig în gară vagoane
pe întuneric au misterul cutiuţelor din
carton frumos colorate dar goale
ţi-am trimis sufletul meu păstrează-l
neatins între florile de ceaţă ale uitării
iubeşte-mă cum luminează un licurici
o să mor în piept am o inimă de var nestins
oamenii îmi par înalţi umbrele lor
lovesc norii şi plouă vin veşti numai tu
întîrzi batista colţul de rai nodul din gît
emoţia de a nu te reîntîlni vino
cîinele încă îşi aşteaptă stăpînul sub felinar
fluierături speranţa mea trupul eviscerat
al unei picături de apă gîndul la tine
ferestruica prin care se strecoară
iubita acarului tic-tac tic-tac
miezul nopţii umed ca mijlocul de
piersică scrîşnetul roţilor karenina
invoc eleganţa sfîrşitului
tresar un tren voci zadarnic miros
parfumul altor femei tu nu cobori.