LECTURI PARALELE
Romulus Bucur
Poezie, dragoste, divinaţie*
Trebuie să mărturisesc din capul locului că prezentarea lui Mircea Cărtărescu de pe coperta a patra a cărţii, ca şi cea orală pe care i-a făcut-o Andrei Bodiu la lansarea acesteia în Braşov, ultima, de altfel, la care a luat parte, m-au intimidat. Şi asta în aşa măsură încît, imitîndu-l pe Jung atunci cînd a scris introducerea la ediţia Wilhelm a Cărţii Schimbărilor, am consultat şi eu Yijing -ul, întrebarea fiind Ce părere are Yijing că a fost folosită ca sursă de inspiraţie a unui volum de poezie ?
Răspunsul a fost pe măsură: prima hexagramă, legată de prezent, a fost cea cu numărul 46, Sheng ䷭ (Împingînd în sus) „Va urma un mare progres şi succes. Încercînd să te întîlneşti cu Marele Om, supuşii săi nu trebuie să se teamă, iar cea de-a doua, rezervată viitorului, a fost hexagrama 28 Da Guo ䷛ (Preponderenţa celui Mare ).
Înarmat cu un astfel de răspuns, m-am pus pe treabă. Dar Cartea Schimbărilor nu e una care să pretindă o lectură secvenţială, din scoarţă-n scoarţă, ci una aleatorie, cu un număr extrem de mare de parcursuri posibile. Astfel încît şi demersul meu a fost unul asemănător: am deschis-o la întîmplare, am citit, am redeschis-o în altă parte şi tot aşa.
Să luăm poemul construit pe hexagrama 35, Înaintare ䷢ (Jin , Înaintare, în traducerea Mirei şi lui Constantin Lupeanu, Progres, adică acelaşi lucru, la Richard Wilhelm): „venele mâinilor tale îmi plac/ picioarele tale cu boltă scheletică înaltă/ gesturile tale de balerină părăsită/ de îndrăgostită nesigură/ de făptură de miere şi lapte/ de tablă tăioasă şi castani supăraţi/ îmi plac.// chang an-ul [şi aici o glosă ar fi de folos: una din capitalele istorice ale Chinei, astăzi Xian, şi al cărei nume s-ar traduce prin „Pace îndelungată”, n. n., R. B.] este foarte lung, aşa/ şi aşteptarea mea de la tine/ palatul paradisului este o ploaie târzie şi electrizantă-albastră-cenuşie/ oraşul interzis e adolescenţa dragostei noastre/ cu tot cu crimele lui.// numai la raffles vine room-service-ul/ cu hexagrame şi caesar's salad/ cu această cate a schimbărilor din noi/ atunci când chiar nu ştim ce să/ mai visăm./ ultimul i ching, luo na/ se scrie acum pentru noi, cei atât de singuri/ atât de îndrăgostiţi, atât de/ dezorientaţi./ descoperirea va veni, în acest est şi mai departe/ acolo unde luna este puţin mai mare decât o cană cu ceai/ aburind”.
După care urmează comentariul, parafrazînd/ pastişînd/ rescriind comentariul Yijing -ului, la fiecare linie a hexagramei şi deschizînd calea spre următoarea hexagramă, marcînd transformarea. Nu voi urma/ urmări acest comentariu, ci voi proceda conform Cărţii, modificînd o linie sau mai multe, pentru a ajung la următoarea hexagramă/ următorul poem: dacă am şase în al doilea loc, atunci comentariul spune înaintare, însă în necaz/ grijă, şi rezultă hexagrama 64, Wei Ji ䷿ (Înainte de sfîrşit / Wilhelm, Încă neîmplinire / Mira şi Constantin Lupeanu). Dacă am şase în al treilea loc, comentariul e toate sînt în armonie. Remuşcarea dispare, iar hexagrama a doua e 56, Lü ䷷ (Rătăcitorul / Wilhelm, Călătorie / Mira şi Constantin Lupeanu).
Iar poemele respective sună aşa: „m-am amuzat copios, strângându-te în braţe, să îmi las şi eu degetele/ să valseze pe taste gri, cu degetele tale/ să răspund invitaţiei de a juca în rolul principal/ să purific cele mai atente gesturi ale tale, prin oglindă/ păşind în gesturi ale mele/ pedantă, să mă descopăr în cele mai ascunse cotloane din tine/ unde bate tăcut şi o urechiuşă a inimii mele/ care ştie să asculte poveşti şi să împingă bucurii către/ multele zile care vor urma” (64 aproape dincolo – zâmbet ) şi „am parcurs ţări de funingine, în lung şi în lat/ pe autostrăzi de ceaţă luminată de lapoviţa tăind în stânga şi în dreapta/ mângâiată de furtuni învârtitoare de lumi/ am vrut să îmi găsesc un loc pe plac, să mă întîlnesc cu mine, cea fericită.// am stat dreaptă, cu o carte pe cap, mi-am păstrat echilibrul fragil/ am mâncat politicos, cu cărţi la sub braţ/ am citit poveşti despre alţii, la fel de trişti ca mine, trăind prin alte ţinuturi amare/ m-am plimbat aiurea printre pagini/ pe care le-am ars să îmi dezmorţesc mâinile şi faţa/ de foame, am mâncat pagini cu cerneală, pagini grele, de plumb/ dimineaţa şi seara târziu/ pe care am promis că le voi scrie la loc într-o bună zi”.
În aceste poeme, în carte în general, nu tonul, nu vocea contează, deşi, întîmplător, seamănă cu o ipostază a lui Cărtărescu, ceea ce probabil i-a stîrnit elogiile, ci construcţia. Tonul poate să ne placă sau nu, să ne identificăm cu vocea poetică sau să-l găsim adecvat sau dulceag sau mai ştiu eu cum. Construcţia însă e limpede şi reprezintă încă un răspuns la întrebarea pusă de la începuturile poeziei moderne: putem avea (şi duce la capăt) un proiect poetic? Poe, Mallarmé, Valéry, Queneau au spus că da. Bogdan O. Popescu, de asemenea.
Şi o recomandare finală, în două registre: putem citi această carte de la stînga la dreapta şi de sus în jos, de la primul rînd de pe prima pagină, la ultimul rînd de pe ultima pagină? Da, dar nu e posibil, cum nu e posibil să facem asta cu 100.000.000.000.000 poeme. Da, dar e păcat să bagi linguriţa în borcanul cu dulceaţă şi să sapi cu hărnicie pînă îl termini. Cine are urechi de auzit…
*Bogdan O. Popescu, Cartea dragostei, Bucureşti, „Humanitas”, 2014