logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

 

Ioan Tuleu

 

Istoria recentă la... „Şcoala memoriei”*

 

Se spune că dacă nu-ţi cunoşti istoria rişti să repeţi greşelile trecutului. Este un adevăr verificat de atâtea ori şi totuşi ignorat atunci când trecem la fapte. Este cu atât mai valabilă zicerea cu cât este vorba de istoria recentă, depozitată în „arhivele” memoriei, la care putem apela fără nicio restricţie.

Memoria poate şi trebuie să fie stimulată însă pentru că timpul tinde să arunce vălul uitării peste faptele trecutului, lipsindu-ne de argumentul experienţei anterioare. Iată de ce, la Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – F. A. C. de la Sighet se organizează în fiecare an o şcoală de vară, un set de prele­geri şi discuţii dedicate istoriei totalitarismului comunist şi nu numai. Este o adevărată „Şcoală a Memoriei” pentru că se apelează cu predilecţie la amintirile participanţilor, lectori şi auditori, beneficiind şi de mărturiile materiale existente la „Memorialul Victimelor Comunismului”.

Comunicările prezentate de lectori din ţară şi străinătate, discuţiile care au loc în cadrul meselor rotunde sunt adunate apoi într-un volum şi oferite publicului larg prin intermediul unui volum editat de organizatori. Sigur că, din cauza efortului de transcriere şi apoi de tipărire şi difuzare, cartea ajunge târziu la cititor, aşa se face că Şcoala Memoriei 2012 a fost scoasă pe piaţă, de fundaţia Academia Civică, abia în 2014. Dar, cu toate acestea, atunci când am parcurs paginile scrise am avut impresia că m-am întors în timp, ba chiar am avut senzaţia că particip direct la cursuri. Aceasta se datorează faptului că reproducerea de pe aparatul de înregistrat este cât se poate de fidelă, fără omisiuni, până şi salutul adresat participanţilor este aidoma. Moderatorii, Ana Blandiana şi Romulus Rusan se comportă familiar cu cei de faţă, conducând cu subtilitate, fără să forţeze idei şi răspunsuri, lăsând libertate deplină la intervenţii, problematizând tot timpul, aşa încât de multe ori m-am trezit, ca cititor, că pun întrebări s-au formulez observaţii la finalul fiecărei intervenţii.

Volumul începe prin prezentarea invitaţilor interni şi externi şi pentru că nu-i putem numi pe toţi, amintesc doar pe câţiva dintre invitaţii din străinătate: Thierry Wolton, ziarist şi istoric francez; Hubertus Knabe, istoric german; Patryk Pleskot, istoric polonez; Gabor Bankuti, istoric din Ungaria; Katarina Kilzer, documentarist la Frankfurter Allgemeine Zeitung; Rita Schorpp, din Germania, asta pentru a scoate în vedere importanta parti­cipare internaţională. Chiar dacă tematica şcolii a vizat cu precădere istoria totalitarismului comunist din ţările Europei de Est, nu au lipsit conferinţele ce au tratat teme adiacente. A existat în acelaşi timp şi o punere faţă în faţă a realităţilor comuniste şi postcomuniste din ţările Europei de Est. Parcurgând paginile volumului am reţinut că problemele din ţările foste „surori” nu diferă prea mult pentru că sistemul avea foarte multe puncte comune, impuse de exportatorul de revoluţie comunistă.

Ceea ce s-a întâmplat după „schimbarea la faţă” din 1989 a fost din nou foarte asemănător, au existat aceleaşi probleme, aceeaşi rezistenţă la schimbare a fostelor structuri, aceleaşi greşeli. Doar amănuntele şi viteza în care s-au desfăşurat evenimentele diferă. Exemplificăm prin câteva referiri la modul în care s-a făcut lustraţia, o temă mult dezbătută şi prea puţin atinsă în rezolvarea practică. Hubertus Knabe ne spune că „în ceea ce priveşte legea lustraţiei şi procesul lustraţiei din Germania putem spune că paharul este fie pe jumătate plin, fie pe jumătate gol, depinde de perspectiva din care privim lucrurile. În comparaţie cu România, putem spune că paharul este pe jumătate plin, însă din punctul de vedere al victimelor comunismului din fosta RDG este pe jumătate gol”. Patryk Pleskot ne arată că la el în ţară (Polonia) „lustraţia reprezintă practic din 1989 un instrument în lupta politică”. Au existat şi în Polonia discuţii interminabile dar „rareori aceste discuţii au ajuns până la esenţe, de cele mai multe ori au condus la certuri sau chiar invective”. Gabor Bankuti este la fel de critic asupra modului în care s-a înfăptuit lustraţia în Ungaria, şi acolo „elita politică fusese prea implicată şi lipsea iniţiativa din partea ei”. Sigur că peste tot au fost deconspiraţi o serie de colaboratori ai securităţii, de agenţi civili ori militari, dar dacă în Polonia, spre exemplu, a căzut în plasă însuşi Lech Walesa, conducătorul recunoscut ca având un rol esenţial în schimbarea democratică a ţării sale, atunci ne putem da seama de efectul pervers al legilor lustraţiei. Nici în România nu a fost altfel pentru că, iată, au fost deconspiraţi oameni precum Alexandru Paleologu, Dan Amadeo Lăzărescu, Mircea Ionescu Qintus, Bălăceanu Stolnici şi alţii, boieri de viţă veche, care numai procomunişti nu pot fi numiţi. Au fost scoşi de pe scena politică adversari periculoşi, în timp ca alţii se simt bine mersi, beneficiind de clemenţa instituţiilor statului. De fapt, acesta este şi meritul cel mai mare al volumului de faţă, că ne confruntă cu realitatea de la noi din ţară, trezind în noi un spirit civic mai critic şi în acelaşi timp mai atent la nuanţe.

Am găsit în „Şcoala Memoriei” şi informaţii care nu apar în spaţiul public de la noi precum, spre exemplu, situaţia la zi a mişcării comuniste contemporane, de asemenea s-au formulat şi soluţii pentru o educaţie adecvată a tineretului care nu cunoaşte „de la faţa locului” realitatea dictaturii comuniste, în scopul formării antidotului la pericolul apariţiei unei alte dictaturi, fie ea de extrema stângă fie de extrema dreaptă. Din păcate nu cred că doar mărirea numărului de ore de istorie, editarea de cărţi şi organizarea de conferinţe poate rezolva deficitul de cunoaştere şi mai ales de înţelegere. La şcoală au fost prezenţi, din câte am înţeles, şi mulţi tineri şi acesta este un mare merit al organizatorilor, aşa că poate că de acolo vor răsări viitorii oameni ai cetăţii, dedicaţi binelui public.

 

* Şcoala memoriei 2012, Fundaţia Academia Civică.